Friday , April 26 2024

Primul loc de joacă modern din cartierul Zamca – bucuria copiilor

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a participat la inaugurarea locului de joacă amenajat în baza unui parteneriat între Primărie și firma DIASIL, care se ocupă de salubrizarea orașului. Peste 100 de copii din cartier s-au bucurat la inaugurarea locului de joacă și s-au pozat cu primarul Lungu. Acesta le-a transmis că fiecare dintre ei va fi, cândva, cel mai potrivit primar al Sucevei

 loc de joaca zamca 3


Un nou loc de joacă destinat copiilor din cartierul Zamca al municipiului Suceava a fost inaugurat ieri, în prezența primarului Ion Lungu, a viceprimarilor Lucian Harșovschi și Ovidiu Doroftei, precum și a celor peste 100 de copii, mulți dintre ei însoțiți de părinți, de educatori, în curtea dinspre strada Grigore Ureche a Colegiului Național “Mihai Eminescu”. Copiii din cartier s-au bucurat nespus la inaugurarea locului de joacă și s-au pozat cu primarul Lungu. Edilul orașului, primit cu aplauze, le-a transmis că fiecare dintre ei va fi, cândva, cel mai potrivit primar al Sucevei.
Prezent la inaugurare și înconjurat de glasurile copiilor din cartier, bucuroși că au în sfârșit, un loc de joacă al lor, primarul municipiului Suceava a rezumat discursul pe care și-l pregătise: “Comentariile nu își au rostul. Se vede că alegerea acestui spațiu amenajat pentru un loc de joacă a fost un lucru inspirat. Primul dintre acestea în cartierul Zamca, un cartier în care, la fel ca și cartierul George Enescu, spațiile pentru locuri de joacă sunt insuficiente. Am încercat să amenajăm aici un loc de joacă modern și ne bucură prezența atâtor copii în această incintă”. Ion Lungu a precizat că noul loc de joacă este oferit gratuit de către SC DIASIL SRL, în baza contractului pe care îl are Primăria cu firma suceveană, pentru salubrizarea stradală.loc de joaca zamca 1
 Sapte locuri de joacă și relaxare, nou construite sau modernizate, inclusiv cu aparate de fitness pentru adulți, pe cale de amenajare
“Precum se știe, Primăria municipiului Suceava a impus ca toate locurile de joacă să fie realizate pe suprafețe elastice, ca și acest nou loc de joacă modern. Ne dorim ca aici, în timp, să construim o micro-zonă de agrement, să amplasăm și o fântână arteziană, iar pe stradă, pentru măcar un interval al unor zile de final de săptămână, să nu circule mașinile. Acest lucru nu îl vom putea face însă decât numai în urma consultării cetățenilor care locuiesc în zonă, mai ales că așa cum am văzut, sunt foarte mulți copii doritori să se bucure de noul loc de joacă”, a spus primarul Ion Lungu, care a adăugat că investiția nouă constituie un prim pas pe care îl face administrația municipală pe această linie în cartierul Zamca.loc de joaca zamca 4
“In acest moment sunt în curs de modernizare șapte locuri de joacă. Este vorba în primul rând despre locul de joacă de lângă Biserica Sfântul Andrei din cartierul Burdujeni; un alt loc de joacă pe strada Gavril Tudoraș din cartierul Obcine, dar chiar în cursul zilei de azi (ieri, n.r.) au început să se monteze aparate de fitness în două locuri din municipiu: în Parcul Central, lângă foișorul unde cântă Fanfara Primăriei municipiului Suceava, și un altul în zona străzii Luceafărului, în cartierul George Enescu”, a declarat primarul Ion Lungu care a subliniat că dorește să fie modernizate locurile de joacă din municipiul Suceava cu dotări sigure, cu covor elastic  care să îi protejeze pe copii. Mai mult, dorința sa este să se creeze în oraș cât mai multe astfel de oportunități pentru copii, locuri de joacă sigure.loc de joaca zamca 2
Vandalii au început să distrugă noile investiții, Poliția Locală este chemată să intervină
Primarul Lungu nu a uitat să arate că aceste locuri de joacă trebuie să fie date în supraveghere și pază Poliției Locale pentru că, din păcate, încă se mai vandalizează locurile de joacă, dar și alte spații publice din Suceava. “Vreau să vă spun că, din păcate, stațiile noi de autobuz pe care de-abia le-am cumpărat au fost în parte vandalizate. Eu am atras atenția Poliției, dar spun că în continuare avem multe probleme de mentalitate. Până la urmă ne batem joc de banii noștri, de banii sucevenilor, pe care noi ne chinuim să îi păstrăm și să îi folosim pentru investiții necesare pentru toți locuitorii”, a conchis primarul Ion Lungu. (Neculai ROSCA)

Vezi si

Transport ilegal de lemn, depistat de polițiști la Crucea

Miercuri seara, la ora 19.40, pe drumul forestier Bârnărel, pe raza comunei Crucea, polițiștii au …

One comment

  1. Propun ca sa fie campanie electorala timp de 4ani iar mandatul de primar doar o luna ;asa vom avea parte de maretele realizari facute din banii nostri. Invers se observa o luna de “agitatie”si apoi “liniste”…,mizerie,gropi,indolenta,etc