Tuesday , March 19 2024

“Fabrica de fum” de la Slobozia refuză să-şi plătească amenzile la Garda de Mediu

Valoarea acestora este de 110.000 lei (1,1 miliarde lei vechi) u Garda de Mediu pune în vedere firmei International Tyres că, dacă în 30 de zile nu îşi rezolvă problemele de conformare pe linie de mediu, fabrica va fi închisă. APM Suceava, în continuare un spectator placid în lupta dintre industriaşul Hânţari, comisarii Gărzii de Mediu şi cei peste 300 de gospodari din Slobozia, sătui să înghită până la nesfârşit fumul rezultat din arderea cauciucurilor

supermag centrala 1 [800x600]


Chestiunea privind poluarea de la fabrica de reprocesare a cauciucurilor de la Slobozia pare a fi, de la o săptămâna la alta, tot mai complexă. Ieri, comisarul şef al Gărzii de Mediu Suceava, Adriana Iordache, a declarat că procesele verbale de amendare administrate firmei International Tyres şi a unei alte firme gestionate la Slobozia de familia Lungu – Hînţari au fost returnate Gărzii Naţionale de Mediu. Este vorba despre două amenzi, una de 80.000 de lei şi o alta de 30.000 de lei, care nu au fost achitate dar nici nu s-au făcut eforturi pentru intrarea în legalitate cerută de comisarii de mediu. Ca atare, notificarea transmisă cu o săptămână în urmă de către Garda Naţională de Mediu către APM Suceava prin care s-a cerut luarea unor măsuri pentru intrare în legalitate a fabricii de reprocesat cauciucuri de la Slobozia, trebuie pusă de îndată în practică.
Procesele verbale de amendare date de Garda de Mediu fabricii de reprocesat cauciucuri de la Slobozia – comuna Grăniceşti, au fost returnate comisarilor de mediu. “În cursul zilei de ieri am fost informaţi de Comisariatul General al Gărzii de Mediu că cele două acte de contravenţie încheiate pe platforma de la Slobozia s-au întors la Comisariatul General. Urmează ca săptămâna viitoare să procedăm la următoarea etapă, conform prevederilor legale, respectiv la afişarea la sediul societăţii a proceselor verbale de contravenţie. În cursul zilei de astăzi am primit de la APM Suceava notificarea transmisă instituţiei către S.C International Tyres, în care sunt consemnate măsurile stabilite de Garda Naţională de Mediu privind intrarea în legalitate a acestei societăţi. Notificarea are un termen de 30 de zile pentru reglementarea tuturor problemelor de mediu la firma respectivă, iar după cele 30 de zile se va proceda la suspendarea activităţii, în cazul în care societatea nu intră în legalitate”, a declarat Adriana Iordache, comisar şef al Gărzii de Mediu Suceava. Ea a explicat că valoarea celor două amenzi administrate firmelor de pe platforma industrială de la Slobozia a fost pentru International Tyres, pentru nerespectarea condiţiilor impuse prin actul de reglementare cu sancţiune de 80.000 de lei iar pentru o altă firmă aparţinând aceluiaşi grup de interese, de 30.000 de lei. Niciuna dintre cele două amenzi nu a fost pătită.
Obiectiv de Suceava a arătat încă din luna februarie a acestui an, cum aproximativ 350 de oamenii din satul Slobozia, comuna Grăniceşti, au depus la Prefectură, la Consiliul Judeţean, Agenţia de Protecţia Mediului şi Garda de Mediu un memoriu din care rezulta că satul în care aceştia trăiesc se află sub asediul fumului pe care fabrica de reprocesat cauciucuri de lângă casele acestora strică grădinile, le compromit recoltele, activitatea de poluare este la fel de intensă. Garda Naţională de Mediu a transmis, în urma unei solicitări a comisarilor de mediu suceveni, o adresă către Agenţia de Protecţie a Mediului Suceava, care a fost chemată să reverifice autorizaţia de funcţionare a SC International Tyres SRL. Suspiciunea plana asupra modului foarte prietenos în care funcţionează relaţia dintre APM şi firma lui Ioan Lungu Hânţari şi pentru că, potrivit acelui document transmis către APM de către Garda Naţională de Mediu şi care urma să ajungă de îndată la International Tyres, aceasta trebuia să  pună în practică, în termen de 30 de zile, măsurile impuse de comisarii de mediu pentru eliminarea poluării în zonă. Am arătat cu alt prilej că orice zi de întârziere în rezolvarea problemei este de fapt o zi câştigată pentru fabrica de reşapare a cauciucurilor şi o zi pierdută în aşteptarea oamenilor de la Slobozia de a se pune capăt poluării în satul de pe malul râului Suceava. (Neculai ROSCA)

Vezi si

Înscrierile la creşă sau la grădiniţă încep pe 27 mai

Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe pe 27 mai şi se încheie pe 14 …