Friday , April 26 2024

Peste 64% dintre elevii de clasa a XI-a au obţinut note peste 5 la simularea examenului de Bacalaureat

simulari bacalaureat

La clasa a XII-a, 93,75% dintre viitorii candidaţi au obţinut note peste 5

In perioada 3 -7 martie 2014 au avut loc simulările examenului de Bacalaureat. Pentru prima dată în acest an, pe lângă elevii de clasa a XII-a şi cei din clasa a XI-a au susţinut aceste testări. La nivelul judeţului Suceava, 6.344 de elevi care în momentul de faţă sunt înscrişi în clasa a XII-a în învăţământul liceal, alături de alţii 7.425 din clasa a XI-a, au susţinut luni, 3 martie, proba scrisă la Limba şi Literatura română. In cursul zilei de miercuri 5 martie, a avut loc proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului iar vineri, 7 martie, doar elevii din clasa a XII-a, potenţiali candidaţi ai examenului de Bacalaureat, au susţinut proba scrisă la alegere dintre disciplinele de profil. 64,78% dintre elevii de clasa a XI-a au obţinut note peste cinci în timp ce la clasa a XII-a au fost 93,75% dintre viitorii candidaţi cu note peste 5.
Examenul de Bacalaureat se va desfăşura şi în acest an în două etape, şi anume sesiunea iunie-iulie şi sesiunea august-septembrie 2014. In perioada 26 – 30 mai, elevii din clasele a XII-a se vor putea înscrie în vederea susţinerii examenului, pe 30 mai 2014 fiind ultima zi de cursuri pentru ei. Examenul va debuta pe data de 10 iunie cu proba orală de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare în Limba Română, urmată de evaluarea orală la limba maternă pe data de 13 iunie, iar pe 27 iunie va avea loc proba orală la o limbă străină. Pe data de 30 iunie, candidaţii examenului de Bacalaureat vor susţine proba scrisă la Limba şi Literatura Română. In cursul zilei de 1 iulie se va desfăşura proba scrisă la Limba şi Literatura maternă, iar pe 2 iulie va avea loc proba obligatorie a profilului – probă scrisă. Examenul se va încheia pe data de 4 iulie 2014 cu proba la alegere a profilului. Pe 7 iulie se vor afişa rezultatele iar elevii nemulţumiţi de notele obţinute vor putea depune contestaţii, rezultatele acestora afişânduse pe data de 11 iulie.
A doua sesiune a examenului de Bacalaureat se va desfăşura în perioada 18 august – 4 septembrie 2014. (Cristina RUSTI)

Vezi si

Transport ilegal de lemn, depistat de polițiști la Crucea

Miercuri seara, la ora 19.40, pe drumul forestier Bârnărel, pe raza comunei Crucea, polițiștii au …

One comment

  1. Cei de a XII sunt catastrofe de anul acesta.Toți au făcut liceul.Începând cu XI s-au mai dus la profesională.La XII sunt note prea mari pentru cum e realitatea.