Friday , April 26 2024

Până mâine trebuie stabilită persoana care are dreptul legal să ţină lumânarea la căpătâiul Termica

Actualul director, Ovidiu Dumitrescu, dacă Registrul Comerţului va pune mâine în practică decizia instanţei, va lăsa fotoliul pe seama lui Mihai Marinoiu. Astfel, Marinoiu, adus de Unicom Holding să-i apere interesele în calitate de principal creditor al firmei care până anul trecut a asigurat furnizarea agentului termic în municipiul reşedinţă de judeţ, este pe cale să devină administrator special al SC Termica, aflată acum în insolvenţă. Cu carnetul de contabil în mână, omul fimei UNICOM Holding încearcă deja să demonstreze ce oportunităţi ar avea SC Termica SA producând energie electrică 

 

Lungu cu Marinoiu [800x600]

Marin Marinoiu (dreapta), discutând în contradictoriu cu primarul Ion Lungu, la o şedinţă a Consiliului Local Suceava

Introdus la începutul verii în spaţiul public sucevean, Marin Marinoiu, un inginer cu state vechi în zona industriei energetice din partea de sud a ţării, repus în atribuţii de firma Unicom Holding –  principalul creditor al SC Termica SA, este pe cale să devină administrator special al firmei Termica, care are ca unic asociat Consiliul Local al municipiului Suceava. Până mâine, joi, 4 septembrie, Oficiul Registrului Comerţului (ORC) Suceava urmează să stabilească dacă îl acceptă pe Marin Marinoiu ca administrator special la SC Termica SA. In mod paradoxal chiar firmele care fac parte din consorţiul ce şi-a asumat responsabilitatea gestionării procedurii de insolvenţă la SC Termica SA nu îl agrează pe Marinoiu care a venit la Suceava nu în baza unei recomandări a acestora, ci susţinut de SC Unicom Holding, a cărui proiect de reorganizarea judiciară a fost acceptat de către judecătorul sindic de la Tribunalul Suceava, fiind considerat mai viabil decât cel propus de firma de insolvenţă.
Potrivit reprezentanţilor consorţiului de firme de insolvenţă ieşeano – sucevene care se ocupă de Termica, nici Primăria Suceava nu a sesizat că în hotărârea de aprobare a planului de reorganizare judiciară propus de Unicom Holding a fost strecurat un paragraf în care, la modul explicit, Ovidiu Dumitrescu, cel desemnat administrator special de către acţionarul unic, Consiliul Municipal Suceava, ar urma să fie înlocuit de un reprezentant al firmei care este înscrisă la tabelul creditorilor cu cele mai mari debite. Pe scurt, Unicom Holding, care are interesul de a obţine din insolvenţa sau chiar falimentul SC Termica SA peste 40% din valoarea totală a creanţelor, l-a desemnat ca administrator special la SC Termica SA pe Marin Marinoiu.
Dacă până joi nu se va lua o altă decizie, responsabilitatea numirii noului administrator special revine Oficiului Registrului Comerţului Suceava care teoretic trebuie să respecte legislaţia în vigoare, implicit decizia luată de judecătorul sindic în vara acestui an, atunci când planul de reorganizare al Termica propus de Unicom Holding a fost acceptat în detrimentul celorlalte soluţii sugerate fie de firmele de insolvenţă ori de către acţionarul unic – Consiliul Local Suceava.
In cursul dezbaterilor ce s-au produs la Tribunalul Suceava – secţia Civilă, s-a cerut de către Unicom Holding, în calitatea sa de creditor majoritar, care solicită peste 40% din debitele pe care SC Termica SA le are, înlocuirea lui Ovidiu Dumitrescu, cel numit anterior ca administrator special la SC Termica SA, cu Marin Marinoiu. Propunerea a fost aprobată în luna iunie a acestui an de către judecătorul sindic, a explicat unul dintre administratorii coordonatori ai consorţiului ce gestionează din vara anului trecut insolvenţa la SC Termica SA.
Cu carnetul de contabil în mână, Marin Marinoiu a încercat deja să demonstreze ce oportunităţi ar avea SC Termica SA, producând energie electrică, fără a fi ascultat cu atenţie până acum. Până la revigorarea CET-ului în vechea formulă, SC Termica SA este acum greu de reintrodus în economia locală, în condiţiile în care energia termică este produsă de o altă firmă, Bioenergy, care îşi doreşte să asigure alături de alţi participanţi la o licitaţie organizată de Primăria Suceava activitatea de termoficare, având ca oponenţi tocmai pe lichidatorii de la Termica, în frunte cu de-acum cunoscutul Marin Marinoiu. (Neculai ROSCA)

Vezi si

(P) Alege inteligent! Alege PYAM Residence! Cartier Privat de Vile 

PYAM Residence Cartier de vile – executate impecabil, gândite până la cel mai mic detaliu! …