Saturday , May 4 2024

Fată de 16 ani, ce a reclamat că a fost violată, reţinută pentru favorizarea violatorului

viol

 Lenuţa I., de 16 ani, din Vicovu de Sus, a fost reţinută pentru 24 de ore pentru “favorizarea infractorului”. Aceasta şi-a schimbat povestea după patru luni de la prima declaraţie, spunând că Pavel Bobu, cel pe care l-a reclamat că ar fi violat-o, nu a făcut acest lucru . Totodată, un alt martor din dosar a fost reţinut pentru că şi-a schimbat declaraţia. Pavel Bobu a fost arestat în luna iulie 2013, după ce minora l-a reclamat că a violat-o.

Poliţiştii oraşului Vicovu de Sus au dispus începerea urmăririi penale faţă de Lenuţa I., de 16 ani, din oraşul Vicovu de Sus, care în data de 17 iulie a.c., a reclamat faptul că a fost victima unui viol, autorul fiind Emanoil Pavel Bobu. Aceasta în calitate de parte vătămată şi parte civilă în procesul penal aflat pe rolul Judecătoriei Rădăuţi, în care Emanoil Pavel Bobu este acuzat de comiterea infracţiunilor de „viol”, „lipsire de libertate în mod ilegal” şi „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, a făcut declaraţii mincinoase, în scopul de a zădărnici cercetarea judecătorească spre a-l favoriza pe inculpatul Emanoil Pavel Bobu, arestat preventiv în această cauză.
Astfel, după ce în luna iulie a.c. minora l-a reclamat pe Bobu că a violat-o şi după ce anchetatorii au făcut toate demersurile şi verificările pentru a putea demonstra faptul că adolescenta a fost violată de consăteanul său, Lenuţa I. şi-a schimbat declaraţia şi a precizat că de fapt nu a fost violată de acesta. Astfel, oamenii legii au început urmărirea penală faţă de Lenuţa I. sub aspectul comiterii infracţiunii de „favorizarea infractorului”, iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi a confirmat acest lucru. Totodată, poliţiştii au dispus în data de 7 noiembrie 2013 reţinerea minorei pentru 24 de ore.
Poliţiştii au început urmărirea penală şi faţă de Gheorghe Calancea, de 28 de ani, din localitate, sub aspectul comiterii infracţiunii de „mărturie mincinoasă”, iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi a confirmat începerea urmăririi penale dispunând reţinerea acestuia pentru 24 de ore. In sarcina acestuia s-a reţinut faptul că în calitate de martor într-un proces penal aflat pe rolul Judecătoriei Rădăuţi a făcut afirmaţii mincinoase cu privire la aspectele esenţiale asupra cărora a fost întrebat. Concret, în primă fază Calancea a declarat că a văzut momentul în care Pavel Emanoil Bobu a luat-o la el în maşină pe minora Lenuţa I., de 16 ani, însă între timp şi-a schimbat părerea şi a spus în faţa judecătorilor că nu ştie nimic în legătură cu acest aspect. Lenuţa I. şi Gheorghe Calancea au fost puşi în libertate după ce le-au expirat ordonanţele de reţinere pentru 24 de ore.
Lenuţa I. reclama la mijlocul lunii iulie că a fost violată de Bobu
Amintim că Poliţia Oraşului Vicovu de Sus a fost sesizată de Lenuţa I., de 16 ani, din localitate, despre faptul că în noaptea de 15 spre 16 iulie a.c. a fost victima unei agresiuni sexuale comise de Pavel Bobu, de 31 de ani şi Ioan Bruja, de 20 de ani, ambii din oraşul Vicovu de Sus. O echipă operativă din cadrul Poliţiei Oraşului Vicovu de Sus, în urma cercetărilor făcute, a stabilit faptul că în seara zilei de 15 iulie 2013, reclamanta era în lunca râului Suceava, de pe raza oraşului Vicovu de Sus, împreună cu Constantin G. şi Georgeta M. în autoturismul BMW al bărbatului. Aici s-au întâlnit cu Pavel Bobu care a convins-o pe Lenuţa I. să vină la el în maşină. Minora a urcat în autoturismul bărbatului, care a dus-o tot în lunca râului Suceava, într-un loc izolat, unde a obligat-o să întreţină relaţii sexuale cu el. Pavel Bobu l-a sunat pe Ioan Bruja, care a venit în locul respectiv, unde a încercat să întreţină relaţii sexuale cu Lenuţa I., însă pentru că a fost refuzat a violat-o, după care a dus-o pe minoră la ea acasă.
Adolescenta a fost prezentată Laboratorului de Medicină Legală Rădăuţi, iar în urma examinării a rezultat faptul că prezintă o deflorare completă care din punct de vedere al aspectului morfologic putea fi produsă în data de 15 iulie a.c., între orele 00.00 – 04.00, prezintă o echimoză pe antebraţul stâng care s-ar fi putut produce prin lovire cu sau de corpuri dure, nu este specific constrângerilor fizice sau opoziţiei, dar din punct de vedere medico-legal nu se exclude producerea în condiţiile unei agresiuni sexuale, leziunile pot data din data de 15 iulie 2013.
În urma măsurilor operative întreprinse de poliţişti, Pavel Bobu a fost prins, iar în urma probelor administrate, Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi a confirmat începerea urmării penale faţă de cei doi indivizi sub aspectul comiterii infracţiunii de viol. Pavel Bobu a fost arestat preventiv pentru 29 de zile şi nu a fost eliberat până în prezent. (Constantin ZUZEAC)

Vezi si

Cinema City din Iulius Mall Suceava deschis în prima zi de Paști. Programul complet al Iulius Mall de Sărbători

De Paște ne întâlnim cu bucurie și recunoștință pentru a celebra nu doar renașterea primăverii, …