Friday , April 26 2024

Sucevean în comă, după ce un copac i-a căzut în cap, intr-o padure din Bihor

salvare [800x600]

Un tânăr de 27 de ani, din Ulma, a ajuns în comă la spital, după ce i-a căzut un copac în cap într-o pădure din Bihor. Barbatul lucra la negru, iar patronul său nu recunoaşte acest lucru şi susţine că suceveanul pur şi simplu se plimba prin pădure în momentul tragicului accident

Poliţiştii bihoreni au de rezolvat un caz mai complicat, după ce Daniel Burciu, de 27 de ani, din satul Nisipitu, comuna Ulma, a ajuns la spital, cu răni grave la cap. Sora acestuia, Mihaela Burciu, povesteşte că fratele său a plecat în urmă cu două luni de zile în Bihor pentru a lucra la o firmă de exploatare a lemnului, oferta ajungând la urechile lui prin intermediul unei alte surori stabilite în judeţul de lângă graniţa de vest a României. Chiar dacă lucra de mai bine de două luni la aceeaşi firmă, patronul nu i-a făcut contract de muncă. Mihaela Burciu susţine că fratele său s-a accidentat în timp ce tăia un copac, în timp ce patronul acestuia nu recunoaşte acest lucru şi spune că Daniel nu era angajatul său. Pe fir au intrat acum inspectorii ITM, iar familia Burciu a angajat un avocat.
Conform www.stirileprotv.ro, Ilie Burciu, unchiul suceveanului, a precizat că „era drujbist, lucra la pădure. A tăiat un buştean – după câte am înţeles – s-a desprins o creangă şi i-a picat drept în cap. Si de-acolo a ajuns în comă”. Mihaela Burciu susţine şi ea această variantă, în timp ce patronul firmei de exploatare a lemnului neagă povestea şi spune că rănitul nu era angajatul său. Acesta din urmă a declarat „nici vorbă, nu. Nu-i accident de muncă. Omul s-a plimbat prin pădure. Din cauza vântului, i-a căzut o uscătură-n cap”.
In urma accidentului, tânărul de 27 de ani a fost transportat la spital în comă şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale complicate şi chiar dacă operaţia a fost făcută cu succes, el încă nu este stabilizat. “Pacientul a sosit în stare generală foarte gravă, comatos, dar, în urma intervenţiilor terapeutice ale neurochirurgilor, care au intervenit foarte prompt, pacientul s-a transferat pe secţia neurochirurgie într-o stare mult ameliorată”, a precizat medicul Irina Balaj, de la Spitalul Judeţean Oradea.
Cazul a intrat în atenţia inspectorilor de la Protecţia Muncii, care au început să strângă declaraţii atât de la patronul firmei, cât şi de la colegii suceveanului.
“Trebuie să vedem dacă omul a fost angajat, dacă a avut contract de muncă, dacă s-au respectat normele de securitate, în ce condiţii şi în ce împrejurări”, a declarat inspectorul ITM Bihor, Ioan Rădulescu.
Daniel Burciu are acasă o soţie şi doi copii, care nu au o stare materială foarte bună. Familia sa vrea să lămurească lucrurile în instanţă, astfel că a angajat un avocat să-i ajute în acest sens. (Constantin ZUZEAC)

Vezi si

(P) Alege inteligent! Alege PYAM Residence! Cartier Privat de Vile 

PYAM Residence Cartier de vile – executate impecabil, gândite până la cel mai mic detaliu! …