Friday , April 26 2024

Pruncul abandonat de către mamă într-un lan de grâu a ajuns în grija unui asistent maternal

bebe


Copilaşul nou născut care a fost abandonat într-un lan de grâu, la începutul săptămânii trecute, la Vadu Moldovei, chiar de către mama sa, a fost dat de către reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava în grija unui asistent maternal din judeţ. Micuţul a fost luat în după-amiaza zilei de luni, de la maternitatea din Fălticeni, acolo unde a ajuns după ce a fost găsit pe câmp. Bunicii băieţelului vor să îl ia în grijă numai că acest lucru nu este posibil la acest moment. Instanţa a stabilit ca mama copilului să nu intre în contact cu bebeluşul pe timpul cercetărilor. Aceasta este acum sub control judiciar şi pentru că femeia locuieşte în casa părinţilor, cei doi bunici nu pot lua deocamdata copilul în grija lor. Tânăra în vârstă de 19 ani îşi regretă fapta şi spune că a trecut printr-o depresie dar că îşi vrea copilul înapoi şi că îl va creşte, la fel cum a făcut cu celălalt copil, acum în vârstă de 4 ani. Femeia este acum cercetată pentru tentativă de omor. (C.R.)

Vezi si

Transport ilegal de lemn, depistat de polițiști la Crucea

Miercuri seara, la ora 19.40, pe drumul forestier Bârnărel, pe raza comunei Crucea, polițiștii au …