Proxenet care a obligat mai multe tinere să se prostitueze în Italia, dat în urmărire internațională, prins de polițiștii suceveni

17/12/18 ora:2:37am

Ştefan – Daniel Căciulan (23 de ani), din Bălăceana, a fost prins în Suceava, după ce încă din noiembrie 2015 autoritățile italiene emiseseră mandat european de arestare. Individul este acuzat că, împreună cu alți tineri din Suceava, a obligat mai multe fete să se prostitueze pentru ei în zona Torino, iar cele care încercau să scape erau bătute cu bestialitate

La data de 15 decembrie 2018, în Arestul IPJ Suceava a ajuns Ştefan – Daniel Căciulan (23 de ani), din Bălăceana. Acesta a fost găsit de polițiști pe raza municipiului reședință de județ și prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, care a dispus reținerea sa pentru o perioadă de 24 de ore.

Pe numele lui Căciulan, autoritățile judiciare italiene au introdus la data de 30 septembrie 2016 o solicitare în vederea arestării. Tânărul figura ca urmărit național și internațional.

În toamna anului 2015, Curtea de Apel Suceava a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava și a dispus arestarea provizorie, pe o perioadă de 15 zile, a șase persoane, respectiv Ştefan – Daniel Căciulan, Zamfir – Alexandru Ciobanu, Constantin Ciuhan, Nicoale Duduman, Dumitru Popescu și Maricica Dumău pe numele cărora, în data de 5 noiembrie 2015, Magistratura Investigațiilor Preliminare a Curții Penale din Torino a emis mandate europene de arestare.

La data de 24 noiembrie 2015, începând cu ora 07.00, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sprijiniți de agenți din cadrul Poliției orașului Salcea și Poliției municipiului Rădăuți, însoțiți de luptători din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale au desfășurat acțiuni specifice pentru pnerea în executare a șase mandate europene de arestare emise de autoritățile italiene, pe numele unor tineri din Suceava, Salcea, Horodnic de Sus și Bacău.

Cele șase persoane urmărite la nivel european s-au constituit, pe teritoriul statului italian, într-un grup infracțional specializat în exploatarea și favorizarea prostituției. Faptele de care sunt acuzați membrii grupului au fost comise în perioada iunie – august 2013, în zona Torino. În urma investigațiilor desfășurate de polițiști, toate cele șase persoane, cinci bărbați și o femeie, au fost localizate și s-au dispus măsuri specifice pentru reținerea acestora în condiții de siguranță.

Zamfir Alexandru Ciobanu (23 de ani), din Plopeni – Salcea, a fost prins într-un bar din municipiul Suceava. Constantin Ciuhan (40 de ani), din municipiul Suceava, a fost localizat și reținut pe o stradă din localitatea de domiciliu. Ştefan – Daniel Căciulan (20 de ani), din Suceava, a fost găsit într-o casă din comuna Bălăceana. Nicolae Duduman (27 de ani), din Suceava, a fost găsit la domiciliul său, în timp ce Dumitru Popescu (27 de ani), din comuna Horodnic de Sus și iubita sa Maricica Dumău (26 de ani), din municipiul Bacău, au fost depistați într-un autoturism BMW ce circula pe DN2, pe raza localității Spătărești. Cu sprijinul echipajelor de poliție rutieră, mașina a fost blocată în trafic, iar cei doi au fost reținuți.

Toate cele șase persoane au fost reținute și conduse la sediul IPJ Suceava, fiind introduse în arestul poliției, urmând să fie prezentate Curții de Apel Suceava pentru emiterea unor mandate de arestare provizorii.

Ziarul La Stampa din Torino a arătat că indivizii au obligat mai multe fete să se prostitueze pentru ei, iar cele care încercau să scape erau bătute cu bestialitate. Tinerele se prostituau și din cauza amenințărilor primite, proxeneții suceveni spunându-le că dacă nu vor face ce vor ei le vor arunca cu acid pe față și le vor desfigura.

În primăvara anului 2015, carabinierii au reușit să destructureze o grupare care bântuia de aproape cinci ani în zona Torino și obliga tinere să se prostitueze. Atunci au fost arestați Constantin Ciuhan zis „Costică”, considerat liderul bandei, Marius Ciprian Benta (38 de ani) și Ştefan – Daniel Căciulan (20 de ani), toți rezidenți în Torino. Aceștia sunt acuzați că împreună cu mai mulți compatrioți, sub promisiunea unei vieți mai bune, au adus mai multe românce la Torino, care în cele din urmă ajungeau să practice prostituția la stradă. (O.S.)