Sunday , April 28 2024

Redacția “Obiectiv de Suceava” a fost colindată de grupul “Fântânița”, din Bănești

Pe lângă colindele cu care ne-au încântat sufletele, copiii au reușt să ne aducă câte puțin din toate obiceiurile de iarnă, printre care s-au numărat și Dansul Măștilor, dar și Capra. Imbrăcați în superbe costume populare vechi, aceștia și-au încheiat momentul cântând “La mulți ani” și urându-ne un an nou cât mai bun 

20161220_140349

Ieri, redacția “Obiectiv de Suceava” a fost colindată de grupul “Fântânița”, alcătuit din elevi ai Scolii Gimnaziale “Mihai Eminescu” din Bănești. Aceștia au venit însoțiți și de o parte din Fanfara din Stamate, coordonată de Ion Aghiniței, care i-a acompaniat pe tot parcursul reprezentației. Pe lângă colindele cu care ne-au încântat sufletele, aceștia au reușt să ne aducă câte puțin din toate obiceiurile de iarnă, printre care s-au numărat și Dansul Măștilor, dar și Capra. Imbrăcați în superbe costume populare vechi, aceștia și-au încheiat momentul cântând “La mulți ani” și urându-ne un an nou cât mai bun.uratori 1
«Incercăm să păstrăm tradițiile de iarnă, pentru că este păcat să se piardă. Ne străduim să le promovăm pe cât posibil, de aceea mergem și colindăm în mai multe localități din județ. Acest mic spectacol face parte dintr-un proiect început în urmă cu câțiva ani, intitulat “Daruri pentru suflet”. De atunci, în fiecare an mergem pentru a le dărui un zâmbet persoanelor care sunt internate în Centrul de Recuperare și Reabilitare “O nouă șansă” Todirești. Pe lângă cadouri, le ducem în fiecare an și puțin din tradițiile populare românești prin intermediul acestui mic spectacol, cu care mai apoi am decis să mergem și în alte localități din județ», a arătat Silviu Mihai, directorul Scolii Gimnaziale “Mihai Eminescu” din Bănești.uratori 2
Directorul Scolii din Bănești a arătat că este foarte mulțumit atât de implicarea elevilor, cât și a cadrelor didactice și a părinților. De asemenea, în comună se organizează în fiecare an, în luna iunie, festivalul “La fântâna Dorului”, la care se adună aproxi­-mativ 600 de copii, în cadrul căruia au loc spectacole folclorice și se încearcă promovarea tradițiilor și a portului popular românesc. (Alexandra IONICA)
 

Vezi si

 Un tânăr care a încercat să fure două bormașini din Leroy Merlin, prins de doi polițiști aflați în timpul liber

Vineri seara, la ora 19.02, Secția de Poliție Burdujeni a fost sesizată prin  112 de …