Saturday , April 27 2024

Tandemul "Căpoi" – Bujorean, unul în beciul poliției și altul la balamuc

Polițiștii suceveni au emis o nouă ordonanță de reținere pe numele lui Adrian Aursulesei, alias “Căpoi”, iar pe Stefăniță Bujorean l-au internat la Secția de Psihiatrie Burdujeni pentru a se stabili dacă avea discernământ în momentul comiterii faptelor pentru care este cercetat. Cei doi au fost băgați în arestul IPJ Suceava după ce au lovit cu pietre casa și mașina șefului pazei de la un club sucevean

 vandalizare casa strandului


Polițiștii suceveni nu vor să-i lase în libertate sub niciun chip pe Adrian Aursulesei, zis “Căpoi” și pe Stefăniță Bujorean, după ce aceștia au comis tot felul de scandaluri pe raza municipiului Suceava. Fiind conștienți că pentru distrugerile comise în ultima perioadă de cei doi niciun judecător nu va emite un mandat de arestare preventivă pe numele lor, polițiștii s-au folosit de orice tertip legal pentru a-i ține pe “Căpoi” și Bujorean departe de rele. Astfel, ieri au emis pe numele lui Adrian Aursulesei o nouă ordonanță de reținere pentru 24 de ore, în timp ce pe Stefăniță Bujorean l-au internat la Secția de Psihiatrie Burdujeni pentru a se stabili dacă acesta avea discernământ în momentul comiterii faptelor.
La sfârșitul săptămânii trecute, locuința și mașina lui Constantin Piuturean, șeful pazei de la unul dintre cluburile foarte frecventate din municipiul Suceava, au fost atacate cu pietre. Doi tineri cu cagule pe față au spart un geam al mașinii și după aceea s-au îndreptat asupra locuinței, aruncând cu pietre în geamul casei de pe strada Strandului. O piatră a trecut prin fereastră și a lovit o vitrină, pe care a spart-o, deteriorând și alte obiecte de mobilier.
Cei doi nu au luat în calcul însă prezența de spirit și viteza de reacție a proprietarului, care s-a ridicat repede din pat, a ieșit afară și a reușit să-i prindă pe cei doi indivizi. A fost anunțată poliția prin 112, dar până când să ajungă agenții la fața locului, unul a reușit să scape din strânsoarea lui Constantin Piuturean, nu înainte însă ca acestuia să-i fie smulsă cagula de pe față și să fie recunoscut. Cel de-al doilea a fost prins de Piuturean, iar polițiștii l-au preluat și l-au încătușat.
Piuturean i-a recunoscut pe amândoi indivizii: unul dintre ei este Adrian Aursulesei, poreclit “Căpoi”, cunoscut cu probleme mari de integrare în comunitatea suceveană, iar cel de-al doilea este Stefăniță Bujorean. Aceștia s-au răzbunat în acest mod deoarece nu li s-a permis să intre în localul păzit de Piuturean. Bodyguardul a explicat și motivul pentru care celor doi nu li se permite accesul în localuri publice de genul celor la care el lucrează. In primul rând, nu vin să consume, pentru că oricum nu au nicio sursă de venit legală. Dar încearcă să intre pentru ca să se lege de copiii care li se par lor “de bani gata”, să-i timoreze, să-i amenințe, să-i determine să plătească pentru a fi lăsați în pace. (D.Z.)

Vezi si

 Un tânăr care a încercat să fure două bormașini din Leroy Merlin, prins de doi polițiști aflați în timpul liber

Vineri seara, la ora 19.02, Secția de Poliție Burdujeni a fost sesizată prin  112 de …