Saturday , April 27 2024

Rectificarea bugetară a fost votată ieri de Consiliul Judeţean

sedinta CJ 13 nov 2013

Preşedintele Cătălin Nechifor este de părere că fondurile alocate acoperă nevoile primăriilor n proiectul a fost votat cu un amendament despre care liderul grupului PDL, Vasile Ilie, a explicat că a rezultat în urma unor negocieri în comisia economică şi în urma căruia cinci primării cărora nu li s-a dat iniţial niciun leu au primit câte şapte mii de lei

Plenul Consiliului Judeţean (CJ) Suceava a votat, ieri, în unanimitate rectificările bugetului cu 28,288 milioane de lei. Banii au venit de la bugetul de stat şi provin din cotele defalcate din TVA şi impozitul pe venit, fiind alocaţi la ultima rectificare bugetară a Guvernului. După cum a explicat preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, o sumă de 15,92 milioane de lei a fost repartizată pentru învăţământul preuniversitar, din care 10,77 milioane de lei pentru salarii, iar restul pentru cheltuieli materiale.
De asemenea, alte 6,6 milioane de lei au fost alocate pentru plata de către primării a ratelor din cadrul proiectului „Suceava – utilităţi şi mediu la standarde europene”. Este vorba despre municipiile Cîmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei şi oraşele Siret şi Gura Humorului li s-au repartizat 6,65 milioane de lei pentru plata ratelor şi dobânzilor la proiectul „Suceava – utilităţi şi mediu la standarde eruopene”. Municipiul Câmpulung Moldovenesc a primit 2,2 milioane de lei iar Vatra Dornei 1,7 milioane de lei, în vreme ce oraşului Gura Humorului i s-a alocat suma de 2,1 milioane de lei.
Alte 4,27 milioane de lei au fost alocate pentru plata indemnizaţiilor însoţitorilor persoanelor cu handicap, în timp ce pentru echilibrarea bugetelor locale s-au împărţit 1,34 milioane de lei.
Referitor la această sumă au fost unele discuţii în cadrul şedinţei CJ Suceava. astfel, consilierul judeţean Vasile Ilie – liderul grupului PDL, a atras atenţia că, de fapt, arieratele primăriilor din judeţ sunt de zece ori mai mari decât suma care a fost alocată prin rectificarea de ieri. Potrivit lui Vasile Ilie, sunt în continuare nevoi mari de acoperit către mai multe primării din judeţ. El a mai menţionat că ar fi oportună şi o nouă rectificare bugetară în luna viitoare pentru a ajuta primăriile din judeţ aflate în dificultate.
Preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, i-a răspuns că problema arieratelor este una dificilă, amintind că anul trecut volumul acestoira la nivelul judeţului era undeva spre 150 de milioane de lei, la începutul anului curent era la aproape 100 de milioane iar în noiembrie 2013, după eforturi prelungite, s-a ajuns la circa 13 milioane de lei.
Cea mai mică sumă repartizată a fost 5.000 de lei, printre beneficiare numărându-se nouă comune Baia, Bilca, Frătăuţii Vechi, Hânţeşti, Iacobeni, Sadova, Straja, Saru Dornei şi Vama. Toate aceste primării sunt conduse de primari care au candidat din partea PDL la alegerile locale din 2012.
La polul opus în ce priveşte alocarea de fonduri pentru echilibrarea bugetelor s-au situat primăriile municipiilor Câmpulung Moldovenesc şi Fălticeni, care au primit fiecare câte 79.500 de lei. Ambele primării sunt conduse de persoane care au candidat din partea USL la alegerile locale din vara lui 2012.
Dintre comune, cei mai mulţi bani au fost direcţionaţi către Brodina, Forăşti, Iaslovăţ şi Vicovu de Jos, care au primit câte 26.500 de lei fiecare. Municipiul Suceava alături de alte 38 de primării nu primiseră nici un leu potrivit proiectului în forma iniţială.
Printre primăriille cărora nu li s-a repartizat niciun leu se numără comunele Adâncata, Arbore, Bosanci, Botoşana, Ciocăneşti, Horodniceni, Horodnic de Jos, Dărmăneşti, Ipoteşti, Ilişeşti, Moara, Rădăşeni, Moldoviţa, Scheia, Vatra Moldoviţei şi Vereşti.
La propunerea făcută însă de Vasile Ilie în comisia economică s-a propus un amendament care a fost votat în deliberativul judeţean privind diminuarea cu câteva procente a sumelor alocate pentru cele mai multe comune şi alocarea a câte 7.000 de lei pentru cinci dintre cele 39 de localităţi cu primari PDL care nu primiseră, iniţial, niciun leu. „Sunt câteva primării aflate în extremă dificultate. Am propus acest amendament, mai întâi în comisie iar apoi în plenul şedinţei a fost aprobat pentru alocarea de fonduri la cinci primării”, a explicat Vasile Ilie, după şedinţa de ieri a CJ Suceava. Este vorba despre bani repartizaţi oraşului Solca şi comunelor Stroieşti, Vultureşti, Hârtop şi Dolheşti.
Preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a afirmat şi după şedinţă că, în general, fondurile acoperă nevoile primăriilor. El a adăugat că, dacă va fi necesar, primăriile în dificultate financiară ar putea beneficia de noi finanţări în decembrie. De menţionat că preşedintele CJ Suceava a precizat că una din primăriile care se află în mare dificultate ar fi cea a municipiului Câmpulung Moldovenesc. (Dan PRICOPE)

Vezi si

(P) Alege inteligent! Alege PYAM Residence! Cartier Privat de Vile 

PYAM Residence Cartier de vile – executate impecabil, gândite până la cel mai mic detaliu! …