Friday , April 26 2024

Licitaţie pentru concesionarea unei păşuni, după dese neînţelegeri între ciobani

Consiliu local 14 febr 2014 [800x600]


Primăria Suceava va concesiona peste 60 de hectare de pajişte între Feteşti, Adâncata şi Burdujeni ca să poată tempera, în acest fel, tot mai desele scandaluri între ciobani. Primarul Ion Lungu a explicat că au fost, de-a lungul anilor, mai multe incidente semnalate între ciobanii care pasc oile pe suprafaţa de păşune respectivă. El a explicat că unii plăteau o sumă de bani şi declarau, la Primărie, că au un anumit număr de oi, iar alţi ciobani veneau mereu să îi părască atunci când mint. Cum nimeni nu era dispus să recunoască şi cum scandalurile porneau şi de la suprafeţele pe care fiecare cioban voia să le folosească pentru turmele sale, Ion Lungu a spus că este mai bine să aibă loc o licitaţie pentru concesionarea respectivei parcele de teren. Primarul este de părere că a gestiona modul cum fiecare dintre ciobani respect sau nu prevederile legale „este ca şi cum ai păzi o turmă de iepuri”. De aceea, a iniţiat un proiect de hotărâre iar Consiliul Local, după unele dezbateri, l-a aprobat. Astfel, suprafaţa de peste 60 de hectare va fi concesionată pe o perioadă de cinci ani, iar suma pe care o va putea obţine municipalitatea, în fiecare an, este de minim 52 de mii de lei. (D.P.)

Vezi si

(P) Alege inteligent! Alege PYAM Residence! Cartier Privat de Vile 

PYAM Residence Cartier de vile – executate impecabil, gândite până la cel mai mic detaliu! …