Saturday , April 27 2024

Individul care a călcat în picioare sistematic ordinul de protecție emis împotriva sa a fost arestat preventiv

In decursul unei singure săptămâni, suceveanul de 35 de ani a ajuns de două ori în Arestul IPJ Suceava după ce a încălcat ordinul de protecție prin care i se interzicea să se apropie de soția sa și de locuința acesteia  arestat

La data de 13 noiembrie 2017, în jurul orei 17.00, în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al IPJ Suceava a fost încarcerat Marian Lupu, de 35 de ani, din municipiul Suceava, pe numele căruia Judecătoria Suceava a emis un mandat de arestare preventivă pentru comiterea infracțiunii de „nerespectare a hotărârilor judecătorești”.

Bărbatul, împotriva căruia soția a cerut un ordin de protecție, nu a părut să fie prea impresionat de acest lucru. La data de 7 noiembrie 2017, pe la ora 18.00, Poliția municipiului Suceava a primit o plângere din partea Veronicăi L., de 33 de ani, din localitate, des­pre faptul că Marian Lupu, de 35 de ani, localnic nu a respectat măsurile dispuse în ordinul de protecție emis împotriva sa și s-a deplasat la domiciliul ei, deși nu avea voie să se apropie de acesta la o distanță mai mică de 100 de metri.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție din cadrul Biroului de Ordine Publică Suceava, care a constatat că cele reclamate se confirmă, prinzându-l în flagrant pe Marian Lupu în timp ce încerca să pătrundă în locuința reclamantei.

In urma discuțiilor purtate de polițiști cu Veronica L. a reieșit faptul că în seara de 7 noiembrie a.c., în jurul orei 18.00, în timp ce se afla la serviciu, a fost sunată de una dintre fiicele sale, care i-a spus că tatăl său, Marian Lupu, a venit la domiciliul lor, deși nu avea acest drept. Cum știa că bărbatul se afla încă sub incidența ordinului de protecție, prin care este obligat să păstreze față de soția sa și de locuința ei o distanță de minimum 100 de metri, Veronica Lupu a sunat la Poliția municipiului Suceava și a anunțat acest lucru.

La sediul Poliției municipiului Suceava, femeia a depus plângere împotriva lui Marian Lupu pentru încălcarea ordinului de protecție. Pe numele acestuia a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „neres­pectare a hotărârii judecătorești”. Individul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al IPJ Suceava, acesta fiind apoi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava cu ­pro­punere de arestare preventivă.

In urmă cu o săptămână, Marian Lupu a mai fost reținut pentru 24 de ore de  polițiști tot pentru încălcarea aceluiași ordin de protecție. Atunci, după expirarea ordonanței de reținere el a fost eliberat. (D.Z.)

Vezi si

(P) Alege inteligent! Alege PYAM Residence! Cartier Privat de Vile 

PYAM Residence Cartier de vile – executate impecabil, gândite până la cel mai mic detaliu! …