Alte stiri
Liceul cu Program Sportiv Suceava și-a prezentat oferta educațională pe esplanada Casei de Cultură
acum 8 hours
El încerca să doboare un copac, pe care l-a legat cu o frânghie de tractorul său. Aflat la volan, bărbatul a accelerat, iar partea din față a tractorului s-a ridicat și apoi utilajul s-a răsturnat peste cap. Victima a fost prinsă sub tractor, pierzându-și viața
Polițiștii Secției 4 de Poliție Rurală Gălănești au fost sesizați prin 112 vineri, 12 octombrie, în jurul orei 17.00 de o femeie din comuna Gălănești despre faptul că un bărbat a murit strivit de un tractor.
În urma cercetărilor efectuate de polițiști la fața locului, pe terenul arabil proprietate a lui Ilie Ş., de 71 de ani, din comuna Gălănești (cel găsit decedat), a fost identificat fratele acestuia, Petru Ş., care a declarat polițiștilor că în jurul orei 17.00 se afla împreună cu Ilie pe terenul arabil al acestuia și voiau să doboare un arbore, ajutându-se de tractorul defunctului.
Acesta a legat copacul cu o frânghie de tractor, iar în momentul în care a accelerat, partea din față a tractorului s-a ridicat de la sol, moment în care Ilie Ş. a accelerat din nou, fapt ce a dus la răsturnarea peste cap a utilajului agricol, bărbatul fiind prins sub tractor.
Fratele său a solicitat unei persoane din apropierea terenului să sune la 112 în vederea acordării de îngrijiri medicale. La scurt timp, la fața locului a sosit un echipaj al ambulanței care a confirmat decesul lui Ilie Ş..
Urmează a se efectua necropsia pentru stabilirea cauzei decesului. În acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal privind infracțiunea de „ucidere din culpă”. (O.S.)
PYAM Residence Cartier de vile – executate impecabil, gândite până la cel mai mic detaliu! …