Saturday , April 27 2024

LUNGU – 10

Pe 20 iunie 2004, economistul Ion Lungu, fost director al AMBRO, a câştigat Primăria Suceava. A reuşit aceeaşi performanţă în 2008 şi în 2012. După Franz Cavaler Des Loges (care a condus Suceava din 1891 până în 1913), Lungu este persoana cu cel mai lung mandat de primar din istoria oraşului. De unii contestat, de mulţi apreciat, în aceşti zece ani Lungu a reuşit să schimbe radical faţa Sucevei. Un oraş încă neregăsit după traversarea pustiului comunist, în 2004 Suceava se confrunta cu o mulţime de probleme. Câte dintre ele a reuşit Ion Lungu să le rezolve, sucevenii pot aprecia singuri. OBIECTIV vă propune însă, timp de 10 zile, o trecere în revistă a principalelor evenimente care au marcat oraşul în aceşti ani de mandat Lungu. Astăzi: cum şi-a pregătit Lungu terenul în 2011 pentru alegerile din 2012

lungu pe santier1 [800x600]
4 mai 2012 – Perioadă în care se lucra din plin la
parcările subterane şi la esplanada din centru
 
 
In anii 2011 şi 2012, cel puţin în prima parte a acestuia din urmă, s-au petrecut mai multe răsturnări de situaţie la care primarul Ion Lungu a trebuit să facă faţă. Niciodată ca în 2011 nu a avut de a face cu atât de multe amânări de termene şi de proiecte care i-au adus mai mult deservicii decât servicii în plan de imagine.
Anunţată încă de la finele lui 2010 intenţia sa de a candida, Lungu nu a bănuit o clipă măcar câte piedici va avea din 2011. Dughenizarea Sucevei începută sub PSD şi continuată sub Alianţa DA, ulterior sub PNL nu s-a sfârşit sub PDL, deşi criza a potolit avântul imobiliar. Au continuat să apară la colţuri de stradă tot felul de chioşcuri, tarabe, ca de exemplu cel din zona Nordic. Un aspect negativ care a amplificat efectele dughenizării a fost insuccesul proiectelor de reabilitare termică a blocurilor, care ar fi putut da măcar unor străzi importante din oraş un aspect unitar. Neîncrederea sau lipsa de putere financiară a cetăţenilor de a participa cu o cotă parte la proiectele de reabilitare dublată de lipsa de experienţă a unor funcţionari sau chiar miniştri care propuneau tot felul de soluţii nerealiste au dus la ratarea, an de an, a obiectivelor propuse de Primăria Suceava în privinţa reabilitării termice a blocurilor. La final de 2011 era vehiculată cifra de cinci, ba chiar şapte mii de apartamente, iar înainte de alegeri chiar 15 mii de locuinţe în programul de reabilitare termică. Odată cu schimbarea Guvernului în 2012 şi mai ales după alegeri, spre final de iunie, Lungu se vede nevoit să îşi domolească din nou optimismul.
adrem [800x600]
11 februarie 2011 – Una dintre multele
întâlniri din acel an de la Primăria Suceava cu conducerea firmei ADREM, care va
construi noua centrală a Sucevei

Eforturi pentru asigurarea căldurii în oraş şi păstrarea preţului gigacaloriei
Prima jumătate a lui 2011 este caracterizată printr-o poziţie încă dominantă a lui Lungu în plan administrativ şi politic, îşi permite să aştepte până pe 9 mai ca să semneze contractul pentru noua centrală pe biomasă care, în mod obişnuit, ar fi trebuit să fie gata până pe 9 mai 2013. Atât 2011, dar şi prima parte a lui 2012 sunt caracterizate de preocuparea pentru noua centrală. Cu toată opoziţia sindicatelor care, în sfârşit, s-au ţinut de cuvânt şi au făcut câteva proteste în faţa Primăriei, proiectul nu se opreşte. Era perioada în care Adrem căuta încă un finanţator dispus să dea măcar 60 de milioane de euro pentru ce voia să facă. Socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg, iar anunţul optimist că Suceava va avea o centrală nouă până în iarna 2012/2013 este revizuit şi se ajunge până acolo încât Consiliul Local va adopta un proiect de hotărâre, în primăvara lui 2012, de a prelungi cu şase luni data predării noii centrale, adică în loc de 9 mai 2013 să fie 9 noiembrie 2013. Lungu nu va da înapoi de la acest proiect nici în primele zile de după ce a fost ales pentru al treilea mandat.
Unul din meritele lui Lungu, cel puţin din perspectiva simplului cetăţean căpuşat de taxe şi facturi umflate, este faptul că a putut asigura cu chiu cu vai şi în iarna 2010/2011 şi în iarna 2011/2012 căldura în case – apă caldă nu chiar cum trebuie pe timp de vară – iar asta fără să se scumpească gigacaloria, preţul de 185 de lei din 2010, după creşterea TVA rămânând acelaşi nu doar până la alegerile locale, ci chiar până în ziua de azi.
Proiectele eleveţiene şi începerea reabilitării Cetăţii
Dincolo de problemele cu reţelele de utilităţi şi cu străzile care nu arătau deloc ca lumea, Lungu reuşea să puncteze la diverse proiecte europene şi chiar cu bani elveţieni. Dacă în 2010 semna contractele de finanţare, în 2011 semna cam toate contractele de execuţie pentru: reabilitare iluminat arteră principală de circulaţie, camere video în locuri publice (şcoli, unele intersecţii şamd), parcări subte-rane, centru de tradiţii, asfaltare 14 străzi importante. Acesta din urmă însă i-a dat din nou bătăi de cap primarului, în urma unor contestaţii repetate şi a răsturnărilor de situaţie, cea mai dură fiind implicarea ca subcontractor al FlorConstruct – firmă ce nu era lider al asocierii care a câştigat licitaţia – a societăţii Kamer, aparţinând unui cetăţean român, certat cu legea prin Austria.
Proiectul de suflet din 2006 – Cetatea de Scaun – este demarat de CJ Suceava abia în 2011 după un an de contestaţii. Apar primele probleme cu firma spaniolă Dytras care făcea lucrările la staţia de epurare, dar la prima recepţie nu s-a găsit nimic problematic. Nu este mulţumit de faptul că în unele zone, cu precădere în George Enescu, noua canalizare emite un miros pestilenţial puternic. ACET dă vina pe proiectantul german care a crezut că la Hamburg situaţia e ca la Suceava şi caută soluţii, dar în unele zone nici în ziua de azi nu s-a rezolvat pe deplin problema. Anunţă un proiect de circa 30 de milioane de euro pentru alte reparaţii la canalizare şi la apă, aceasta fiind felia pe care municipiul o are dintr-un proiect judeţean, iar o mare parte din fonduri merge pentru Iţcani.

Eterna poveste cu finalizarea centurii
Centura 1 a Sucevei pare a fi un proiect cu şanse mari de finalizare în iulie 2012 şi chiar dacă nu mai pot demara în 2011, aşa cum dorea încă din 2006, Lungu consideră că sunt şanse ca centura 2 a Sucevei să demareze din 2014 datorită înfiinţării asociaţiei de dezvoltare intercomunitară „Zona metropolitană Suceava”. Zona metropolitană este unul din succesele pe 2011 a lui Lungu, chiar şi fără comuna Scheia cădea în 27 aprilie 2012. Nu şi centura Sucevei unde alături de preşedintele de la acea dată al CJ, Gheorghe Flutur, a tot făcut eforturi pentru a atrage fonduri. In ciuda protestelor unor locuitori din Scheia nemulţumiţi de despăgubirile acordate şi a unor nemulţumiri chiar şi a salariaţilor de la firma ce lucra la centură, stadiul fizic al lucrărilor în mai 2012 trecuse de 70%.
Probabil că printre puţinele evenimente unde nu au fost răsturnări de situaţie a fost în 28 mai 2011 când Lungu a fost socru mare, iar despre nunta regilioasă de la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” şi petrecerea de la Conacul Domnesc a vorbit tot oraşul, fiind de faţă în jur de opt sute de invitaţi, inclusiv rivali din politică, între care şi liderul judeţean al PNL şi viitorul contracandidat din 2012 al USL la Primărie, Stefan Alexandru Băişanu.
Pregătiri pentru a treia campanie electorală
Puţin timp a durat acalmia din politica şi administraţia suceveană. Oraşul era în continuare plin de gropi, iar câinii vagabonzi continuau să muşte oameni. La şapte ani de la preluarea primului mandat – 20 iunie 2004 şi la trei ani de la preluarea celui de-al doilea – 18 iunie 2008, Lungu susţinea că 70% din angajamentele sale au fost respectate.
In septembrie anunţă că vrea să candideze la Primăria Suceava şi spune că a respectat cam 80% din promisiuni. Este însă luna în care anunţă şi economii importante la licitaţiile cu fonduri europene care vor permite un ca 12 străzi să fie asfaltate, dar în aceeaşi lună trebuie să dea o mână de ajutor unor cetăţeni din Iţcani cărora le-au fost inundate casele din cauza manevrelor stupide la acumularea Dragomirna, făcute de cei de la SGA. Trece cu bine peste acest eveniment şi reuşeşte să ajute oamenii, aşa cum a mai făcut în mandatul său ca de exemplu cu familia poliţistului local din Lisaura care a murit într-un accident.In general, în 2011 şi 2012 Lungu continuă să aplice principiul după care s-a ghidat până atunci: „a lăsa loc de <Bună Ziua!>”. Astfel, rareori nu participă la ocazii importante pentru comunitate, indiferent că sunt evenimente într-un cadru mai larg – Zilele Sucevei, Revelionul în aer liber – sau mai restrâns. Aşa cum în 2010 nu a neglijat sfinţirea de biserici – Sfântul Vasile cel Mare de la ieşirea din Burdujeni spre Botoşani – nici în 2011 nu a neglijat acest lucru – sfinţirea bisericii Sfânta Cruce din inima cartierului Obcine, iar IPS Pimen a spus în predica sa ca să trebuie „un cuvânt de preţuire pentru domnul primar”. Cu toate criticile de-a lungul vremii, nu a neglijat nici acordarea de titluri de cetăţean de onoare. In 2011 a avut o acţiune frumoasă când nouă medici – Doina Elena Ganea Motan, Dorin Stănescu, Gheorghe Teudan, Ioan Ieţcu, Cristian Irimie, Mihai Creţeanu, Mihai Ardeleanu, Nicolae Dobromir şi Sorin Hâncu – au fost declaraţi cetăţeni de onoare ai oraşului.

In 2012, cu câteva zile înainte de alegeri, participă la Concursul Internaţional de Interpretare Instrumentală „Lira de aur” pe care l-a sprijinit în fiecare an, este bine primit şi îi decernează titlul de cetăţean de onoare lui Viorel Munteanu, un sucevean cu o bogată carieră universitară la Iaşi. Nu a fost uitat în 2012 nici inginerul Dumitru Năstase care, la cei 90 de ani ai săi, a primit tilul de cetăţean de onoare în semn de preţuire faţă de realizările pentru Suceava.
Inceputul celui de-al treilea mandat – retragerea din prim planul politic
In 2011 a spus că mandatul 2012 – 2016 va fi unul al „înfrumuseţării Sucevei”, iar în campania din 2012 a venit cu zece proiecte: 5.000 de locuri de muncă; 15.000 de apartamente reabilitate termic; o nouă şosea de centură; noi parcări auto în oraş; un CET nou; amenajarea râului Suceava; un complex sportiv nou; un teatru; un nou cartier de case şi mijloace electrice noi. Dacă în august 2011 era creditat de PSD ca fiind cu prima şansă în alegeri, în iunie 2012 a câştigat datorită votului masiv dat de cartierul Burdujeni, după multele eforturi făcute pentru acea zonă a oraşului, inclusiv un parc ianugurat cu câteva zile înainte de alegerile din 10 iunie 2012. In celelalte cartiere, cu toate că s-a bătut pentru fiecare vot, a luat mai puţin decât contracandidatul de la USL, Stefan Băişanu, însă în multe secţii diferenţa nu a fost foarte mare şi astfel Burdujeniul l-a ajutat categoric. Pe 21 iunie depune jurământul pentru al treilea mandat de primar, dar până atunci USL deja tăiase cărţile iar Lungu anunţă că se va ocupa mai mult de administraţie. (Dan PRICOPE)

 

Vezi si

Cinci eleve au obținut premii la Olimpiada Națională de Limba Germană, iar Alexandra Oniceanu, de la ”Ștefan”, s-a calificat în lotul lărgit

Trei dintre elevele premiate sunt de la Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Suceava, fiind coordonate …