Saturday , April 27 2024

Un copil de trei ani, diagnosticat ieri cu diabet, la Spitalul Județean

Ieri a avut loc o campanie de testare gratuită a glicemiei, organizată de Centrul Județean Antidiabetic Suceava, din cadrul Spitalului Județean. Au fost testate aproape 300 de persoane. Mâine, 14 noiembrie, este marcată prin activități, la nivel internațional, Ziua Mondială a Diabetului. La Suceava, pe parcursul anului 2017 s-au înregistrat trei cazuri noi la copii cu vârsta până la 4 ani și 10 cazuri noi la copii peste 4 ani  

Ieri, între orele 11.00-14.00, în holul Spitalului Județean s-a desfășurat o campanie de testare gratuită a glicemiei, cadrele medicale prezentându-le sucevenilor riscurile acestei boli, diabetul, cât și sfaturi specializate privind nutriția sănătoasă.

Ziua Mondială a Diabetului este marcată în fiecare an în data de 14 noiembrie, atrăgându-se astfel atenția asupra problematicii diabetului zaharat în toată lumea. Această zi are loc la nivel internațional, la inițiativa Federației Internaționale de Diabet, cu sprijinul Organizației Mondiale a Sănătății și a fost propusă în 1991 ca răspuns la creșterea alarmantă a frecvenței acestei boli. Inițiativa aparține Federației Internaționale de Diabet, creată în anul 1950, la care au aderat aproape toate țările lumii. Evenimentul are drept scop să ofere o mai bună informare persoanelor care suferă de diabet zaharat, reprezentând și o manieră de implicare și de informare a publicului. Anul acesta tema de discuții este “Diabetul și familia”. Diabetul afectează toate vârstele: la Suceava, pe parcursul anului 2017 s-au înregistrat trei cazuri noi pentru copii cu vârsta până la 4 ani și 10 cazuri noi pentru copii peste 4 ani. În România, managementul diabetului zaharat este organizat într-o manieră supercentralizată, bazată aproape în exclusivitate pe cabinetele deservite de diabetologi, în timp ce rețeaua medicilor de familie este angrenată într-o măsură mică. Pe de altă parte, spitalizarea este implicată într-o prea mare măsură, în comparație cu alte țări, ceea ce probabil se va schimba în viitorul apropiat, diabetul zaharat fiind o boală aproape exclusiv de ambulatoriu, cu excepția urgențelor metabolice, hipoglicemie, comă diabetică, extrem de rare în acest moment.

Diabetul zaharat reduce durata și calitatea vieții, reprezentând a cincea cauză de deces la nivel mondial. Prezența acestei boli scade speranța de viață în medie cu 12-14 ani, însă aceasta este cu atât mai redusă cu cât vârsta la care a debutat diabetul este mai mică.

Scopul campaniei derulate ieri la Spitalul Județean, prin tema abodradă, “Diabetul și Familia”, a fost acela a-i ajuta pe membrii familiei în care se află o persoană bolnavă de diabet să înțeleagă prin ce trece aceasta și să o sprijine. În cadrul campaniei de testare gratuită a glicemiei au fost testați aproape 300 de suceveni, șase persoane fiind găsite cu glicemie foarte mare. Printre acestea, și un copil în vârstă de doar trei ani a fost diagnosticat cu diabet.

“Au mai fost găsite aproape 30 de persoane cu glicemia la limită, cărora le-am dat informațiile necesare privind alimentația corespunzătoare și verificarea glicemiei. În prezent sunt aproape 46.000 de suceveni diagnosticați cu diabet, iar familiile lor trebuie să înțeleagă prin ce trec acești pacienți. Ei trebuie susținuți de familii”, a accentuat medicul diabetolog Gabriela Crețeanu (foto), șefa Centrului Județean Antidiabetic Suceava.

Cu ocazia acestei campanii, menite să marcheze Ziua Mondială a Doabetului, la Suceava a fost prezent vice-președintele Federației Asociațiilor Diabeticilor din România, Cristina Petruț, din Cluj. “Este un eveniment important, pentru că oamenii trebuie să înțeleagă rolul prevenției. Diabetul este o problemă reală, am ajuns să vorbim despre o adevărată epidemie de diabet”, a completat Cristina Petruț. (Cristina RUŞTI)

 

Vezi si

(P) Alege inteligent! Alege PYAM Residence! Cartier Privat de Vile 

PYAM Residence Cartier de vile – executate impecabil, gândite până la cel mai mic detaliu! …