Saturday , May 4 2024

Un bărbat de 36 de ani a murit în pădure, după ce și-a tăiat un picior cu drujba

ambulanta

Un bărbat în vârstă de 36 de ani din comuna Crucea a avut parte de un sfârșit crunt, acesta pierzându-și viața în timp ce încerca să taie lemne cu drujba. Mai exact, ieri după-amiază, acesta a încercat, împreună cu un localnic, să împrejmuiască un teren închiriat de către socrul său, pentru a organiza o stână unde să țină animalele pe timpul verii. Se pare că Mihai C. a tăiat  un arbore, iar în timp ce îl fasona și-a  primul ajutor până la sosirea ambulanței, dar din cauza hemoragiei puternice bărbatul în vârstă de 36 de ani nu a mai rezistat. Echipajul SMURD sosit la fața locului nu a mai putut face nimic și în ciuda repetatelor manevre de resuscitare, în final a pronunțat decesul. Oamenii legii au deschis o anchetă și așteaptă rezultatele necropsiei pentru a stabili cu exactitate cauzele morții. (C.R.)

 

Vezi si

Cinema City din Iulius Mall Suceava deschis în prima zi de Paști. Programul complet al Iulius Mall de Sărbători

De Paște ne întâlnim cu bucurie și recunoștință pentru a celebra nu doar renașterea primăverii, …