Saturday , April 27 2024

Un sucevean care și-a comandat de pe internet un televizor a primit două pietre și două crengi de brad

Un sucevean de 29 de ani a plătit 2.700 de lei pe un televizor Samsung comandat de pe site-ul edigital.ro. El a primit e-mail de confirmare, iar în două zile un reprezentant Fan Courier i-a adus coletul acasă. După ce a plătit și a primit chitanță, suceveanul a avut parte de un șoc: în cutie se aflau două pietre, două crengi de brad și un suport TV 

 teapa colet

Înșelăciunea, în oricare din variantele sale, este o infracțiune contra patrimoniului, constând în înșelarea încrederii participanților la raporturile juridice patrimoniale. În toate sistemele de drept, înșelăciunea ori escrocheria este o faptă incriminată și sancționată. Scopul acestei reglementări este acela de a-i proteja pe cei care își exercită cu bună-credință drepturile și libertățile economice, comerciale, inclusiv pe cele contractuale.

La data de 29 iunie 2017, în jurul orei 17.30, Poliția municipiului Suceava a primit o plângere din partea lui Sergiu C., de 29 de ani, localnic, cu privire la faptul că în aceeași zi a fost victima unei înșelăciuni. Din verificările polițiștilor a rezultat că în ziua de 27 iunie a.c., dorind să achiziționeze un televizor, după ce a consultat oferta existentă pe mai multe site-uri de specia­­litate, reclamantul a plasat o comandă pe site-ul „edigital.ro” pentru un televizor marca Samsung, pentru care trebuia să achite suma de 2.695,56 de lei. După plasarea comenzii, acesta a primit un e-mail de confirmare a comenzii, iar în ziua de 28 iunie 2017, în jurul orei 12.12, a primit un nou e-mail de pe aceeași adresă, prin care era informat că produsul comandat a fost predat firmei „Fan Courier”. La data de 29 iunie 2017, în jurul orei 14.00, Sergiu C. a primit produsul comandat prin Fan Courier Express, iar după ce a achitat suma sus menționată, i-a fost eliberată de către curier chitanța. Imediat după primirea coletului, bărbatul a observat că acea cutie în care era ambalat televizorul nu corespundea cu produsul pe care l-a comandat pe internet. Acesta a desfăcut cutia și a constatat că în interior se aflau două pietre și două crengi de brad, precum și un suport tv. În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune.

Din păcate, din cauza unei instruiri precare ori pur și simplu din prea mare dorință de a obține un câștig sau a economisi sume de bani, mulți dintre cetățeni dau curs acestor mesaje care nu sunt altceva decât niște capcane puse de indivizi care vor să profite pe spatele altor semeni. Pagubele sunt de multe ori mari, iar făptașii din lumea virtuală sunt foarte greu de prins.  Deși infracțiunile de înșelăciune săvârșite prin diverse moduri de operare au fost mediatizate în vederea cunoașterii de către populație a cauzelor, condițiilor și împrejurărilor care au generat și favorizat săvârșirea acestora, spre deosebire de alte infracțiuni, în aceste cazuri autorii se dovedesc a fi deosebit de inventivi, reușind să găsească me­to­­de de a câștiga încrederea victimelor, lucru esențial în reușita escrocheriei. Nu doar „metoda accidentul” sau „păcăleala prin sms” fac parte din înșelăciuni, dar și schimbul valutei „la ne­gru”, achiziționarea de bunuri prin diverși intermediari, vânzarea de mașini de cusut pentru sume exorbitante, achi­zițio­­narea de produse prin intermediul internetului sunt tot atâtea cazuri ce vă pot lăsa cu bu­z­­unarele goale. Tocmai de aceea atragem încă o dată atenția cetățenilor cu privire la modul de achiziționare a bunurilor de pe site-urile de internet, pentru a se asigura cu privire la calitatea și conformitatea acestora, precum și cu privire la date minime referitoare la vânzător. (D.Z.)

 

Vezi si

(P) Alege inteligent! Alege PYAM Residence! Cartier Privat de Vile 

PYAM Residence Cartier de vile – executate impecabil, gândite până la cel mai mic detaliu! …

5 comments

  1. Sigur “te-a facut” curierul. Tot ce am comandat eu sau prieteni de-ai mei, a sosit fara probleme. Extreme Digital e o firma din Budapesta, dar sunt foarte seriosi.

  2. Si mai este banda personalizata pentru sigilarea coletului.daca umbli la ea se cunoaste(asta daca cei de la curierat nu au obtinut banda personalizata prin diferite metode de la firma expeditoare.multe firme de curierat au benzi personalizate si umbla in colete)as fi curios cine este de vina?

  3. Eu am avut doua achizitii de la extreme digital si nu au fost probleme. Din cate imi amintesc ei recomanda deschiderea coletului in prezenta curierului.

  4. Din cate stiu eu extreme digital(daca despre ei este vorba) sunt seriosi.am multe comenzi de la ei.probleme au fost cu timpul de livrare .problema s-ar putea sa fie in curtea curierului….cine cunoaste curieratul stie….

  5. dar televizorul cit costa?

    ERA UN EFORT HERCULEEAN SA TE DUCI SERGIULE LA ALTEX CARE E IN CENTRUL ORASULUI SAU LA MEDIAGALAXY CARE E LA MARGINEA GHETOULUI.
    ACUMA’ PUNE MATALE CRENGILE ALEA DE BRAD PE CAP DREPT ANTENE, SUPORTUL TV PE PERETE SI VEZI CE PRINZI ….
    IN APARAREA TA … SI EU M-AM UITAT PE SITE-UL ALA, DAR CA UN NENOROCIT, AM COMANDAT DE PE MEDIAGALAXY.
    SI MAI SUNT EMAG, PCGARAGE , NU TREBUIE SA VA LACOMITI LA 200-500 DE LEI SI SA PIERDETI 3000.