Friday , April 26 2024

Tigări de contrabandă de peste 350.000 de lei descoperite într-un microbuz, la Siret

Polițiștii de frontieră au găsit în microbuzul condus de un bărbat cu dublă cetățenie, română și ucraineană, 30.950 de pachete cu țigări de contrabandă în valoare de 363.000 de lei  contrabanda

La data de 12 iunie 2018, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Siret a fost declanșată o acțiune pe linia comba­terii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate. Astfel, în jurul orei 12.30, un echipaj mobil al Poliției de Frontieră a oprit pentru control, la ieșirea din orașul Siret, un microbuz marca Mercedes  Benz Sprinter, înmatriculat în Ucraina, condus de Valerii B. în vârstă de 44 de ani, care era însoțit de Olga B. în vârstă de 40 de ani, ambii cu dublă cetățenie, româno – ucraineană.

Din primele verificări făcute asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au descoperit un spațiu special amenajat între compartimentul marfă și compartimentul destinat pasagerilor, în care a putut fi observată o cantitate mare de țigări, motiv pentru care cei doi au fost duși, împreună cu microbuzul, la sediul Poliției de Frontieră pentru continuarea cercetărilor.

Asupra autovehiculului a fost făcut un control amă­nunțit, în urma căruia a fost descoperită în spațiul special amenajat între compartimentul marfă și compartimentul pasagerilor, precum și în pereții dubli ai caroseriei, în tavanul microbuzului și într-o canistră din plastic cantitatea de 30.950 de pachete cu țigări de diferite mărci, de proveniență ucraineană. În acest caz se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar întreaga cantitate de țigări, în valoare de 363.000 de lei, a fost confiscată.

De asemenea, microbuzul folosit la activitatea infracțională, în valoare de 32.200 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor. Pe numele celor două persoane, procurorul de caz a emis o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, iar ieri urmau să fie prezentați în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Rădăuți cu propunere de arestare preventivă. (D.Z.)

Vezi si

Transport ilegal de lemn, depistat de polițiști la Crucea

Miercuri seara, la ora 19.40, pe drumul forestier Bârnărel, pe raza comunei Crucea, polițiștii au …