Alte stiri
Liceul cu Program Sportiv Suceava și-a prezentat oferta educațională pe esplanada Casei de Cultură
acum 9 mins
10.000 de lei amendă de la Garda de Mediu, pentru un operator care gestionează anvelope uzate
acum 15 mins
Anchetatorii din Suceava, care au făcut săpături și au ridicat noi probe din curtea femeii acuzată că și-a asfixiat copilul nou-născut, au descoperit resturile a doi bebeluși, care fuseseră îngropați imediat după naștere, în 2016 și 2018.
Conform unor surse din cadrul anchetatorilor, în cele două gropi pe care criminaliștii le-au săpat marți seara în curtea femeii din Poiana Negrii, acuzată că și-a asfixiat copilul nou-născut, au fost găsite resturile altor doi fetuși pe care se bănuiește că femeia i-a născut în 2018 și 2016 și apoi i-a îngropat. Potrivit acelorași surse, resturile urmează să fie expertizate, relateaza Mediafax.
Noi fragmente îngropate, ce par a fi umane, au fost descoperite de anchetatori în cazul femeii din Dorna Candrenilor acuzată de pruncucidere după ce aceasta le-a indicat poliţiştilor locul respectiv, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu, citat de Agerpres. El a declarat miercuri că la locul indicat de femeie au fost găsite urme ale altor doi fetuşi născuţi, potrivit suspectei, în 2016 şi 2018. ”Au găsit două tipuri de fragmente osoase ce par a fi umane. (…) Ea spune că erau fetuşi, dar nu vii şi viabili, unul în 2016, unul în 2018. (…) Ai noştri au mers împreună cu ea în zona respectivă, ea a indicat unde şi a spus că ‘nu le-am mai făcut slujbă, că dacă nu s-au născut vii, şi i-am îngropat aici’ ”, a spus Epureanu.
PYAM Residence Cartier de vile – executate impecabil, gândite până la cel mai mic detaliu! …