Friday , April 26 2024

Lungu speră să fie salvate de la retrogradare echipele de handbal şi de fotbal

lungu raport [800x600]


Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunţat, ieri, că s-au făcut primele plăţi din acest an pentru cluburile de fotbal şi handbal. Astfel, Ion Lungu a declarat că la CFR Rapid Suceava s-au alocate trei miliarde de lei vechi, iar în contul echipei de handbal CS Universitatea Suceava au intrat două miliarde de lei vechi. „Vom mai da în continuare diferenţele de bani pe care ne-am angajat că le vom aloca”, a declarat, ieri, primarul Ion Lungu, adăugând că speră ca cele două echipe să nu retrogradeze, prima din liga a II-a de fotbal, iar cea de-a doua echipă din Liga Naţională de handbal. „Sperăm ca să poată fi salvate de la retrogradare şi să rămână în Liga Naţională echipa de handbal iar echipa de fotbal să rămână în Liga a II-a”, a declarat primarul Ion Lungu.
Pe de altă parte, edilul şef al Sucevei a adăugat că, în şedinţa de miercuri, vor fi dezbătute şi proiecte pentru unele asocieri cu scopul ajutării Clubului Sportiv Municipal (CSM) Suceava deoarece sunt unele probleme la mai multe echipe. „Vom încerca să facem asocieri pentru a putea ajuta Clubul Sportiv Municipal unde situaţia este similară cu cea de la Universi-tate (echipa de handbal a Universităţii Stefan cel Mare – n.red.). Acolo nu există posibilitatea, după cum am înţeles eu, a finanţării prin Legea 350/2005 privind alocărea de fonduri nerambursabile şi atunci vom merge pe varianta unor parteneriate pentru promovarea imaginii municipiului. Sunt acolo nişte ramuri sportive care aşteaptă finanţare: rugby, volei, box, atletism şamd”, a explicat primarului Ion Lungu. (Dan PRICOPE)

Vezi si

(P) Alege inteligent! Alege PYAM Residence! Cartier Privat de Vile 

PYAM Residence Cartier de vile – executate impecabil, gândite până la cel mai mic detaliu! …