Saturday , April 27 2024

Sechestru pe averea lui Costel Bujorean

centru comercial zimbru

Fiscul a emis zilele trecute procese verbale de sechestru asupra bunurilor imobile aparţinând societăţii Rent Key, fosta SC Servicii Comerciale SRL Suceava u în dosarul Todiruţ, care a avut ieri primul termen, Costel Bujorean este judecat şi pentru evaziune fiscală, după ce s-a stabilit că a emis 136 facturi fictive în valoare totală de 21,6 miliarde lei vechi. S-a aplicat sechestru pe Centrul Comercial Zimbru, terenul de aproximativ un hectar din spatele magazinului Kaufland, spaţiul în care îşi desfăşoară activitatea un centru de dializă, două blocuri nou construite dar şi pe o suprafaţă de teren cu imobilele aferente, cumpărată de Costel Bujoreanu de la Starmod. Judecarea dosarului Todiruţ şi compania s-a amânat până pe 1 noiembrie a.c.

 
Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava a emis zilele trecute un număr de 8 titluri executorii şi 5 procese verbale de sechestru pentru bunurile aparţinând societăţii Rent Key, fosta SC Servicii Comerciale SRL Suceava. Este vorba despre firma aparţinând afaceristului sucevean Costel Bujoreanu, care a vândut către IPJ Suceava fostul sediu administrativ al societăţii defuncte Zimbru, tranzacţie care a dus la trimiterea în judecată atât a patronului Bujoreanu cât şi a fostului şef al Poliţiei sucevene, comisarul şef Ioan Nicuşor Todiruţ, a ex – şeful serviciului logistică al IPJ, comisar şef Alexa Teodorovici dar şi a evaluatorilor Gheorghe Licurici şi Mihai Sorin Muntean. Sechestrul a fost aplicat pe bunurile imobile situate pe strada Universităţii care au aparţinut societăţii Zimbru şi au fost cumpărate ulterior de Costel Bujorean, respectiv – centrul comercial Zimbru, terenul de aproximativ un hectar din spatele magazinului Kaufland, spaţiul în care îşi desfăşoară activitatea un centru de dializă, două blocuri nou construite în zonă, dar şi o suprafaţă de teren cu imobilele aferente, cumpărată de Costel Bujoreanu prin SC Servicii Comerciale, actuala Rent Key, de la SC Starmod SA, cu sediul în apropiere. Blocuri bujorean
Motivul pentru care Fiscul a aplicat sechestru pe bunurile firmei lui Costel Bujoreanu îl constituie faptul că acesta, în dosarul amintit a mai fost trimis în judecată şi pentru evaziune fiscală, procurorii Serviciului Teritorial Suceava al DNA stabilind că în perioada aprilie-octombrie 2006, în calitate de asociat şi împuternicit al SC Servicii Comerciale SRL a dispus înregistrarea în evidenţa contabilă a firmei, de cheltuieli fictive cu investiţii şi construcţii la Sediul Administrativ Zimbru în contul 231 „Imobilizări corporale în curs”, respectiv un număr de 136 facturi fiscale în valoare de 2.157.224 lei (21,5 miliarde lei vechi), reprezentând materiale şi lucrări de construcţii care în realitate nu s-au pus în manoperă şi nu s-au efectuat, şi a semnat documente întocmite cu date nereale (balanţe de verificare, deconturi de tva, declaraţii privind impozit pe profit) înregistrări fictive care au generat prejudicierea bugetului consolidat al statului cu suma totală de 741.082 lei, din care 331.212 lei reprezintă impozit pe profit şi 409.870 lei reprezintă TVA-ul sustrase de la plată. Aceste sume vor trebui recuperate de către organele fiscale. teren bujorean
Numai că, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice va trebui să se grăbească în a se asigura că banii datoraţi statului de actuala Rent Key vor putea fi recuperaţi, luând în calcul inclusiv solicitarea de declanşare a procedurii de faliment a firmei pentru că, pe de altă parte, BCR îşi cere la rândul ei partea, adică 36 de miliarde de lei vechi, sumă împrumutată către SC Servicii Comerciale SRL şi nerestituită. Pentru această sumă, bamca a început deja executarea silită. centru dializa
In ansamblu, situaţia societăţii comerciale nu este tocmai roză. Conform bilanţului anual depus de SC Rent Key SRL, societatea care până în primăvara acestui an se chema SC Servicii Comerciale SRL, firma condusă de afaceristul sucevean Costel Bujorean a înregistrat în 2012 pierderi în valoare totală de peste 384 de miliarde de lei vechi. Firma care a făcut “afacerea deceniului” cu IPJ Suceava care a cumpărat în anul 2006 pentru 116 miliarde de lei vechi o clădire evaluată cu puţină vreme în urmă la 40 de miliarde de lei vechi, a raportat pentru anul 2012 venituri de doar 11,7 miliarde de lei vechi şi cheltuieli totale de 396,4 miliarde lei vechi. In plus, SC Rent Key SRL, fosta Servicii Comercial a raportat la Direcţia Generală a Finanţelor publice Suceava datorii totale însumând 520,7 miliarde de lei vechi.
La primul termen de judecată, Todiruţ şi compania a cerut amânare pentru angajare de apărători şi consultarea dosarelor
Ieri, la Curtea de Apel Suceava a avut loc primul termen în dosarul în care comisarul şef Ioan Nicuşor Todiruţ, finul său, comisarul şef Alexa Teodorovici, patronul Constantin Bujorean şi evaluatorii Gheorghe Licurici şi Mihai Sorin Muntean au fost trimişi în judecată de procurorii DNA în luna august a acestui an. Au fost prezenţi în sala de judecată doar Todiruţ, Teodorovici şi Licurici, care au cerut fixarea unui nou termen, pentru angajarea de apărători şi pentru consultarea dosarului. Judecătorii au fost de acord şi au stabilit următorul termen de judecată pentru data de 1 noiembrie a.c..
Comisarul şef Ioan Nicuşor Todiruţ – şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava, a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, comisarul şef Alexa Dumitru Teodorovici, şeful Serviciului Logistic din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava este judecat de asemenea pentru săvârşirea infracţiunii de „abuz în serviciu contra intereselor publice. Pe lângă evaziune fiscală, Constantin Bujorean, este judecat pentru complicitate la abuz în serviciu fiindcă le-a băgat sub nas poliţiştilor Todiruţ şi Teodorovici evaluările din burtă ale”experţilor” Muntean şi Licurici. Mihai Sorin Muntean şi Gheorghe Licurici, evaluatori ANEVAR au fost de asemenea trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice.
Procurorii DNA au mai calculat că prin cumpărarea la preţul supraevaluat de 116 miliarde de lei vechi a clădirii de pe strada Universităţii, unde acum funcţionează sediul Poliţiei municipiului Suceava s-a produs o pagubă în dauna bugetului Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) în valoare de 5.865.152 lei (58 miliarde lei vechi) şi un folos necuvenit echivalent în favoarea SC Servicii Comerciale SRL reprezentată de Constantin Bujorean. MAI s-a constituit parte civilă în acest proces urmând ca întreaga sumă să fie recuperată de la cei 5 inculpaţi. (Neculai ROSCA)

Vezi si

(P) Alege inteligent! Alege PYAM Residence! Cartier Privat de Vile 

PYAM Residence Cartier de vile – executate impecabil, gândite până la cel mai mic detaliu! …