Friday , April 26 2024

Un contrabandist de meserie a fost trimis în judecată de procurorii rădăuțeni

Aurel Alerguș a fost trimis în judecată pentru contrabandă, după ce polițiștii i-au găsit în microbus, într-un spațiu special amenajat 5.538 de pachete de țigări de contrabandă, paguba produsă statului ridicându-se la 60.000 de lei. In luna martie 2016, individul a mai fost trimis în judecată tot într-un dosar privind contrabanda cu țigări

 
tigari vama siret


Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Aurel Alerguș, cu dublă cetățenie, româno-ucraineană, domiciliat în Cernăuți, Ucraina, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă. La data de 27 aprilie 2016, în jurul orei 16.00, acesta a preluat de pe raza localității Ulma și transportat pe DJ 209 G, pe raza localității Straja, cu autoutilitara Volkswagen Transporter cu număr de înmatriculare bulgăresc, special adaptată în vederea traficului cu țigări, cantitatea de 5.538 de pachete cu țigări marca Viceroy având aplicate timbre fiscale emise de autoritățile ucrainene, bunuri care trebuiau plasate sub un regim vamal, activitate prin care s-a creat un prejudiciu de 60.000 de lei, reprezentând valoarea în vamă, taxele vamale, TVA și accizele neachitate, la care se adaugă penalități de întârziere până la momentul plății efective.
Concret, s-a reținut că la data de 27 aprilie 2016, în jurul orei 15.58, în timp ce controlau traficul rutier pe strada Calea Bucovinei, pe raza orașului Vicovu de Sus, polițiștii au observat un autoturism de culoare portocalie, marca Volkswagen Transporter, înmatriculat în Bulgaria, care circula din direcția comunei Brodina, la volanul căruia se afla un bărbat. Aceștia au făcut semn de oprire microbuzului respectiv, folosind semnalele acustice și luminoase ale autospecialei, individul de la volan conformându-se. {oferul a fost identificat în persoana lui Aurel Alerguș, acesta fiind singur în vehicul în momentul opririi. Cum existau suspiciuni cu privire la autoturism, s-a procedat la conducerea mașinii la sediul Poliției orașului Vicovu de Sus, unde s-a efectuat controlul acestuia.
Cu ocazia examinării mașinii, în zona mediană, a fost găsit un compartiment cu lățimea de circa 40centimetri, prevăzut spre partea din spate a autovehiculului cu placaje OSB, fixate în holzșuruburi, acoperite pe exterior cu mochetă de culoare gri. În acest compartiment au fost găsite mai multe cartușe și pachete cu țigări. În urma inventarierii pachetelor cu țigări s-a stabilit faptul că în acest compartiment erau 5.538 de pachete cu țigări marca „Viceroy Red”, având aplicate inscripții slavone, totodată având timbre fiscale emise de autoritățile ucrainene.
Prin ordonanța din data de 16 mai 2016 s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra autoturismului marca Volkswagen Transporter, în vederea confiscării.
Inculpatul a săvârșit fapta în condițiile în care are fusese deja trimis în judecată la data de 25 martie 2016 în cadrul altui dosar penal aflat pe rolul Judecătoriei Rădăuți pentru comiterea altor două infracțiuni de contrabandă prin același mod de operare.
La data de 30 ianuarie 2015, Aurel Alerguș împreună cu inculpata Olga Nistor au preluat, deținut și transportat cu autoturismul Volkswagen Sharan un număr de 2.210 pachete cu țigări marca Minsk, bunuri care trebuiau plasate sub un regim vamal, cunoscând faptul că provin din contrabandă. Prin această faptă inculpații au creat un prejudiciu Statului român în valoare de 27.334 de lei reprezentând valoarea în vamă, taxele vamale, accizele neachitate, TVA, la care se adaugă penalități de întârziere până la momentul plății efective.
La data de 14 iunie 2015, inculpații Alerguș și Olga Nistor au preluat, deținut și transportat cu autoturismul Ford Galaxy un număr de 870 de pachete de țigări marca Marble, bunuri care trebuiau plasate sub un regim vamal cunoscând faptul că provin din contrabandă. Prin această faptă inculpații au produs o pagubă Statului român în valoare de 10.034 de lei reprezentând valoarea în vamă, taxele vamale, accizele neachitate, TVA, la care se adaugă penalități de întârziere până la momentul plății efective.
Faptul că inculpatul se află deja la a treia faptă de același gen, cu același mod de operare, atestă o perseverență infracțională deosebită și legăturile pe care acesta le deține în rândul traficanților de țigări din județul Suceava.
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluționare, Judecătoriei Rădăuți. (D.Z.)

Vezi si

(P) Alege inteligent! Alege PYAM Residence! Cartier Privat de Vile 

PYAM Residence Cartier de vile – executate impecabil, gândite până la cel mai mic detaliu! …