Saturday , May 4 2024

Politistii suceveni au primit 41 de masini noi

 IPJ Suceava a primit din partea Ministerului Afacerilor Interne, prin intermediul IGPR, 41 de autospeciale noi neinscripţionate. Aceste vehicule au ajuns în dotarea poliţiştilor suceveni, după ce şeful IPJ Suceava, comisarul şef Viorel Onea a făcut la sfârşitul anului trecut o cerere în acest sens

foto ipj 1 [800x600]

Luna trecută, prin programul de reînnoire a parcului auto iniţiat la nivelul Ministerului Afacerilor Interne prin Inspectoratul General al Poliţiei Române, 20 de autospeciale de poliţie noi au fost repartizate Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava. Toate acestea au fost repartizate structurilor de ordine şi siguranţă publică, urmărindu-se creşterea mobilităţii terestre a poliţiştilor.
In continuarea acestui demers, zilele trecute, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Scueava a primit alte 41 de autospeciale noi care vor putea intra în dotarea structurilor operative şi neoperative, care au dreptul de a utiliza în activităţile specifice desfăşurate vehicule neinscripţionate.
Prin acest nou efort instituţional sunt satisfăcute nevoile de mobilitate ale poliţiştilor şi totodată, prin redistribuirea altor autospeciale aflate în dotare, se asigură şi modernizarea parcului auto pentru autospecialele de intervenţie la evenimente şi apeluri 112.
Astfel, în urma celor două etape de înzestrare logistică, la nivelul IPJ Suceava, toate structurile, inclusiv subunităţile, secţiile şi posturile de poliţie vor fi dotate cu vehicule de serviciu şi de intervenţie care corespund normelor de performanţă asociate unui serviciu poliţienesc de calitate.
Asigurarea suportului logistic este o necesitate ce transpune o viziune modernă a conceptului poliţienesc şi care se traduce, totodată, în creşterea capacităţii instituţionale şi în sporirea gradului de siguranţă publică.
„In luna decembrie a anului trecut, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, comisarul şef Viorel Onea, a făcut o cerere la Inspectoratului General al Poliţiei Române, pentru ca IPJ Suceava să primească vehicule noi, dar şi pentru a-i fi alocate sume de bani necesare pentru reamenajarea unor posturi de poliţie. Dacă autospecialele de poliţie necesare pentru buna desfăşurare a activităţii de poliţie au ajuns la Suceava, banii pentru reamenajare ar putea să fie primiţi abia după luna iulie a acestui an. Totuşi, trebuie de menţionat că toate cele 98 de posturi de poliţie din judeţul Suceava au acum autospeciale moderne”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, subcomisarul de poliţie Ionuţ Epureanu.
Acesta a mai explicat că unele dintre maşinile inscripţionate care erau deja în dotarea poliţiştilor suceveni, de la unele departamente care pot utiliza şi autoturisme neinscripţionate, vor ajunge la posturile de poliţie unde nu erau autospeciale performante, iar la schimb vor fi alocate maşinile noi primite de IPJ Suceava. Ionuţ Epureanu a spus că cele 41 de autotu-risme primite de poliţiştii suceveni nu vor ajunge la Birourile de Ordine Publică sau la Birul de Poliţie Rutieră din Suceava, care sunt obligaţi să folosească maşini inscripţionate. De altfel, autospecialele primite de IPJ Suceava vor fi alocate la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, Serviciul de Investigaţii Criminale sau alte structuri de suport. (Constantin ZUZEAC)

Vezi si

Cinema City din Iulius Mall Suceava deschis în prima zi de Paști. Programul complet al Iulius Mall de Sărbători

De Paște ne întâlnim cu bucurie și recunoștință pentru a celebra nu doar renașterea primăverii, …