Excepțiile de neconstituționalitate invocate de Fondul Bisericesc în dosarul pădurilor Bucovinei, respinse integral

Magistrații de la Curtea Constituțională au sintetizat toată istoria FBORB  în câteva fraze și au tras concluzia că entitatea a fost administrator, nu proprietar, chiar și în perioada interbelică. Cum s-a ajuns la concluzia că cererile formulate de FBORB și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților privind neconstituționalitatea unor articole din legi mai vechi sau mai noi nu sunt justificate 

Excepțiile de neconstituționalitate invocate de Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților au fost respinse de Curtea Constituțională a României (CCR) în cauzele în care au fost vizate Direcția Silvică Suceava și implicit Regia Națională a Pădurilor – Romsilva.

Este vorba, precum se știe, de un număr de 84 de cauze, aflate inițial pe rolul Curții de Apel Suceava. Judecătorii suceveni au declinat judecarea cazurilor către Curtea Constituțională, unde s-a stabilit că părțile indicate ca fiind responsabile – Direcția Silvică Suceava și Regia Națională a Pădurilor – nu au nicio legătură cu fondul cauzei. S-a constatat cu același prilej că excepțiile de neconstituționalitate invocate în cele 84 de procese inițiate de apărătorii intereselor FBORB și Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților au rămas cu destinația reclamată Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile ce au aparținut cultelor religioase de România.

Curtea de Apel Suceava a avut pe rol, anul trecut, soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1, alin. (1) și alin. (9) – “în măsura în care sunt excluse de la restituire proprietățile fundaționale ale cultelor religioase” și art. 1, alin. (9) și art. 4 – “în măsura în care registrele de carte funciară și extrasele de carte funciară nu constituie acte doveditoare suficiente pentru admiterea cererii de restituire, iar cererile depuse prin centrul eparhial și de cult nu permit restituirea proprietăților fundaționale” din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, precum și ale art. 1.202 din Codul Civil din 1864 și art. 328, alin. (2) din Codul de procedură civilă – “în măsura în care nu permit reexaminarea prezumției legale absolute în baza unor elemente de noutate, a unor circumstanțe noi, inclusiv pe calea excepției de neconstituționalitate”, ale art. 1, alin. (1) și (9) și art. 4 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 94/2000, precum și ale art. 1.202 din Codul Civil din 1864 și art. 328, alin. (2) din Codul de procedură civilă, respectiv ale art. 1, alin. (1) – “în măsura în care sunt excluse de la restituire proprietățile fundaționale ale cultelor religioase” și art. 1 alin. (9) și art. 4 – “în măsura în care registrele de carte funciară și extrasele de carte funciară nu constituie acte doveditoare suficiente pentru admiterea cererii de restituire, iar cererile depuse prin centrul eparhial și de cult nu permit restituirea proprietăților fundaționale” din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 94/2000, excepție ridicată de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Fundația “Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei” din Suceava în dosarele  Curții de Apel Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal, respectiv de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților în Dosarul nr. 7.849/1/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal.

Curtea Constituțională a luat la puricat fiecare caz în parte – cele 86 de dosare prin care s-a cerut constatarea neconstituționalității unor prevederi legale cuprinse în acte normative intrate în vigoare inclusiv acum peste 150 de ani. Incepând cu luna martie a anului trecut și până în iunie 2016, s-a depus la Curtea de Apel Suceava un număr foarte mare de acțiuni privind neconstituționalitatea articolelor din legile indicate mai sus. Doar trecerea în revistă a pronunțărilor formulate de magistrații Curții de Apel Suceava, prin care s-au respins solicitările formulate de FBORB ar ocupa o pagină de ziar. Curtea Constituțională, fiind ultima instanță abilitată să dea o decizie asupra constituționalității unui act juridic, a decis printr-o hotărâre publicată la sfârșitul lunii trecute în “Monitorul Oficial” că toate actele legale pe care s-au bazat judecătorii în dosarul privind revendicarea imobiliară formulată de FBORB pentru cele 166.000 de hectare de pădure din județul Suceava sunt constituționale, iar sentința a fost dată în mod corect – suprafețele de teren și bunurile revendicate trebuie să rămână în proprietate publică.

Analizând  “întregul context istoric existent la data preluării”, instanțele de judecată au statuat că, în absența titlurilor de intabulare (documente extrem de vechi, așa cum relevă mențiunile referitoare la data intabulării, nedepuse de reclamanți), menționarea Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei în foaia de proprietate a colii funciare nu creează prezumția de proprietate “deplină”, “directă”, fiind posibil ca Fondul să fi fost doar un proprietar “util”. Invocând excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale ce reglementează prezumțiile legale absolute, se tinde la o “reexaminare” a prezumției de lucru judecat născută din deciziile de speță anterior menționate, prin invocarea unor “elemente noi”, de natură a proba existența dreptului de proprietate în favoarea sa, respectiv un contract de vânzare încheiat la Viena în data de 13 iunie 1870, “în temeiul Legii nr. 20/1868” între “visteria împărătească” și Fondul Bisericesc Greco-Ortodox Bucovinean, act juridic în baza căruia a fost înscris dreptul de proprietate al Fondului în cartea funciară, complinind în acest fel inexistența titlului de intabulare.

Curtea Constituțională a reținut că în actele normative mai vechi se prevedea că înainte de reînființarea Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, imediat după 1918, prin Jurnalul Consiliului de Miniștri nr. 606 din 31 martie 1921 privitor la administrarea averilor Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina, s-a stabilit că “averile Fondului bisericesc ortodox român din Bucovina, până la votarea legii de unificare bisericească, intră în administrația bisericii și anume a mitropolitului împreună cu consistoriul, care-l va administra printr-o delegațiune permanentă a congresului bisericesc, având ca instanță supremă congresul. Statului se rezervă dreptul de a exercita controlul său legal printr-un reprezentant permanent al ministerului cultelor în delegațiunea permanentă a congresului. Legea nr. 70/1925 pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române, prevedea că Fondul religionar greco-oriental din Bucovina este și rămâne o fundațiune specială de sine stătătoare, care va purta denumirea de Fondul bisericesc ortodox român al Bucovinei. Fondul este persoană juridică, administrat prin Consiliul eparhial, sub președinția Arhiepiscopului și Mitropolitului Bucovinei, iar excedentul realizat din veniturile sale se va vărsa la Fondul general bisericesc, fond creat pentru a se ușura sarcina statului de a susține Biserica și pentru ca Biserica să își poată îndeplini cât mai bine misiunea sa religioasă. Statul exercită dreptul său de control și supraveghere prin Ministerul de Agricultură și Domenii și prin Ministerul de Culte. Ministerul de Agricultură și Domenii aprobă bugetul anual al Fondului. Creșterea cheltuielilor Fondului, precum și orice virament de la un articol bugetar la altul vor putea fi făcute de Consiliul eparhial și cu aprobarea Ministerului Agriculturii sau a Ministerului de Culte”.

Decretul-lege pentru organizarea Fondului Bisericesc Ortodox Român al Mitropoliei Bucovinei, din 4 noiembrie 1937, prevedea că Fondul Bisericesc Ortodox Român al Mitropoliei Bucovinei “este și rămâne o fundațiune specială de sine stătătoare, ce aparține Mitropoliei Bucovinei”. Fondul este persoană juridică, iar creșterea cheltuielilor fondului, precum și orice virament de la un articol bugetar la altul vor putea fi făcute de Consiliul eparhial și cu aprobarea Ministerului Agriculturii sau a Ministerului de Culte.  Decretul-lege pentru organizarea Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina, promulgat prin Înaltul Decret Regal nr. 2.136/1940, stabilește că “Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina, rezultat din ctitorii voevodale, este și rămâne o fundațiune de sine stătătoare pusă sub Înaltul patronaj al Maiestății Sale Regelui”, este persoană juridică de drept public, iar Înaltul patronaj se execută prin numirea membrilor Eforiei, numirea administratorului și subadministratorului, prin aprobarea bugetelor anuale, prin afectarea excedentelor bugetare pentru scopuri sociale și culturale din Bucovina. Ulterior, Legea nr. 295/1946 pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române a reglementat expres faptul că Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina este “o fundațiune specială de sine stătătoare a Bisericii Ortodoxe Române din Bucovina” și “persoană juridică de drept public, reprezentat în justiție și în toate actele sale prin arhiepiscopul și mitropolitul Bucovinei sau delegații acestuia”. Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina este desființat prin Decretul nr. 273/24 iunie 1949, act nepublicat în “Monitorul Oficial” al României.

Cum s-a ajuns la concluzia că cererile formulate de FBORB și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților privind neconstituționalitatea unor articole din legi mai vechi sau mai noi nu sunt justificate

Judecătorii Curții Constituționale  au arătat că, din cele prezentate mai sus, rezultă că Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina este o fundațiune specială, preluat în noua ordine juridică de după 1918 și reorganizat în 1925 cu un regim juridic specific, iar ulterior acestui moment cunoaște, de asemenea, o reglementare specială. Acesta, ca formă de organizare, este o fundație, dar cu un regim juridic distinct raportat la actul normativ cu aplicabilitate generală referitor la asociații și fundații de la acea vreme, respectiv Legea nr. 21/1924, fiind o fundație publică, înființată și organizată prin lege, și nu privată, iar în același timp este o entitate distinctă de Biserică în sine, indiferent de denumirea sub care apare de-a lungul existenței sale stabilite prin lege. Prin urmare, nu poate exista identitate între destinatarii actului normativ criticat, în speță cultele religioase – persoane juridice de drept privat și de utilitate publică, al căror scop este practicarea unei credințe religioase – și alte persoane juridice de drept public sau privat, precum fundațiile. Un cult religios, pe de o parte, și o fundație constituită fie de acesta în calitate de unic fondator, fie de stat prin lege specială, pe de altă parte, sunt persoane juridice distincte, astfel încât această diferență de personalitate juridică denotă, în mod firesc, o diferență de patrimonii.

Curtea a reținut și că averile comune ale Bisericii erau administrate de o Eforie a Bisericii Ortodoxe Române, iar Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei avea o reglementare distinctă de cea a averii comune a Bisericii. Mai mult, fondul general bisericesc cuprinde atât excedentul Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei (așadar, nu Fondul în sine), cât și bunurile comune ale Bisericii.

Distinct de fundațiile constituite de Biserică, Curtea constată că Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei era o fundațiune specială înființată prin lege, așadar, nu de Biserică,  tocmai pentru că bunurile imobile administrate de fond aparțineau statului. Prin urmare, din moment ce aceste bunuri imobile nu aparțineau Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, cu atât mai puțin puteau face parte din proprietatea Bisericii, persoană juridică distinctă.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1, alin. (9) și art. 4, alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 se susține că sintagmele “acte doveditoare”, respectiv “acte sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calității de fost proprietar” au în vedere în mod explicit și extrasele de carte funciară, astfel că interpretarea dată acestor texte de lege de către instanța de judecată în sensul că extrasul de carte funciară nu face dovada dreptului de proprietate, ci doar a unui drept de administrare, este neconstituțională. Analizând aceste susțineri, Curtea reține că autorii excepției de neconstituționalitate solicită Curții Constituționale să se pronunțe asupra pertinenței și relevanței probelor pe care le poate depune persoana îndreptățită la restituire, precum și asupra modului în care aceste probe pot fi interpretate de către Comisia specială de retrocedare sau de către instanța de judecată. Or, Curtea Constituțională nu se poate substitui organului administrativ care are rolul de aplicare a legii sau instanței de judecată chemată să cenzureze o eventuală decizie nelegală a acestuia.

Pe baza acestor concluzii, Curtea Constituțională a României a respins excepțiile de neconstituționalitate invocate de FBORB și de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, care doresc împroprietărirea cu 166.000 de hectare de teren cu vegetație forestieră, drumuri și sedii de cantoane silvice care au fost administrate în prima jumătate a veacului trecut de vechea fundație Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina. Bătălia merge mai departe pentru că aceleași excepții de neconstituționalitate sunt invocate într-o altă suită de cauze depuse la Curtea Constituțională, de această dată fiind în vizor Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile ce au aparținut cultelor religioase din România. Ieri s-au judecat la CCR primele 14 dosare în această cauză complexă. Se așteaptă cu interes deciziile judecătorilor de la Curtea Constituțională care vor confirma sau nu constituționalitatea unor preve­-deri din niște legi mai vechi ori mai noi ce pot sau nu să fie folosite în marele dosar al pădurilor din Bucovina. (Neculai ROSCA)

 

 

 

 

 

 

 

t