Saturday , April 27 2024

In trei luni, constructorii de la Aeroport trebuie să realizeze cat n-au făcut într-un an şi opt luni de şantier

Stadiul lucrărilor, conform graficelor, nu depăşeşte 50%. Santierul de pe pista Aeroportului “Stefan cel Mare” de la Salcea, pare plin de viaţă în aceste zile, dar perspectiva de a se recupera lucrările nefăcute în numai trei sau maxim patru luni, este deja un vis. Chiar dacă s-a avansat la începutul primăverii de către conducerea Aeroportului un termen de finalizare a investiţiei de 130 de milioane de lei pentru sfarşitul lunii august-începutul lui septembrie a.c., deja întarziat faţă de program, voci de pe şantier dau ca sigură întarzierea lucrărilor cu măcar încă două luni, ceea ce ar duce inaugurarea spre iarna viitoare 

 lucrari aeroport 2 (Copy)


Cifrele seci ale rapoartelor făcute de specialiştii care se ocupă de obiectivul “Modernizarea suprafeţei de mişcare şi balizaj, turn de control şi amenajarea terenului în vederea amplasării sistemului de navigaţie tip ILS”, în mai puţine cuvinte, modernizarea şi extinderea aeroportului de la Salcea, ce aparţine Consiliului Judeţean Suceava, investiţie în valoare de peste 130 de milioane de lei, se află, din punct de vedere al volumului lucrărilor efectuate de antreprenorul Tehnic Asist SRL Botoşani cu tot cu subantreprenorii pe care i-a ales, abia la 50% din lucrări efectuate. Asta în condiţiile în care mai sunt, conform contractului încheiat, de la sfarşitul acestei săptămani fix trei luni pană la data finalizării lucrărilor – 31.07.2015, potrivit graficului de execuţie semnat în anul 2013, în baza căruia  s-a stabilit ca dată de începere a lucrărilor ziua de 19.08.2013.lucrari aeroport 4 (Copy)
Invocarea unei întarzieri în ceea ce priveşte decontarea lucrărilor efectuate, care ar fi putut să împiedice activitatea în continuare pe şantier, cu s-a întamplat la alte investiţii, nu poate fi luata in discutie, fiindcă potrivit stadiului decontărilor, la data de 15 aprilie a.c., Tehnic Asist tocmai a primit, 4,27 milioane de lei aferente lucrărilor din prima jumătate a lunii, sumă care s-a adăugat altor 40 de milioane de lei plătiţi anterior, bani ce înseamnă 42% din lucrările efectuate, celelalte activităţi realizate nefiind încă raportate. Cu alte cuvinte, banii către constructor vin ritmic,  funcţie de facturarea acestora. Desigur, fiind vorba de alte vremuri şi, nu în ultimul rand, de o investiţie cu fonduri europene, nu se mai pot face legal plăţi în avans către constructori.lucrari aeroport 7 (Copy)
Sucevenii doritori să aibă cat mai repede un aeroport funcţional, beneficiarul – Consiliul Judeţean Suceava- adminstraţia Aeroportului “Stefan cel Mare” de la Salcea dar şi antreprenorii care s-au angajat să termine lucrarea într-un termen stabilit prin contract trebuie să ţină cont de faptul că există un alt termen, dincolo de 31 iulie, 31 august, sau un altul, care poate pune în pericol finanţarea ca atare a investiţiei, cu riscul obligării de a restitui toate sumele acordate de Uniunea Europeană, dacă acesta nu se respectă ori dacă factorii responsabili nu vor fi convingători în a explica buna raţiune a întarzierilor de pe şantier. Este vorba despre termenul de 01.11.2015. Potrivit înţelegerii privind finanţarea proiectului cu bani europeni, aşa cum se scrie şi într-un ultim document ce prezintă o informare privind stadiul proiectului, datand din ziua de 22 aprilie 2015, “durata proiectului în cadrul cererii de finanţare este de 48 de luni 01.11.2011 – 01.11.2015”. Faptul că lucrările au început la aproape doi ani după ce s-a dat acceptul pentru finanţare (în august 2013, n.r.), este acum mai puţin relevant, după ce o sumedenie de astfel de iniţiative au fost blocate în Romania ultimilor ani au fost compromise, cu toate riscurile asumate de guvernanţi succesivi. Important ar fi, pentru gestionarii proiectului european de la Aeroportul Suceava să mai salveze ce se mai poate, fiindcă altfel, ferească Dumnezeu, vor fi întrebaţi de ce trebuie daţi înapoi 34 de milioane de euro din banii contribuabililor, pentru a acoperi incompetenţe aparţinand celor mai diverse structuri cu răspundere.
 Cauze naturale sau de proiectare pentru întarzierea lucrărilor, cereri de îngăduinţă la finanţatorii europeni pentru amanarea termenului de finalizare a lucrărilor, cu răspuns neconcludent
Incă din vara anului trecut, conducerea Consiliului Judeţean Suceava şi a  Regiei Autonome Aeroportul “Stefan cel Mare” Suceava prefigurau că abia în luna iulie a acestui an lucrările pentru modernizarea aeroportului de la Salcea vor fi finalizate. Atat preşedintele CJ. Ioan Cătălin Nechifor cat şi directorul Ioan Mariuţa arătau că ploile din vara trecută au durat peste 40 de zile, nu s-a putut lucra cel puţin 63 de zile iar şansele ca să fie gata aeroportul în noiembrie 2014, cum se prefigura acum un an se duc spre zero. Ulterior, termenul la care ar fi trebuit finalizate lucrările era, conform contractului, în luna februarie 2015, dar pentru că ultimele lucrări erau legate de asfaltările succesive ale noii piste, era necesar ca acestea să fie gata până în octombrie, cel târziu noiembrie 2014. Preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a susţinut de asemenea mereu că singura întârziere a lucrărilor de la aeroport e legată de vreme. La un moment dat, au fost aduse în discuţie şi posibile probleme la studiul privind solul pe care se reconstruieşte aeroportul de la Salcea, cu privire la trei tipuri diferite de sol şi care necesită o abordare nuanţată pe fiecare categorie. La sfarşitul săptămanii trecute, managerul de proiect, Marius Grosu – Romaşcu a reluat această temă, explicand că au fost făcute multe lucrări suplimentare faţă de cele prevăzute în proiect, pentru stabilizarea zonei pe care se construieşte acum pista. El a arătat că încă din data de 7 octombrie anul trecut, “a fost înaintată către AMPOST – Programul Operaţional Transport 2011 – 2013, propunerea de act adiţional care să acopere problemele de decalare a termenului de execuţie. In luna februarie a acestui an am primit din partea AMPOST o notificare prin care suntem informaţi că a fost aprobat actul adiţional urmand a fi înaintat spre semnare. Intarzierile în derularea proiectului faţă de graficul iniţial s-au datorat anotimpului nefavorabil, problemelor întampinate în stabilizarea terenurilor de fundare ale suprafeţelor de mişcare şi omisiunilor de proiectare.
 
După ce lucrările la proiectul european de modernizare al aeroportului vor fi finalizate, lungimea pistei va fi de 2.460 de metri, iar lăţimea va creşte de la 30 la 45 de metri iar îmbrăcămintea acesteia nu va mai fi de beton, ci din mixtură asfaltică specială. Pista se va lungi  de la 1800 metri la 2460 metri şi se va lăţi  de la 30 metri la 45 metri şi cu acostamente laterale de cate 7,5 metri, totalizand o lăţime de 60 metri, ceea ce va permite aterizarea aeronavelor de tip BOEING 767 – 300 (lung curier) cu o capacitate de transport de pană la 350 pasageri sau încărcătură cargo de 454 metri cubi . La finalizarea lucrărilor aeroportul va fi dotat cu sistem de radionavigaţie de tip ILS (Instrument Landing System) şi balizaj modern CAT II ,  lucru care va face posibila operarea aeronavelor în condiţii de vizibilitate scăzută.
 
C5,8 miloane de lei cu TVA, respectiv 34,39 milioane de euro. 85% – 94,54 milioane de lei fără TVA – 22,2 milioane de euro este suma ce o reprezintă contribuţia Comisiei Europene prin Fondul European de Dezvoltare Regională în vreme ce contribuţia bugetului de stat fară TVA este de 14,46 milioane de lei – 3,4 milioane de euro, la care se adaugă contribuţia de la bugetul de stat pentru acoperirea cheltuielilor cu TVA – 26,7 milioane de lei – 6,3 milioane de euro şi contribuţia beneficiarului – Consiliul Judeţean Suceava, de 2,22 milioane de lei – 524 milioane de euro, cu tot cu TVA. Mai sunt şi 7,88 milioane de lei – 1,8  milioane de euro cheltuieli neeligibile, finanţare din partea Consiliului Judeţean Suceava. Toate însumate duc, precum am arătat la o valoare totală a proiectului, inclusiv TVA, de 145,8 milioane de lei – 34,39 milioane de euro. (Neculai ROSCA)
 
 
 

Vezi si

(P) Alege inteligent! Alege PYAM Residence! Cartier Privat de Vile 

PYAM Residence Cartier de vile – executate impecabil, gândite până la cel mai mic detaliu! …

2 comments

  1. Daca o sa fie o vara ploioasa, Aeroportul din Salcea o sa fie gata la “Pastele cailor”!

  2. dati-va demisia

    Stim, ca ni s-a explicat de zeci de ori, nu s-a facut, din cauza ploilor, care au fost distrugatoare, acolo, la Salcea. …
    Stim ca la Iasi s-a
    dat in folosinta, de de asta toamna, pentru ca acolo nu a plouat!….