Tuesday , March 19 2024
Breaking News

Ucrainenii nu mai permit intrarea în ţară, prin PTF Siret, a persoanelor care călătoresc pe jos

vama siret [800x600]


Ieri, autorităţile de frontieră ucrainene i-au informat pe colegii lor români, prin intermediul Punctului de Contact Porubne, despre faptul că începând cu data de 24 aprilie 2015 s-a luat măsura temporară de a nu permite intrarea sau ieşirea în/din Ucraina a persoanelor care călătoresc pe jos, prin PTF Siret.
Această măsură va fi aplicată până la delimitare, pe partea ucraineană, a arterei special destinate persoanelor care tranzitează punctul de trecere pe jos. Poliţiştii de frontieră suceveni au ţinut să menţioneze faptul că în perioada sus menţionată traficul auto se va desfăşura în condiţii normale, iar în cazul în care situaţia o va impune, Poliţia de Frontieră va suplimenta personalul din PTF Siret, pentru ca timpii de aşteptare a participanţilor la trafic să fie cât mai reduşi.
Ucrainenii au restricţionat traficul pentru pietoni prin PTF Siret, deoarece pregătesc construirea unei artere pentru persoanele care călătoresc pe jos.
Până în prezent, pietonii se deplasau pe partea carosabilă, astfel că vecinii noştri s-au gândit la siguranţa lor şi au decis construirea unei benzi pe care meargă cetăţenii care vor să intre sau să iasă din România spre sau dinspre Ucraina să circule în condiţii sigure. (C.Z.)

Vezi si

Înscrierile la creşă sau la grădiniţă încep pe 27 mai

Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe pe 27 mai şi se încheie pe 14 …