Saturday , May 4 2024

Primarul din Mălini, trimis în judecată pentru că ar fi ajutat o asociaţie agricolă să obţină ilegal subvenţii de peste şase milioane de lei

Primarul din Mălini, Petru Nistor, a fost trimis în judecată împreună cu preşedintele Asociaţiei Agricole Mălini Stânişoara, Vasile Popescu, casierul Primăriei Mălini, Ioan Ilişescu, şi alţi afacerişti, pentru că au pus la cale o schemă prin care asociaţia menţionată a obţinut ilegal subvenţii din partea APIA Suceava în valoare de peste şase milioane de lei

primarie malini

Procurorii DNA Suceava i-au trimis în judecată pe inculpatul Petru Nistor, prima­rul comunei Mălini, Vasile Popescu, preşe­din­­tele Asociaţiei Agricole Mălini Stâ­­­nişoara, Ilie Bîză şi Ioan Ilişescu, ca­sierul Primăriei Mălini, pentru că ar fi obţinut ilegal subvenţii în valoare de peste şase milioane de lei. În acelaşi dosar a fost trimis în judecată şi Vasile Gherasim pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.

Conform procurorilor anticorupţie su­ceveni, în perioada 2008 – 2016, Vasile Popescu, preşedintele Asociaţiei Agricole Mălini Stânişoara a depus cu rea-credinţă, la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), mai multe documente false pentru a obţine în mod injust sume de bani în cadrul schemelor unice de plată pe suprafaţă, plăţi compensatorii pentru zona montană defavorizată, plăţi de agromediu şi alte scheme de plăţi directe, pentru supra­feţe de teren pe care nu le deţinea în realitate. In tot acest timp, el a beneficiat de sprijinul lui Petru Nistor, primarul comunei Mălini, care i-a pus la dispoziţie două contracte false şi inexacte – de arendă şi de conce­siune – încheiate cu încălcarea preve­derilor legale.

Procurorii DNA Suceava arată că Vasile Popescu ar fi obţinut pe nedrept fonduri europene nerambursabile, în valoare totală de 6.288.765,28 de lei, sumă cu care APIA s-a constituit parte civilă.

La data de 15 mai 2013, pentru a dovedi că îndeplineşte condiţiile impuse pentru a beneficia de banii respectivi, Vasile Po­pescu ar fi completat în fals o declaraţie pe proprie răspundere prin care atesta faptul că nu este rudă sau afin până la gradul al patrulea inclusiv cu persoane ce deţin funcţii de decizie în cadrul autorităţii contractante, în cazul de faţă Primăria Mălini, deşi, în realitate, acesta era afin de gradul II cu primarul Petru Nistor.

În perioada 2010 – 2016, pentru a ascunde sau a disimula originea ilicită a sumelor de bani obţinute cu titlu de subvenţie de asociaţia agricolă reprezentată de Vasile Popescu, o parte din bani, respectiv 1.267.954 de lei, a fost transferată către societăţi comerciale cu un comportament specific de „firme fantomă” controlate de Ilie Bîzu pe baza unor facturi fiscale fictive.

Procurorii au mai menţionat faptul că Ioan Ilişescu, casierul Primăriei din Mălini, a întocmit în fals procesele verbale de re­cepţie a lucrărilor pretins executate de firmele controlate de Ilie Bîzu şi documentele financiar contabile necesare transfe­rurilor de bani, cunoscând scopul in­­fracţional urmărit de ceilalţi inculpaţi.

La data de 3 noiembrie 2017, inculpatul Vasile Gherasim  a dat declaraţii false în faţa procurorilor DNA cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu împrejurări esenţiale, urmărind prin aceasta împiedicarea/îngreunarea cercetărilor şi tragerii la răspundere penală a inculpaţilor Vasile Popescu, Ilie Bîzu şi Ioan Ilişescu.

În acest caz s-a dispus instituirea seches­trului asigurător asupra mai multor bunuri mobile şi imobile ce le aparţin lui Vasile Popescu, Petru Nistor, Ioan Ilişescu şi Asociaţiei Agricolă Mălini Stânişoara.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Suceava cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în dosar. (Dănuţ ZUZEAC)

Vezi si

Cinema City din Iulius Mall Suceava deschis în prima zi de Paști. Programul complet al Iulius Mall de Sărbători

De Paște ne întâlnim cu bucurie și recunoștință pentru a celebra nu doar renașterea primăverii, …