Friday , April 26 2024

Un bătrân de 84 de ani a ajuns la spital cu fracturi multiple după ce a fost lovit de ușa cu senzori de la Brico-Depot

Dumitru Colbu va trebui să suporte mai multe operații, una dintre acestea cu anestezie generală, foarte riscantă pentru vârsta lui. IPJ Suceava a deschis o anchetă în acest caz. Familia bătrânului cere să fie puse la dispoziția anchetatorilor înregistrările video de la intrarea în magazinul Brico-Depot. Dumitru Colbu a fost, conform declarației fiului său, Ion Colbu, trântit de o ușă automată, în urma căderii suferind mai multe fracturi în zona bazinului, dar și la mâna stângă

 usa brico depot

Un bătrân de 84 de ani din comuna Adâncata se află acum la mâna doctorilor de la Spitalul Județean Suceava cu mai multe fracturi provocate direct sau indirect de o ușă glisantă cu senzori, instalată la magazinul unuia dintre cei mai importanți furnizori de materiale de construcție și alte mărfuri din acest domeniu din municipiul Suceava. Este vorba despre magazinul Brico Depot.

Miercuri dimineață, Dumitru Colbu, de 84 de ani, din Adâncata, a venit la Suceava și, împreună cu fiul său, Ion Colbu (foto), a mers la magazinul Brico-Depot să cumpere o sobă metalo-ceramică pe care bătrânul să o folosească la iarnă. Doar că până să ajungă la soba pe care dorea să o cumpere, Dumitru Colbu mai avea de trecut un hop. La intrarea în magazin este instalată o ușă cu senzori, care se deschide și se închide automat, când cineva se apropie de aceasta. Ion Colbu a trecut primul. Părintele său, Dumitru Colbu, văzând un covor pentru șters încălțările înainte de intrarea în magazin, cum era învățat de acasă, l-a folosit. Când să intre în magazin, ușile rabatante cu senzori l-au luat în primire și l-au trântit cât colo. “Am mers la magazinul Brico, pentru că voiam să cumpăr pentru tatăl meu o sobă de te­racotă pentru casa lui de la Adâncata. La intrare în magazin este un preș. Tatăl meu a rămas să se șteargă pe picioare, cum este obișnuit fiecare om de la țară. Eu am intrat, iar când a dat tata să intre, ușile au dat să se închidă. El a fost lovit și a căzut. Ușile s-au ­des­chis după aceea, dar părintele meu era deja lovit de ușa din partea dreaptă care trebuia să se închidă”, a explicat Ion Colbu.ion colbu

El a mai spus că a fost anunțată imediat ambulanța, care a venit în câteva minute. Transportat la Unitatea de Primire a Urgențelor, după ce i-au fost efectuate investigațiile s-a constatat, miercuri seară, diagnosticul – fractură bazin în partea stângă și dublă fractură la mâna stângă. Ion Colbu, fiul bătrânului accidentat în acest mod mai puțin obișnuit, a depus la Secția de Poliție Burdujeni o plângere împotriva magazinului Brico-Depot pentru că, în opinia lui, patronii acestei structuri comerciale poartă res­ponsabilitatea producerii acestui incident. Purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, comisarul Ionuț Epureanu, a confirmat faptul că se află pe rol o cauză privind acest eveniment. De la Spitalul Județean Suceava, unde a fost internat bătrânul Dumitru Colbu, am aflat că starea sa este  deocamdată stabilă, dar, dată fiind vârsta sa înaintată, operațiile necesare pentru reașezarea oaselor fracturate vor putea fi făcute abia la începutul săptămânii viitoare, când pacientul va ieși din starea de șoc traumatic. O problemă delicată o reprezintă faptul că, pentru a se desfășura în bune condiții operația la bazin, Dumitru Colbu va trebui să suporte o anestezie generală, riscantă la vârsta acestuia, de 84 de ani. Pentru clarificarea circumstanțelor în care a avut loc evenimentul, Ion Colbu, fiul bătrânului lovit de ușa cu senzori de la Brico-Depot, a cerut să fie puse la dispoziția anchetatorilor înregistrările camerelor de supraveghere montate la intrarea în magazin.

Dupa publicarea materialului,  un purtător de cuvânt al Brico Dépôt ne-a trnsmis urmatoarele: “Suntem preocupați de starea de sănătate a clientului nostru, în urma accidentului de la magazinul Brico Dépôt Suceava. Realizăm o analiză amănunțită a ceea ce s-a întâmplat și suntem in contact permanent cu serviciile de urgență” . (Neculai ROSCA)

 

Vezi si

(P) Alege inteligent! Alege PYAM Residence! Cartier Privat de Vile 

PYAM Residence Cartier de vile – executate impecabil, gândite până la cel mai mic detaliu! …