Tuesday , May 14 2024

Nu se ştie dacă va fi gata vreodată, dar factura pentru finalizarea Centurii aproape s-a dublat faţă de debutul lucrărilor, acum 11 ani

Ministerul Transporturilor a stabilit săptămâna trecută că ar mai fi nevoie de 113,86 de milioane de lei pentru ca şoseaua de centură a municipiului Suceava să fie finalizată. In prezent, acest drum este construit în proporţie de 87%, valoarea totală a lucrărilor urmând să ajungă la 399,935 milioane de lei. Acum 11 ani, la demararea lucrărilor, proiectul era evaluat la circa 225 milioane lei centura

Guvernul României a actualizat valoarea lu­crărilor la şoseaua de centură a munici­piu­lui Suceava la 399 de milioane de lei. Concret, ar mai fi nevoie de 113,86 de milioane de lei pentru ca acest drum să fie terminat.

In Proiectul de Hotărâre al Guvernului privind modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 445/2007 privind aprobarea indicatorilor tehnico – economici pentru obiectivul de investiţii „Varianta de ocolire Suceava” se arată că „în prezent, lucrările pentru obiectivul de investiţii sunt realizate în proporţie de aproximativ 87%, în baza unui contract de proiectare şi execuţie lucrări reziliat în anul 2014. După rezilierea contractului, în perioada 2015 – 2016, s-au realizat expertize tehnice pentru lucrările de drum, consolidări şi poduri. Prin revizuirea actuală se prezintă situaţia existentă a lucră­rilor efectuate, conform expertizelor tehnice, restul lucrărilor rămase de executat, precum şi valoarea actualizată a obiectivului. Având în vedere că în municipul Suceava converg 4 drumuri naţionale, respectiv DN2, DN 29, DN 17, DN 29A, finalizarea obiectivului de investiţii «Varianta de ocolire Suceava» va conduce la darea în funcţiune integrală a 12,4 km de drum, astfel fiind scos traficul greu şi de tranzit din municipiu şi asigu­rân­du-se fluenţa traficului şi reducerea timpilor de parcurs. Valoarea totală a investiţiei este de 399.935 mii lei, finanţarea obiectivului realizându-se din fonduri externe nerambursabile şi de la Bugetul de Stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.

Precizăm că obiectivul este cuprins în Master Planul General de Transport”.

Conform concluziilor expertizelor teh­ni­ce, sunt necesare lucrări de remediere la ­ele­mente realizate aflate în diverse stadii de execuţie, prealabil continuării lucrărilor rest de executat. Se vor realiza terasamentele pe varianta de ocolire pe tronson km – 01+25 – 0000, km 0+000 – km 0+300, km 1+055 – 1+300 partea stângă. Se amenajează taluzele existente în zonă adiacentă drumului, care nu au pantă corespunzătoare şi care, prin procesul de eroziune, pot colmata şan­ţu­­rile şi rigolele existente. Se vor executa şan­ţuri şi rigole unde lipsesc, se vor realiza şanţuri de gardă, fisurile şi crăpăturile se vor colmata cu mastic bituminos sau mortar asfaltic, tronsoanele de şanţuri, rigolele rupte şi cele cu diferenţe de nivel, subspălările se vor demola şi reface. Podeţele şi camerele de cădere vor fi decolmatate, se prevăd amenajări în aval de camerele de cădere pentru o evacuare controlată a apelor colectate.

„Având în vedere că zona de versant din amonte de drum îşi poate pierde stabilitatea şi existenţa stâlpului LEA, s-a proiectat un zid de sprijin alcătuit din beton armat, cu lungimea de circa 241 de metri, alcătuit din tronsoane cu lungimea de 10 metri, are o înălţime a elevaţiei de 3 metri, cu o lăţime la coronament de 0,6 metri. Fundaţia are lăţime de 4 metri şi o grosime de 100 de centimetri. În spatele zidului de sprijin se va executa un dren vertical cu lăţimea de circa 75 de centimetri şi înălţimea de 3 metri”, se arată în motivarea Hotărârii de Guvern.

Menţionăm, că la demararea lucrărilor, în 2007, investiţia se estima că ar costa circa  225 milioane lei.centura suceava 2

 Nici măcar nu e recepţionată şi deja pe bucata de centură pe care se circulă au apărut gropile

Pe celebra şosea de centură a municipiului Suceava, începută în urmă cu zece ani de zile şi nefinalizată până în prezent, care are un tronson construit pe pământ de flori, au apărul gropile în această primăvară. Un tronson al rutei ocolitoare a Sucevei a fost dat spre folosinţă în cursul anului 2015, fără ca cei de la Compania Naţională de Admi­nistrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) să recepţioneze lucrările, pe acest sector de drum apărând deja gropile.

După iarna trecută, pe tronsonul de drum al şoselei de centură a Sucevei ce a fost dat spre folosinţă au apărut gropi de dimensiuni destul de mari, care au stârnit nemulţumirea şoferilor ce tranzitează zona respectivă.

 

Tronsonul III al şoselei de centură a municipiului Suceava a fost deschis în luna mar­tie a anului 2015, iar de atunci pe acest sector de drum circulă zilnic atât vehicule de mare tonaj, cât şi maşini mici. Dacă timp de aproape trei ani de zile carosabilul nu a avut probleme, recent şi-au făcut apariţia mai multe gropi de dimensiuni conside­ra­bile.

CNAIR a permis circulaţia automobi­­lelor pe respectivul tronson, însă nu a re­cep­ţionat lucrările deoarece ar fi de slabă ca­litate. Concret, firma care a executat lu­crările nu a respectat caietul de sarcini, cele mai grave abateri fiind constatate la cei 165 de stâlpi de iluminat, care au abateri dimensionale şi constructive destul de mari. Chiar dacă au constatat aceste nereguli, cei de la CNAIR au plătit până la ultimul leu firmei constructoare.

In toamna anului 2014, sucevenii au fost anunţaţi că pentru a finaliza lucrările la tronsonul III al şoselei de centură a Sucevei, care face legătura între DN 2, zona Pătrăuţi şi DN 17, în localitatea Scheia, Compania Naţio­­nală de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), actuala CNAIR, a selectat fir­ma bucureşteană Teo Trans Consulting SRL.

Valoarea totală a lucrărilor pentru ca acest tronson să poată fi dat spre circulaţie a fost estimată atunci la 5,8 milioane de lei, termenul de execuţie anunţat la începutul lui noiembrie fiind de 45 de zile. La acea dată, pentru a fi deschis circulaţiei respectivul tronson, mai trebuiau reabilitaţi 4.000 de metri pătraţi care au fost deterioraţi din cau­za stopării lucrărilor, executate marcaje şi montaţi parapeţi metalici pe o lungime de 6,1 kilometri. Totodată, trebuiau montaţi 165 de stâlpi de iluminat, în condiţiile în care sunt  iluminate pe timp de noapte atât intrarea de pe DN 2, cât şi sensul giratoriu din zona de intrare pe DN 17, aşa-numitul „zid al morţii”.

Termenul de execuţie a fost depăşit cu mult, tronsonul respectiv fiind dat în fo­losinţă abia în martie 2015, iar lucrările ­exe­cutate sunt considerate de specialişti de slabă calitate, nerespectând caietul de sarcini, recepţia lucrărilor nu a fost efectuată, dar, surprinzător, CNADNR a efectuat absolut toate plăţile către constructorul Teo Trans Consulting Bucureşti.

La data de 26 iunie 2015, CNADNR a plătit 6.266.867 de lei către Teo Trans Consulting, achitând astfel, printr-un singur ordin de plată, toate lucrările la care s-a anga­jat firma respectivă. Aşa după cum se poate observa, a apărut şi o diferenţă de vreo 460.000 de lei – în plus, fireşte – pe care Com­pania de Drumuri a achitat-o firmei bucureştene.

Tronsonul respectiv al rutei ocolitoare dat în folosinţă în urmă cu trei ani de zile nu este încă recepţionat şi nici nu va fi recepţionat foarte curând.

„Recepţia nu s-a făcut deoarece nu avem raportul proiectantului şi am făcut o expertiză pentru a putea face recepţia”, a oferit o explicaţie simplă, la acea vreme, directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi din cadrul CNAIR, inginerul Ovidiu Laicu.

Cât despre ziua în care toate tronsoanele şoselei de centură vor fi date în folosinţă, nimeni nu mai poate spune nimic.

Construirea şoselei de centură a Sucevei a început în anul 2008 şi deşi are o lungime de doar 12,34 kilometri nu a fost finalizată nici până în ziua de astăzi.

 Nereguli semnalate la lucrările efectuate de Teo Trans pe tronsonul III al şoselei de centură

Încă din ianuarie 2015, înainte de finalizarea tronsonului III, CNADNR fusese avertizată că lucrările executate de Teo Trans Consulting la Suceava nu ar respecta cerin­ţele caietului de sarcini. Chestiunile flagran­te le-au fost semnalate şefilor Companiei Na­ţionale în mai multe rânduri, aceştia ne­luându-le în seamă, anunţând că vor face verificări, dar permiţând firmei bucureştene să continue lucrările şi, aşa cum am arătat, plătind chiar aceste lucrări nerecepţionate şi neconforme.

Prima neregulă semnalată se referă la cei 165 de stâlpi montaţi pe respectivul tronson al şoselei de centură a Sucevei. Diametrul exterior al acestor stâlpi este de 17,5 cm, faţă de dimensiunea obligatorie de 35 cm, cum era prevăzut în caietul de sarcini. Altă nere­gulă semnalată este legată de faptul că stâlpii montaţi în teren sunt confecţionaţi cu tablă groasă de maximum trei milimetri, de două ori mai subţiri faţă de cele specificate în caietul de sarcini.

Sirul neregulilor nu se opreşte doar la dimensiunile acestora, ci şi la aspecte legate de montare şi configurare. Astfel, CNADNR a mai fost înştiinţată în ianuarie 2015 cu privire la faptul că stâlpii montaţi în teren sunt fixaţi în patru buloane, deşi în caietul de sarcini a fost solicitată expres fixarea în opt buloane a stâlpului. Aceştia au flanşa de prindere de la partea inferioară cu dimensiunea 400 x 400 milimetri, cu toate că în caietul de sarcini se prevedea flanşă de prindere la partea inferioară cu dimensiunea de 600 x 600 milimetri.

O altă neregulă porneşte de la nerespectarea prevederilor conform cărora acumulatorii pentru iluminat se vor monta în corpul stâlpului, iar controlerul va fi instalat în tronsonul 1 al stâlpului metalic, într-o cutie cu grad de protecţie IP68, iar la stâlpii montaţi în teren, se arată în notificările trimise la CNADNR, acumulatorii şi controlerul sunt montaţi într-o cutie fixată la exteriorul stâlpilor, ceea ce îi face mai vulnerabili la acte de vandalism.

De asemenea, CNADNR a fost atenţio­nată că stâlpii montaţi în teren nu au ferestre de vizitare, deşi în caietul de sarcini este ­figu­­rată la baza fiecărui stâlp câte o fereastră de vizitare pentru eventualele intervenţii la controler şi la acumulatori.

Menţionăm că, din punctul de vedere al specialiştilor care au notificat aceste nereguli către CNADNR, ar fi vorba de abateri dimensionale şi constructive majore de la caietul de sarcini, care duc la prejudicierea evidentă a autorităţii contractante – CNADNR, cu scopul diminuării nejustificate a costurilor produselor livrate şi a manoperei de instalare a acestora.

La începutul lunii februarie, societatea Best Road Semnalizare SRL Bucureşti a semnalat celor de la CNADNR – autoritatea contractantă la licitaţia privind centura de ocolire a municipiului Suceava – faptul că „nerespectarea documentaţiei de atribuire şi a ofertei asumate de către SC Teo Trans Consulting SRL şi acceptate de către achi­zitor fac imposibilă recepţia lucrărilor”.

De asemenea, CNANDR a fost aten­ţionată cu privire la „gravele abateri de la cerinţele obligatorii ale caietului de sarcini” despre care Best Road Semnalizare SRL Bu­cureşti susţine că ar fi confirmate de însuşi proiectantul lucrărilor de iluminat, şi anume SC Overall Company SRL.

Conform unei notificări trimise la începutul lunii martie 2015 către CNADNR, cererile SC Teo Trans Consulting au fost acceptate, fără acordul proiectantului, între Compania Naţională şi respectiva firmă fiind încheiat un act adiţional la contract, având ca obiect modificarea specificaţiilor tehnice din Caietul de sarcini, anexă a contractului de lucrări. Poate şi de aici apare şi întârzierea întocmirii raportului de către proiectant, motiv pentru care nu a avut loc recepţia tronsonului al III-lea al rutei ocolitoare a municipiului Suceava.

Acest act adiţional aduce însă modificări substanţiale la contractul de lucrări, pe parcursul derulării acestuia, condiţii care, dacă ar fi fost incluse în procedura iniţială de achiziţie, ar fi permis participarea şi posibila selectare a altor operatori economici decât SC Teo Trans Consulting SRL. Mai grav es­te însă faptul că, prin acest act adiţional, datele economice ale contractului au fost schimbate în favoarea contractantului. (Dănuţ ZUZEAC)

Vezi si

Premiul al III-lea la Concursul Internațional de Dramaturgie ”Matei Vișniec”, obținut de un elev de la Colegiul Național ”Eudoxiu Hurmuzachi”

Concursul Internațional de Dramaturgie ”Matei Vișniec”, organizat de Teatrul Municipal ”Matei Vișniec” Suceava, Societatea Scriitorilor …