Saturday , April 27 2024

Se desfiinţează Scoala Postliceală înfiinţată acum patru ani la Colegiul Economic

elevi prostovani [800x600]


Scoala Postliceală din cadrul Colediului Economic “Dimitrie Cantemir” Suceava a fost înfiinţată în anul 2011 în scopul creării a noi calificări, însă, din cauza elevilor care s-au înscris în număr mare, dar au renunţat pe parcursul a celor doi ani de studii, se desfiinţează. “Am hotărât în Consiliul de Administrare al şcolii să înfiinţăm această Postliceală pentru a crea noi calificări pentru care am plătit suma de 8.000 de lei pentru a obţine aprobarea de la ARACIP, însă învăţământul este gratuit”, a declarat Rodica Munteanu, directorul adjunct al Colegiului Economic “Dimitrie Cantemir” Suceava.
După aprobarea ARACIP, în 2011, s-au înscris peste 60 de elevi la cele două specializări: Agent Fiscal şi Asistent de Gestiune în Unităţile de Cazare şi Alimentaţie, dintre care doar 26 au absolvit. Dintre absolvenţi, 12 sunt de la specializarea Agent Fiscal, iar 14 de la specializarea Asistent de Gestiune în Unităţile de Cazare şi Alimentaţie. “Din cei peste 60 de elevi înscrişi, doar 26 au terminat, mulţi retrăgându-se pe parcurs sau renunţând pur şi simplu”, a explicat Rodica Munteanu.
Potrivit directorului adjunct al Colegiului Economic şi anul acesta vor absolvi în jur de 30 de elevi de la ambele specializări din peste 60 înscrişi.
Cursurile la Scoala Postliceală se desfăşoară pe parcursul a doi ani de zile şi sunt gratuite, iar pentru obţinerea diplomei, elevii susţin trei probe de examen, după cum urmează: proba practică, proba scrisă şi susţinerea unui proiect. Comisia de examen este formată din profesori de specialitate de la alte unităţi şcolare din judeţ.
Din cauza neseriozităţii elevilor, Scoala Postliceală din cadrul Colegiului Economic “Dimitrie Cantemir” Suceava intră în lichidare din acest an, adică nu se vor mai face înscrieri începând cu anul următor. “in Consiliul de Administrare al şcolii s-a hotărât să mergem în lichidare cu clasele deja începute şi nu vom mai face alte înscrieri de la anul, iar cand vor absolvi cei deja înscrişi se va desfiinţa”, a declarat Rodica Munteanu. (Iulia-Greta NIGA)

Vezi si

(P) Alege inteligent! Alege PYAM Residence! Cartier Privat de Vile 

PYAM Residence Cartier de vile – executate impecabil, gândite până la cel mai mic detaliu! …

One comment

  1. Elevii sunt într-o drastică scădere.SĂ se pună taxa de celibat,ca pe vremuri.Nu vor mai fi copii în țara asta.Școli goale cu profesori bătrâni(că majoritatea sunt lipsiți de bun simț și nu vor să se pensioneze) și directori care așteaptă un ploconel ceva,de undeva.