Friday , April 26 2024

Ioan Balan îi cere Rovanei Plumb să explice de ce Guvernul nu este capabil să îînainteze Comisiei Europene proiecte bine structurate, care să beneficieze de finanțare nerambursabilă

Zilele trecute, deputatul PNL de Suceava Ioan Balan a adresat o interpelare Rovanei Plumb, ministrul Fondurilor Europene, solicitând informații privind gradul de contractare a fondurilor europene destinate construcției de infrastructură și formării capitalului uman.

Parlamentarul liberal sucevean a arătat că, potrivit informațiilor disponibile, în timp real, pe pagina electronică a Comisiei Europene, la următoarea adresă: https://cohesiondata.ec.europa.eu/countries/RO, România a reușit să cheltuiască efectiv doar 5,4 miliarde de euro, din cele peste 37,6 miliarde disponibile. Din fondurile atrase deja, mai mult de 3,3 miliarde de euro reprezintă fondurile destinate agriculturii și dezvoltării rurale. O situație extrem de îngrijorătoare o reprezintă utilizarea celorlate componente de finanțare, după cum urmează: în vreme ce fondul de dezvoltare regională are alocate peste 13,7 miliarde euro, România a atras până acum numai 0,8 miliarde euro, reprezentând 6%. Din Fondul Social European, fond destinat ocupării și calificărilor, cu o valoare de 5,4 miliarde euro, România a cheltuit efectiv în 4 ani numai 0,08 miliarde, reprezentând 2%. Așadar, pe cele mai important componente – Fondul de Dezvoltare Regională și Fondul Social European – rata de utilizare a banilor este de 5%.

În condițiile în care Comisarul european pentru dezvoltare regională, Corina Crețu, a reclamat faptul că Guvernul nici măcar nu a avansat proiecte viabile, mature, pentru finanțarea lucrărilor de infrastructură sau pentru rezolvarea problemelor apărute în piața muncii, Ioan Balan a solicitat clarificări privind motivul pentru care Guvernul nu este capabil să înainteze Comisiei Europene proiecte bine structurate, care să beneficieze de finanțare nerambursabilă.

„Dacă problema o reprezintă resursa umană din cadrul autorităților de management și din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, vă solicit să precizați dacă ați solicitat asistență tehnică directă de la Comisie, pentru creșterea gradului de utilizare a fondurilor europene și pentru elaborarea proiectelor”, a arătat deputatul PNL Ioan Balan.

De asemenea, acesta a solicitat o situație cu proiectele majore transmise Comisiei Europene, până la data de 1 octombrie 2018, pentru finanțare în cadrul celor două fonduri: Fondul de Dezvoltare Regională și Fondul Social European, precum și clarificări privind motivul pentru care Guvernul renunță la finanțarea unor investiții din fonduri europene nerambursabile (autostrăzile Moldovei) și promite că le va realiza dintr-un utopic parteneriat public-privat. „Clarificați și de ce Ministerul Fondurilor Europene acceptă ca eventualele autostrăzi care s-ar realiza din fonduri europene și a căror utilizare ar fi gratuită pentru români, să fie abandonate în favoarea așa-ziselor parteneriate public-privat, care înseamnă impunerea unei taxe de utilizare a autostrăzii”, a mai solicitat deputatul liberal Ioan Balan. (C.A.)

 

Vezi si

(P) Alege inteligent! Alege PYAM Residence! Cartier Privat de Vile 

PYAM Residence Cartier de vile – executate impecabil, gândite până la cel mai mic detaliu! …