Miniștrii Apărării Naționale și al Educației participă azi la aniversarea a 95 de ani a Colegiului Militar ”Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc

15/11/19 ora:5:57am

Colegiul Național Militar ”Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc a împlinit 95 de ani de la înființare, iar azi sunt programate manifestări festive, începând cu ora 10.00. Evenimentul va fi marcat printr-un ceremonial militar, un spectacol aniversar și ­vi­zitarea colegiului. Potrivit ofițerului de relații cu presa, Georgiana Lupu, printre invitații care și-au anunțat participarea se numără ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă, ministrul Educației, Monica Anisie, consilierul prezidențial general în ­re­zervă Ion Oprișor, care va transmite mesajul președintelui României, primarii din Câmpulung Moldovenesc și Pojorâta, absolvenți și cadre didactice și militare active sau în rezervă.

În cei 95 de ani de activitate, Colegiul Național Militar ”Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc numără peste 12.000 de elevi, cuprinși în 80 de promoții. ”Cei mai mulți dintre absolvenții colegiului au îmbrățișat și s-au remarcat în cariera militară, aproximativ 200 ajungând la gradul de general, 10 devenind șefi ai structurilor militare centrale, iar 15 au fost decorați cu Ordinul Mihai Viteazul. Alți absolvenți sunt recunoscuți ca specialiști în științe militare, personalități în cercetarea științifică, în viața economică, socială și culturală”, precizează reprezentanților unității de învățământ. (O. N.)