Friday , April 26 2024

Nouă suceveni au fost diagnosticați cu gripă în trei zile, alte sute cu viroze și pneumonii

Minivacanța de la sfârșitul săptămânii trecute a fost plină pentru medicii infecționiști de gardă. Doar în intervalul 24-26 ianuarie, nouă pacienți ajunși în UPU au fost diagnosticați cu gripă. Dintre aceștia, șase sunt adulți și trei sunt copii 

După cum reiese din declarațiile medicului Mircea Macovei, director medical în cadrul Spitalului Județean Suceava, sucevenii continuă să se prezinte în număr foarte mare, în Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean, cu afecțiuni respiratorii. “Doar în perioada 24-26 ianuarie, au fost internate în secția de Boli Infecțioase, nouă cazuri de gripă, șase adulți și trei copii, cazuri moderate”, a concluzionat directorul medical Mircea Macovei.

În cursul săptămânii trecute, peste 2.200 de suceveni au necesitat asistență medicală din cauza răcelilor. La nivelul județului Suceava s-au înregistrat 1.687 de cazuri de îmbolnăviri prin infecții acute ale căilor respiratorii superioare. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate la copiii cu vârste între cinci și 14 ani, respectiv 457 de cazuri, apoi persoanele cu vârsta între 15 și 49 de ani, cu 400 de cazuri, urmând copiii cu vârsta cuprinsă între doi și patru ani, cu 299 de cazuri. În rândul nou-născuților, cu vârsta până într-un an, au fost 190 de cazuri, iar în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 50 și 64 de ani au fost 186 de cazuri. Cele mai puține cazuri de infecții ale căilor respiratorii au fost înregistrate în rândul persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani, și anume 155 de îmbolnăviri. Dintre pacienții diagnosticați cu infecții acute ale căilor respiratorii superioare, 70 au fost internați pentru tratament de specialitate.

În cursul săptămânii trecute, la nivelul județului Suceava s-au mai înregistrat și 566 de cazuri de pneumonii, iar 135 de pacienți au necesitat spitalizare. Cele mai multe îmbolnăviri s-au înregistrat în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 15 și 49 de ani, cu 117 cazuri, urmând persoanele de peste 65 de ani, cu 96 de îmbolnăviri. Printre persoanele cu vârsta cuprinsă între 50 și 64 de ani au fost 94 de cazuri de pneumonii, iar în rândul copiilor cu vârsta cuprinsă între doi și patru ani, au fost 92 de cazuri. În rândul copiilor cu vârsta între cinci și 14 ani au fost identificate 86 de cazuri de pneumonie. Cele mai puține cazuri de pneumonie au fost printre nou-născuți, și anume 81 de cazuri.

Din cauza creșterii numărului de infecții respiratorii acute și a celor de gripă, reprezentanții DSP cât și medicii de familie fac apel către populație pentru aplicarea cu ­ri­gurozitate a recomandărilor specialiștilor pentru evitareaîmbolnăvirilor și a răspândirii virusului gripal. În primul rând se recomandă consultarea medicului de familie pentru simptome care sugerează gripa și care poate stabili o eventuală indicație pentru spitalizare cât și izolarea voluntară la domiciliu a persoanelor care prezintă simptomatologie asemănătoare gripei, evitarea aglomerațiilor și evitarea contactului cu persoanele bolnave. Trebuie păstrată distanța de cel puțin un metru față de persoanele bolnave care tușesc sau strănută. Pe lista cu recomandări se află și utilizarea de batiste de unică folosință și aruncarea acestora la coșul de gunoi după utilizare, spălarea frecventă, cu apă caldă și săpun, a mâinilor după ce strănutăm, tușim, ne suflăm nasul și înainte de a mânca, în vederea reducerii răspândirii virusului. Trebuie avută în vedere creșterea rezistenței generale a organismului prin consumul alimentelor bogate în vita­mina C, fructe și legume cât și aerisirea încăperilor.  Specialiștii mai recomandă îmbrăcăminte cores­punzătoare sezonului, evitarea staționării în frig timp îndelungat, purtarea echipamentului de proteție adecvat, cum ar fi măști, mănuși, halate, de către vizitatori și personalul medical, cât și triajul epidemiologic zilnic în orice tip de colectivitate, inclusiv pentru personalul medico- sanitar și auxiliar, cu scoaterea temporară din colectivitate a celor depistați cu simptomatologie res­­piratorie, dar și continuarea vaccinării antigripale. “Avertizăm po­pu­lația ă antibioticele nu se utilizează în cazul gripei și recomandăm evitarea automedicației. În cazul apariției simptomelor de boală, se recomandă prezentarea la medicul de familie, în vederea diagnosticării și instituirii tratamentului corect”, susșin specialiștii din cadrul DSP Suceava. (Cristina RUSTI)

 

Vezi si

Transport ilegal de lemn, depistat de polițiști la Crucea

Miercuri seara, la ora 19.40, pe drumul forestier Bârnărel, pe raza comunei Crucea, polițiștii au …