Friday , April 26 2024

Ghiţă “Ursul Carpatin”, trimis patru ani la răcoare . Definitiv

Judecătorii instanţei de apel sucevene au respins apelurile formulate de Ghiţă Ignat, luptătorul sucevean de MMA şi complicii săi, în dosarul în care aceştia au fost trimişi în judecată pentru falsificări de carduri. Gheorghe Ignat, Ovidiu Ionuţ Tilea şi Sergiu Nicolae Ceauşu au de ispăşit câte 4 ani de închisoare, cu executare. Sentinţa este definitivă u ieri la 14.30, Ghiţă Ignat şi Ovidiu Tilea s-au prezentat împreună la sediul IPJ Suceava de unde au fost transportaţi la penitenciarul din Botoşani, unde îşi vor ispăşi pedeapsa. In total condamnările, doar în cazul celui poreclit “Ursul Carpatin”, totalizează 19 ani şi 9 luni, pentru opt infracţiuni dar, conform legislaţiei româneşti în materie, va executa doar pedeapsa cea mai grea, de 4 ani de închisoare  

 ursul ghita


Gheorghe – Ghiţă Ignat, alias “Ursul Carpatin”, luptătorul MMA sucevean a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare, în dosarul în care a fost acuzat de săvârşirea unei sumedenii de infracţiuni informatice săvârşite în urmă cu cinci ani. Ieri, Curtea de Apel Suceava a respins ca nefondate apelurile formulate de Ghiţă Ignat şi de complicii săi împotriva hotărârii luate în luna ianuarie a acestui an de Tribunalul Suceava. Nici apelul formulat de procurorii DIICOT nu a fost admis de judecătorii Curţii de Apel, astfel încât Ignat, Ceauşu şi Tilea urmează să fie reţinuţi şi internaţi în penitenciar, pentru ispăşirea pedepselor la care au fost condamnaţi. In cursul dimineţii de ieri, Ghiţă Ignat – autodenumit “Ursul Carpatin” a fost văzut ultima dată în spaţiul public pe terasa unui restaurant din zona autogării Suceava, vizibil stresat de perspectiva unei soluţii în instanţă care să nu îi fie favorabilă.
Curtea de apel a dat sentinţa după trei amânări succesive ale pronunţării
Curtea de Apel Suceava, după trei amânări ale pronunţării, a decis ieri să respingă ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Suceava şi a inculpaţilor Gheorghe Ignat, Ovidiu Ionuţ Tilea şi Sergiu Nicolae Ceauşu împotriva sentinţei penale din data de 05.01.2015 a Tribunalului Suceava. Conform minutei postate ieri după amiază pe portalul Curţii de Apel a fost constatată încetarea de drept a măsurii preventive a liberării provizorii sub control judiciar instituită faţă de Gheorghe Ignat  stabilită de Tribunalul Suceava în 11 ianuarie 2013. In plus, cei trei inculpaţi au fost obligaţi  să plătească statului câte 500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Sentinţa este definitivă iar în aceste condiţii, în termen de 24 de ore, Ghiţă Gheorghe Ignat, alias “Ursul Carpatin” a avut posibilitatea de a se prezenta singur la cel mai apropiat post de poliţie, pentru a se preda în vederea executării pedepsei cu închisoarea la care a fost condamnat, pe care de altfel a fructificat-o. Ieri la 14.30, Ghiţă Ignat şi Ovidiu Tilea s-au prezentat împreună la sediul IPJ Suceava de unde au fost transportaţi la penitenciarul din Botoşani, unde îşi vor ispăşi pedeapsa.
Patru ani de închisoare contopiţi din 19 ani şi 9 luni, condamnări totale pe numele “Ursului Carpatin”
Luptătorul de arte marţiale mixte (MMA) Gheorghe – Ghiţă Ignat, zis „Ursul Carpatin”, a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de patru ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de „constituire a unui grup infracţional organizat”, „deţinere de echipamente software şi hardware în vederea falsificării de instrumente de plată electronică”, „complicitate la infracţiunea de falsificare de instrumente de plată electronică”, „complicitate la infracţiunea de punere în circulaţie de instrumente de plată electronică falsificate”, „efectuarea de operaţiuni financiare frauduloase cu instrumente de plată electronice”, „complicitate la infracţiunea de acces, fără drept, la un sistem informatic”, „transmitere neautorizată de date de identificare ale unor instrumente de plată electronică”, „deţinere, fără drept, a unui dispozitiv conceput sau adaptat în scopul săvârşirii infracţiunii de acces fără drept la un sistem informatic”. De menţionat că, pentru fiecare dintre cele 8 infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată, Ghiţă Ignat a primit condamnări în ordine de câte 4, 2, 4, 4, 2, 4, 3 ani şi o condamnare de 9 luni, pentru ultima infracţiune de pe listă. In total, pedepsele pronunţate pe numele luptătorului MMA care, chiar şi în postură de condamnat beneficia de o bună presă în Suceava, totalizează 19 ani şi 9 luni de închisoare, care ar fi trebuit să fie ispăşite într-un sistem judiciar precum cel american, unde pedepsele nu se contopesc ci se adună. Conform sistemului judiciar românesc însă, din cele opt condamnări pentru cele opt infraţiuni săvârşite, “Ursul Carpatin” va ispăşi pedeapsa cea mai grea de 4 ani de închisoare, cu posibilitatea de a ieşi de după gratii după ispăşirea a două treimi din pedeapsă.
Complicii lui Ignat au primit fiecare tot câte patru ani de puşcărie
Complicele său, Sergiu Nicolae Ceauşu a fost condamnat de judecătorii suceveni de asemenea la o pedeapsă contopită de patru ani de închisoare, rămasă definitivă, pentru „constituire a unui grup infracţional organizat”, „deţinere de echipamente în vederea falsificării de instrumente de plată electronică”, „complicitate la infracţiunea de falsificare de instrumente de plată electronică”, „complicitate la infracţiunea de punere în circulaţie de instrumente de plată electronică falsificate”, „transmitere neautorizată de date de identificare ale unor instrumente de plată electronică”, „complicitate la infracţiunea de efectuarea de operaţiuni financiare frauduloase cu instrumente de plată electronică” şi „complicitate la infracţiunea de acces, fără drept, la un sistem informatic”. Al doilea complice al “Ursului Carpatin”,  Ovidiu Ionuţ Tilea s-a ales de asemenea cu o condamnare cumulată de patru ani de închisoare pentru comiterea infracţiunilor de „constituire a unui grup infracţional organizat”, „deţinere de echipamente software şi hardware în vederea falsificării de instrumente de plată electronică”, „complicitate la infracţiunea de falsificare de instrumente de plată electronică”, „complicitate la infracţiunea de punere în circulaţie de instrumente de plată electronică falsificate”, „complicitate la infracţiunea de efectuarea de operaţiuni financiare frauduloase cu instrumente de plată electronică”, „complicitate la infracţiunea de acces, fără drept, la un sistem informatic” şi „transmitere neauto-rizată de date de identificare ale unor instrumente de plată electronică”.
Ghiţă Ignat împreună cu Cătălin Zamfirescu au furat 165.000 de dolari australieni din conturilor unor britanici ale căror carduri au fost clonate
Procurorii Serviciului Teritorial Suceava al DIICOT l-au trimis în judecată, la începutul lunii februarie 2014, pe Gheorghe – Ghiţă Ignat, alias „Ursul Carpatin”, pentru constituire de grup infracţional organizat, deţinere de echipamente software şi hardware în vederea falsificării de instrumente de plată electronică”, „falsificare şi punere în circulaţie de instrumente de plată electronică falsificate”, „efectuarea de operaţiuni financiare frauduloase cu instrumente de plată electronică”, „acces, fără drept, la un sistem informatic”, „transmitere neautorizată de date de identificare ale unor instrumente de plată electronică”. Suceveanul de 32 de ani, căsătorit şi cu doi copii minori, a fost acuzat că în cursul anului 2010, a constituit împreună cu Sergiu Nicolae Ceauşu, Ovidiu Ionuţ Tilea şi Cătălin Zamfirescu un grup infracţional organizat, având drept scop comiterea de infracţiuni de criminalitate informatică şi comerţ electronic fraudulos, structurat pe orizontală, membrii acesteia având fiecare sarcini bine stabilite pe linia obţinerii de venituri ilicite din efectuarea de retrageri frauduloase de numerar de la ATM – uri din Australia, Malaiezia şi Anglia, ca urmare a obţinerii datelor de carduri bancare prin metoda skimming practicată pe teritoriul Australiei. In perioada iunie – septembrie 2010, el a deţinut echipamente software pentru descărcarea datelor din dispozitivele tip skimmer, fiind surprins pe imaginile camerelor de supraveghere instalate la un astfel de aparat în timp ce demonta un asemenea dispozitiv, în vederea falsi-ficării de instrumente de plată electronică. In acelaşi interval, împreună cu Cătălin Zamfirescu a inscripţionat pe banda magnetică a cardurilor blank datele de identificare ale cardurilor bancare compromise, aşa cum le-au identificat inculpaţii Sergiu Nicolae Ceauşu şi Ovidiu Ionuţ Tilea, de pe înregistrările efectuate cu dispozitivele de skimming, după care au fost folosite de către primii doi la retrageri frauduloase de la ATM – uri situate pe teritoriul Australiei. Ghiţă Ignat împreună cu Cătălin Zamfirescu au efectuat retrageri frauduloase de la ATM – uri situate pe teritoriul Australiei, în perioada lunilor iunie – septembrie 2010, rezultând un prejudiciu de aproximativ 149.000 dolari australieni, iar complici ai lor au efectuat retrageri frauduloase din Anglia şi Malaiezia în sumă de 16.000 de dolari australieni. Ignat şi Zamfirescu, după ce au primit identificarea datelor cardurilor bancare de la inculpaţii Ceauşu şi Tilea, folosindu-se de carduri clonate au accesat în mod ilegal sistemele informatice reprezentate de ATM-urile din Australia de la care au efectuat retrageri frauduloase de numerar.
Alături de Gheorghe Ignat au mai fost trimişi în judecată Sergiu Nicolae Ceauşu, de 39 de ani, din Suceava, pentru comiterea, directă sau în complicitate a aceluiaşi tip de infracţiuni, la fel ca şi Ovidiu Ionuţ Tilea, de 31 de ani, tot din Suceava, Samir Mirea, de 37 de ani, din Bucureşti, Gabriel Cozmin Alupului, de 24 de ani, din Paşcani, judeţul Iaşi, Gabriel Nicuşor Popescu, de 28 de ani din Mihăeşti, judeţul Vâlcea, Robert Florian Miu de 34 de ani din Bucureşti, care au avut în principal rolul de a pune la cale din umbră infracţiunea comisă direct de Ghiţă „Ursul Carpatin”, în sensul că, cu ajutorul unor programe informatice au trimis mii de email-uri simultane către adrese de poştă electronică ale unei multitudini de cetăţeni, în special britanici, conţinând link-uri către o pagină falsă de internet ce părea a aparţine site-ului HM Revenue & Customs (site din Marea Britanie care colectează şi administrează taxe) pentru a intra în posesia datelor personale şi de identificare ale cardurilor bancare aparţinând unor potenţiale victime. După obţinerea datelor personale şi de identificare ale cardurilor bancare aparţinând unor persoane a căror fraudare se urmărea, acestea erau trimise lui Samir Mirea, care se ocupa de cloanrea cardurilor ce erau ulterior folosite de Ghiţă Ignat şi Zamfirescu în Australia. (Constantin ZUZEAC)

Vezi si

Transport ilegal de lemn, depistat de polițiști la Crucea

Miercuri seara, la ora 19.40, pe drumul forestier Bârnărel, pe raza comunei Crucea, polițiștii au …

One comment

  1. “Ursul Carpatin” a ajuns sa stea dupa gratii, ca la gradina ZOO din Radauti. :))