Friday , April 26 2024

Steliana Miron critică valorile arbitrar stabilite pentru proprietăţile care nu pot fi restituite în natură

Vasilica-Miron [800x600]

In opinia senatorului PNL de Suceava, Steliana Miron, ar trebui un alt algoritm de calcul al despăgubirilor care să pornească de la impozitul achitat înainte de confiscare. Ieri, în plenul Parlamentului, senatorul Steliana Miron a adresat premierului Victor Ponta o interpelare cu privire la Legea restituirii proprietăţilor confiscate abuziv

Senatorul PNL de Suceava, Steliana Vasilica Miron, este de părere că maniera de calcul a valorilor pentru imobilele confiscate abuziv de regimul comunist nu este cea mai potrivită şi s-ar putea face unele corecţii în beneficiul Statului Român. In aceste sens, Steliana Miron a formulat, ieri, în plenul Senatului o interpelare la adresa premierului Victor Ponta cu privire la legislaţia în domeniul restituirii proprietăţilor. Senatorul PNL începe în expunerea de idei de la premisa că „legile restituirii proprietăţilor confiscate abuziv au vrut să fie reparatorii faţă de victimele sistemului comunist”, dar consideră că tocmai aceste acte normative s-au transformat în „oportunitatea unei minorităţi elitiste de a dobândi extrem de facil bunuri şi valori separându-i pe aceştia la ani lumină de românul simplu”. In continuare, Steliana Miron nu are îndoieli cu privire oportunitatea acestor legi, dar se îndoieşte în privinţa justeţii prevederilor lor şi a corectei lor aplicabilităţi. Ulterior, Steliana Miron continuă să prezinte cum toate activele performante ale industriei româneşti au fost incluse în Fondul Proprietatea, pentru a se despăgubi proprietăţile ce nu pot fi restituite în natură. Ea nu a putut să lase neobservat, cu o vădită ironie de altfel, maniera „transparentă” a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor în a se ocupa deosebit de acordarea despăgubirilor celor în drept şi continuă apoi cu acuzaţii făţişe faţă de grupurile de interese care beneficiază de pe urma acestei legi.
„Valoarea acestor despăgubiri se stabileşte total arbitrar de experţi care folosesc ca principal criteriu notorietatea sau influenţa beneficiarului despăgubirii. Nu se poate explica altfel metoda evaluării unei fabrici care nu mai există de 60-70 de ani”, a mai spus Steliana Miron.
Ea i-a transmis premierului că dacă schimbă modalitatea de calcul a despăgubirilor şi va opta pentru un alt algoritm care să nu aibă efect dezavantajarea Statului Român, atunci Victor Ponta „va avea surpriza că valoarea despăgubirilor va scădea cu circa 60-70%” şi va constata fraudele de la autorităţile care s-au ocupat de tot procesul de restituire, cu posibilitatea de a dirija fondurile acolo unde este necesar.
„Domnule Prim Ministru, nu consideraţi oportun ca valoarea reală a despăgubirilor pentru proprietăţile naţionalizate şi care nu pot fi restituite în natură să se stabilească după un algoritm rezultat din câtimea impozitului achitat statului în perioada precedentă confiscării acelei proprietatăţi şi nu după pseudo-evaluări?”, se mai arată în interpelarea adresată, ieri, de Steliana Miron în plenul Senatului României. (D.P.)

Vezi si

Elevii Teodor Cârloanță și Marian Nicolay Ionescu, în lotul lărgit pentru Olimpiada Internațională de Biologie din Kazahstan

Marian Nicolay Ionescu a obținut Mențiune acordată de Ministerul Educației și elevii Teodor Cârloanță, Amalia …