Friday , April 26 2024

Seful de tură de la Poliţia de Frontieră Vicov îşi va petrece sărbătorile după gratii

Contrabandisti

 Tribunalul Suceava a prelungit cu 30 de zile mandatul de arestare preventivă a şefului de tură de la Poliţia de Frontieră Vicov, Adrian Parasca. Acesta împreună cu alţi şase inculpaţi arestaţi într-un dosar de contrabandă de peste 5 milioane de lei vor petrece Crăciunul şi Anul Nou după gratii, dacă recursurile lor nu vor fi admise de Curtea de Apel Suceava

Tribunalul Suceava a admis ieri propunerea DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava prin care au fost prelungite cu 30 de zile mandatele de arestare preventivă a inculpaţilor Adrian Ghiţă Parasca, de 34 de ani, din Vicovu de Sus, Mihai Rusu, de 20 de ani, din Bivolărie – Vicovu de Sus, Ferrari Husdup, de 33 de ani, din Rădăuţi, Ilie Cotos, de 27 de ani, din Bivolărie – Vicovu de Sus, Rafael Emanuel Nistor, de 19 ani, din Iecea Mare, judeţul Timiş, Steluţa Violeta Antimie, de 39 de ani, din Rădăuţi şi Szabolcs Fazakas, de 28 de ani, din judeţul Harghita, acuzaţi de constituire de grup infracţional organizat şi contrabandă. Astfel, în cazul în care recursurile celor şapte inculpaţi nu vor fi admise de magistraţii Curţii de Apel Suceava, aceştia îşi vor petrece Crăciunul şi Anul Nou după gratii.
Amintim că la mijlocul lunii noiembrie a acestui an, DIICOT Suceava a făcut 43 de percheziţii domiciliare, din care 33 pe raza judeţului Suceava, printre care una la Sectorul Poliţiei de Frontieră Rădăuţi şi una la Sectorul Poliţiei de Frontieră Rădăuţi – Punctul de Lucru Vicov, o percheziţie pe raza municipiului Bucureşti, două pe raza judeţului Satu Mare, trei în judeţul Harghita, două în judeţul Mureş, una pe raza judeţului Sibiu şi o percheziţie în judeţul Bistriţa – Năsăud. Una dintre grupări a beneficiat de sprijinul şi protecţia ofiţerului de poliţie de frontieră din cadrul ITPF Sighetu – Marmaţiei, inspectorul Adrian Ghiţă Parasca, de 34 de ani, şef de tură la SPF Rădăuţi – Sectorul de Poliţie Frontieră Vicov, care a fost între timp arestat preventiv. In cursul investigaţiilor membrii grupărilor au introdus în România 509.200 de pachete cu ţigări de contrabandă în valoare totală de 5.092.000 de lei din care s-au confiscat în mod conspirat 88.791 de pachete cu ţigări, cu o valoare de piaţă de circa 888.000 de lei. La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava au fost aduse la audieri 20 de persoane, doar şapte dintre acestea fiind arestate preventiv. (Constantin ZUZEAC)

Vezi si

(P) Alege inteligent! Alege PYAM Residence! Cartier Privat de Vile 

PYAM Residence Cartier de vile – executate impecabil, gândite până la cel mai mic detaliu! …