Saturday , May 4 2024

Opt membri ai unei reţele de contrabandişti, formată din suceveni, turci şi ucraineni, achitaţi de Curtea de Apel Suceava

Din cei 29 de inculpaţi trimişi în judecată în acest dosar, doar doi au primit pedepse cu executare, respectiv doi ani de închisoare. Aceştia făceau parte din mai multe reţele de contrabandişti care,  nu de puţine ori, lucrau împreună. Circa 100.000 de pachete cu ţigări s-a probat că au fost introduse ilegal în ţară, în jumătate de an 

 palatul de justitie Suceava [800x600]


Curtea de Apel Suceava a dat sentinţa în dosarul reţelei de contrabandişti formate din suceveni, turci şi ucraineni, în care 29 de inculpaţi au fost trimişi în judecată pentru „constituire a unui grup infracţional organizat” şi „contrabandă”. Astfel, opt dintre inculpaţi, respectiv Constantin Teodor Hasna, Ilie Adrian Hasna, Stefan Perdun, Eusebiu Vasile Ardeleanu, Ioan Hasna, Ilie Bodnar, Nicolae Cotos şi Gheorghe Reuţ au fost achitaţi de Curtea de Apel Suceava, în timp ce Ion Juravle, Constantin Cotos şi Viorel Cotos au fost condamnaţi la căte doi ani de închisoare cu suspendare pe un termen de încercare de patru ani, Adrian Meţcan, Ioan Constantin Cenuşă, Ionel Juravle, Ilie Juravle, Dimitri Ciprian Iliuţ, Ilie Soflău, Aurel Petrescu, Vasile Rubin Cliuciovan, Vasile Creţan şi Ilie Popescu au primit căte un an de închisoare cu suspendare pe un  termen de încercare de trei ani, Vasile Meţcan s-a ales cu un an şi şase luni de închisoare cu suspendare pe un termen de încercare de trei ani şi şase luni, în timp ce Vasile Valentin Juravle şi Valentin Juravle s-au pricopsit cu şase luni de închisoare cu suspendare pe un termen de încercare de doi ani şi şase luni. Impotriva lui Mihai Savin, Constantin Stefan Bodnar şi Ovidiu Cotos s-a luat măsura educativă a supravegherii pe o perioadă de trei luni sub coordonarea Serviciului de Probaţiune a Tribunalului Suceava.
Singurii care au primit pedepse cu executare sunt Ioan Buta şi Ionel Schipor, care vor avea de ispăşit căte doi ani de închisoare după gratii. Aceştia vor ajunge în puşcărie doar pentru că mai aveau pe numele pedepse cu suspendare pentru fapte asemănătoare, iar noile infracţiune au fost săvărşite în perioada de încercare. Decizia magistraţilor suceveni este definitivă.
Percheziţii şi mult tam – tam în momentul destructurării reţelei de contrabandişti pe jumătate achitată 
Amintim că în luna iulie 2012, o amplă reţea de contrabandişti, ce acţiona pe frontiera verde în zona comunei Straja, a fost destructurată de procurorii DIICOT. Astfel, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava şi procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava, cu sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău, Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava – Serviciul de Intervenţie Rapidă, Inspectoratului Judeţean de Poliţie Botoşani – Serviciul de Intervenţie Rapidă şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Suceava au făcut nu mai puţin de 21 de percheziţii.
Potrivit unui comunicat al Poliţiei Romăne, percheziţiile, 20 în judeţul Suceava şi una la Bacău, au fost făcute la locuinţele unor persoane suspectate de contrabandă cu ţigări din Ucraina, constituite în mai multe grupări infracţionale, în acest caz fiind dispusă începerea urmăririi penale în cazul a 29 de suspecţi.
Incepănd cu luna iunie 2011, cadrele de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava au efectuat cercetări, sub coordonarea unui procuror din cadrul DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava, într-un dosar penal faţa de suspectul Ioan Buta, sub aspectul săvărşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi contrabandă. In urma activităţilor operative complexe desfăşurate s-a stabilit că pe raza localităţilor Straja şi Vicovu de Sus îşi desfăşoară activitatea trei grupuri infracţionale organizate şi mai multe persoane constituite în două asocieri în vederea comiterii de infracţiuni, specializate în introducerea ilicită în Romănia din Ucraina, peste „frontiera verde” şi/sau valorificarea unor însemnate cantităţi de ţigări de contrabandă.
Trei grupări de contrabandişti destructurate de DIICOT Suceava
Astfel, un grup infracţional organizat format din suspecţii Ion Juravle, Constantin Cotos, Adrian Meţcan, Ionel Juravle şi Vasile Meţcan, reprezentănd segmentul romănesc al grupării şi cetăţeanul ucrainean Mitrik Vasyl a acţionat pe raza localităţii Straja. Suspecţii Ion Juravle şi  Constantin Cotos organizau activitatea infracţională împreună cu cetăţeanul ucrainean Mitrik Vasyl. Acesta împreună cu alţi cetăţeni ucraineni introduceau ţigări în ţară, de unde erau preluate de Ionel Juravle, Constantin Cotos, Adrian Meţcan şi Vasile Meţcan, care aveau rolul de cărăuşi şi transportate la domiciliul numitei Lena Cărciu, iar ulterior la domiciliul lui Ilie Bodnar. De aici erau comercializate prin intermediul lui Gheorghe Reuţ din localitatea Bivolărie, oraş Vicovu de Sus şi a lui Eusebiu Vasile Ardeleanu din judeţul Bacău. Un al doilea grup infracţional organizat, format din Ioan Buta, Ioan Hasna, Constantin Teodor Hasna reprezentănd segmentul romănesc al grupării şi cetăţenii ucraineni Mitrik Vasyl şi Mokreniuk Oleksandr a acţionat pe raza localităţii Straja. Ioan Buta organiza activitatea infracţională împreună cu cetaţenii ucraineni Mitrik Vasyl şi Mokreniuk Oleksandr. Aceştia din urmă introduceau ţigările în ţară, de unde erau preluate de Ioan Hasna şi Constantin Teodor Hasna. Ulterior, ţigările erau transportate de Ionel Juravle la domiciliul lui Adrian Hasna din localitatea Straja si al numitei Emilia Elena Galan din localitatea Vicovu de Jos, de unde erau comercializate suspecţilor Paul Catalin Andrinci din judeţul Neamţ şi Eusebiu Vasile Ardeleanu din judeţul Bacău. Al treilea grup infracţional organizat, format din Viorel Adrian Cotos, Livia Poinar, reprezentănd segmentul romănesc al grupării şi cetăţeanul ucrainean Mitrik Vasyl a acţionat pe raza localităţii Straja. Suspecţii Viorel Adrian Cotos şi Livia Poinar organizau activitatea infractională împreună cu cetăţeanul ucrainean Mitrik Vasyl. Acesta din urmă introducea ţigările în ţară, de unde erau transportate la domiciliul lui Livia Poinar şi ulterior văndute către alte persoane.
Prima asociere, formată dintre Ionel Schipor şi alte persoane, reprezentănd segmentul romănesc al grupării şi cetăţeanul ucrainean Mokreniuk Oleksandr acţiona pe raza localităţii Vicovu de Sus. Ionel Schipor organiza activitatea infracţională împreună cu cetăţeanul ucrainean Mokreniuk Oleksandr. Acesta din urmă introducea ţigările în ţară, de unde erau preluate şi comercializate de segmentul romănesc.
A doua asociere, formată din Ioan Constantin Cenuşă şi alte persoane, reprezentănd segmentul romănesc al grupării şi cetăţeanul ucrainean Shliuk Stepan a acţionat pe raza localităţii Straja. Ioan Constantin Cenuşă organiza activitatea infracţională împreună cu cetăţeanul ucrainean Shliuk Stepan. Acesta din urmă, împreună cu alţi cetăţeni ucraineni introduceau ţigările în ţară, de unde erau preluate şi comercializate de segmentul romănesc.
Pentru documentarea activităţii infracţionale, pe parcursul cercetărilor au fost găsite şi confiscate 11 transporturi, totalizănd 81.019 de pachete cu ţigări, atăt pe căile de comunicaţie din Romănia, căt şi în zona de frontieră. (Constantin ZUZEAC)

Vezi si

Cinema City din Iulius Mall Suceava deschis în prima zi de Paști. Programul complet al Iulius Mall de Sărbători

De Paște ne întâlnim cu bucurie și recunoștință pentru a celebra nu doar renașterea primăverii, …