Saturday , April 27 2024

Un șofer aflat sub control judiciar, care circula cu permisul reținut, a ajuns în arest

Miercuri, 3 aprilie, în jurul orei 14:45, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Suceava au identificat în trafic pe DJ209G, pe raza localității Straja, autoturismul Mitsubishi Shogun condus de Cornel O., de 24 ani, din Nisipitu, care figura în baza de date cu permisul de conducere reținut. S-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Întrucât șoferul are antecedente penale și este în continuare cercetat pentru să­vârșirea mai multor infracțiuni, iar la momentul comiterii faptei se afla sub efectul măsurii preventive de control judiciar, împotriva acestuia s-a dispus măsura reținerii pentru o durată de 24 ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al I.P.J. Suceava. De asemenea, acesta a fost sancționat contravențional pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având ITP expirată și fără a putea face dovada deținerii unei polițe RCA valabile, fiindu-i reținute plăcuțele cu numerele de înmatriculare și certificatul de înmatriculare. (O.S.)

 

Vezi si

(P) Alege inteligent! Alege PYAM Residence! Cartier Privat de Vile 

PYAM Residence Cartier de vile – executate impecabil, gândite până la cel mai mic detaliu! …