Friday , April 26 2024

Un bărbat a fost reţinut după ce s-a urcat beat şi fără permis la volan, producând un accident rutier

La data de 22 februarie 2018, la ora 13.30, Poliţia municipiului Fălticeni a fost anunţată că pe strada Plutonier Ghiniţă din localitate a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale, însă unul dintre şoferi este sub influenţa băuturilor alcoolice. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au găsit maşina condusă de Mihai Drăgoi, de 41 de ani, din comuna Moara, răsturnată în şanţ şi un autovehicul care avea avarii în partea laterală.masina-politia-rutiera

Deoarece mirosea a băuturi alcoolice, Drăgoi a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,63 mg/l, după care, la spital, i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Totodată, în urma verificărilor făcute în bazele de date, poliţiştii au descoperit faptul că acesta nu are permis de conducere pentru nicio categorie auto. În acest caz a fost întocmit un dosar penal, Mihai Drăgoi fiind reţinut pentru 24 de ore şi încarcerat în Arestul IPJ Suceava. El urma să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni pentru stabilirea unor măsuri preventive.

In aceeaşi zi, la ora 20.10, un echipaj de poliţie a oprit pentru control pe DJ 177, pe raza comunei Mănăstirea Humorului, autoturismul condus de un localnic de 45 de ani. În urma verificărilor făcute în bazele de date, poliţiştii au constatat faptul că bărbatul are permisul de conducere anulat pentru infracţiuni la regimul rutier. Pe numele lui a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducere pe drumurile pu­blice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”.

In aceeaşi seară, pe la ora 23.45, un echipaj din cadrul Poliţiei oraşului Salcea a oprit pentru control pe DJ 208T, pe raza comunei Siminicea, maşina condusă de un localnic de 39 de ani. Intrucât mirosea a alcool şi nu era cooperant, refuzând să coboare din vehicul pentru a fi testat cu aparatul etilotest, poliţiştii au folosit spray-ul iritant lacrimogen, bărbatul fiind imobilizat şi încătuşat. Acesta a fost condus la sediul poliţiei, unde a refuzat testarea cu aparatul etilotest, motiv pentru care a fost transportat la spital, unde a refuzat şi recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Individul s-a ales cu un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „refuz sau sustragere a conducătorului unui vehicul de a se supune prelevării de mostre biolo­gice în vederea stabilirii alcoolemiei”. (D.Z.)

Vezi si

(P) Alege inteligent! Alege PYAM Residence! Cartier Privat de Vile 

PYAM Residence Cartier de vile – executate impecabil, gândite până la cel mai mic detaliu! …