Saturday , April 27 2024

Săptămâna viitoare va avea loc concursul pentru desemnarea noului director al DSP Suceava

In prezent, conducerea instituției este asigurată, cu titlu interimar, de inginerul Andrei Ianovici. Acesta a declarat că nu va participa la concursul programat pe data de 5 aprilie

ianovici-picioare

Agenția Națională a Funcționarilor Publici a anunțat că va organiza concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor publice de conducere vacante de director executiv al Direcțiilor de Sănă­tate Publică din Suceava și din alte 14 județe din țară și din Capitală.

Candidații trebuie să aibă studii universitare de licență absolvite cu diplo­mă, respectiv studii superioare de lun­gă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administrației publice, ­ma­­nagement ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, în condițiile legii, precum și vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice de minimum trei ani.

Prima probă a concursului, proba scrisă, va avea loc pe data de 5 aprilie, iar data și ora interviului vor fi comunicate ulterior. Dosarele de înscriere la concurs se de­pun la sediul ANFP. În pre­zent, conducerea instituției este asigurată de inginerul Andrei Ianovici, cu delegare pe funcție, acesta susținând că nu intenționează să-și depună dosarul pentru a participa la concurs. “Nu doresc să pre­iau conducerea instituției pe perioadă nedeterminată. Asi­gur doar un interimat care în curând se va încheia”, am aflat de la actualul director al DSP Su­ceava, Andrei Iano­vici. (C.R.)

Vezi si

O femeie de 46 de ani a furat cutia milei din biserica din Ruși – Forăști

Vineri, polițiștii  au fost sesizaţi prin  112 de către preotul din satul Ruși, comuna Forăști, …