Wednesday , May 15 2024

Doar doi dintre cei acuzați de tragedia de la pensiunea “Aristocrat” au primit pedepse cu executare

Dumitru Paul Pădurariu a fost condamnat la doi ani și trei luni de închisoare, în timp ce Codrin Costinel Slavu s-a ales cu doi ani și șase luni de închisoare cu executare. Cei doi au fost angajați ai firmei de instalații MER-DUM, care a montat centrala termică la “Artistocrat” . De asemenea, Gheorghe Filipciuc, patronul pensiunii, și Ionel Luchian s-au ales cu câte trei ani de închisoare cu suspendare, în timp ce Mihai Moroșan s-a pricopsit cu doi ani de închisoare cu suspendare. Aceștia au fost trimiși în judecată fiind acuzați de faptul că un bărbat de 45 de ani a murit intoxicat cu monoxid de carbon în una dintre camerele pensiunii

 aristocrat

Judecătoria Suceava a condamnat SC MER – DUM SRL, reprezentată prin acțio­narul principal Maria Petrescu, la pe­deapsa de 200.000 de lei pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și neluarea vreuneia dintre măsurile legale de secu­­ritate și sănătate în muncă de către per­­­soana care avea îndatorirea de a lua aces­te măsuri, dacă se creează un pericol grav și iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, pe inculpatul Gheorghe Filipciuc la trei ani de închisoare cu suspendare pe un termen de încercare de cinci ani pentru ucidere din culpă și neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate și sănătate în muncă de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, dacă se creea­ză un pericol grav și iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, precum și pe inculpatul Ionel Luchian tot la trei ani de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă

Inculpatul Dumitru Paul Pădurariu a fost condamnat la doi ani și trei luni de închisoare cu executare pentru ucidere din culpă și neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate și sănătate în muncă de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, dacă se creează un pericol grav și iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, în timp ce Codrin Costinel Slavu s-a ales cu doi ani și șase luni de închisoare tot pentru aceleiași infracțiuni. Cei doi au fost angajați ai firmei MerDum

Magistrații suceveni au încetat procesul ce îi privește pe Andrei Bogdan Mamciuc, Vasile Galan, Ioan Ilie și Mihai Bejenar, acuzați de fals intelectual și i-au achitat pe aces­ta pentru ucidere din culpă. În același do­sar a mai fost condamnat inculpatul Mihai Moroșan la doi ani de închisoare cu suspendare pe un termen de patru ani pentru mărturie mincinoasă. Decizia Judecătoriei Suceava nu este definitivă, ea poate fi atacată prin apel în termen de 10 zile de la comunicare.

La începutul anului 2015, procurorii Par­chetului de pe lângă Judecătoria Su­ceava au dispus trimiterea în judecată a inculpaților SC MER – DUM SRL, SC SANITERM SRL, Gheorghe Filipciuc, Dumitru Paul Pădurariu și Codrin Costinel Slavu, pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și neluarea vreuneia dintre mă­su­rile legale de securitate și sănătate în muncă de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, dacă se creează un pericol grav și iminent de producere a unui acci­dent de muncă sau de îmbolnăvire pro­­­fesională, Gheorghe Filpciuc pentru ucidere din culpă și neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate și sănătate în muncă de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, dacă se creează un pericol grav și iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, Ionel Luchian pen­tru ucidere din culpă și fals intelectual, Bogdan Mamciuc, Mihai Bejenar, Vasile Galan și Ioan Ilie, pentru fals intelectual, în timp ce Mihail Moroșan a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

Reamintim că, la începutul lunii februarie 2010, un bărbat a murit, iar alte 16 persoa­ne au ajuns la spital după o noapte pe­­trecută la pensiunea „Casa Aristocrat”, de la ieșire din Suceava spre Scheia. În di­mi­neața zilei de 4 februarie 2010, mai multe persoane cazate la această pensiune au început să acuze dureri de cap și stări de grea­ță. Administratorul pensiunii, Gheorghe Fi­lipciuc, a chemat reprezentanții firmei MER DUM, care a instalat centrala termică și instalația de încălzire pentru a face verificări. Toate camerele au început să fie verificate, însă la camera 106 nu răspundea nimeni. Unul dintre angajați a deschis ușa cu o cheie de rezevă, iar în interior a fost găsit un bărbat care era întins pe pat fără suflare. Daniel Ciupercă pe numele său, de 45 de ani, din Focșani, era venit la Suceava în interes de serviciu. Din cei 23 de clienți cazați la „Ca­sa Aristocrat”, 16 – printre care și doi copii de 4, respectiv 8 ani, au ajuns la Spitalul Județean Suceava, însă nici una dintre victime nu era într-o stare foarte gravă.

După ce Institutul de Medicină Legală Mina Minovici București a finalizat ­ana­lizele care confirma faptul că Daniel Ciupercă a murit în noaptea de 3 spre 4 februarie 2010, într-una din camerele pensiunii Aristocrat intoxicat cu monoxid de car­bon provenit din centrala termica a clă­dirii, iar nicidecum în urma unor probleme cardiace. Potrivit anchetatorilor, vinovați sunt cei care au montat instalația de încăl­zire, dar și patronul Gheorghe Filpciuc, pentru că a dispus efectuarea de modificări neautorizate la această instalație.

Fost ofițer de poliție la IPJ Vrancea, Da­niel Ciupercă lucra ca reprezentant de vânzări la o companie de piese auto din Sibiu, iar la Suceava se afla în interes de serviciu. Imediat după descoperirea cadavrului acestuia în camera pensiunii Aristocrat, s-a afirmat de către anchetatori că barbatul ar fi murit din cauza unui infarct, pentru că pe noptieră au fost găsite medicamente indicate pentru afecțiuni cardiace iar alături de pat avea mai multe sticle de bere.

O serie de constatări anterioare ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), arată că încă din start, construirea localului Aristocrat s-a făcut fără respectarea legii. ISU a monitorizat construcția localului Aristocrat încă din temelii, mai ales că acesta s-a ridicat pe cenușa defunctei pensiuni Dolce Vita, care a fost distrusă de flăcări în 2008. Reprezentanții ISU Suceava au explicat atunci că Gheorghe Filipciuc, patronul hotelului Zamca, cel care a cum­părat terenul și ce a mai rămas din ­pen­siu­nea Dolce Vita, după incendiere, a solicitat și a obținut de la ISU Suceava un aviz PSI, în baza unei autorizații de construire pentru spații de birouri și depozit. In vara anului 2009, pompierii suceveni și-au dat sea­ma că Filipciuc inteționează să construias­că altceva în respectiva locație – un res­taurant și o pensiune, astfel încât acesta a fost sancționat, înainte de deschiderea “Casei Aristocrat”, cu o amendă de 5.000 de lei. Filipciuc a plătit amenda și a mers mai departe cu proiectul propriu. (Dănuț ZUZEAC)

 

Vezi si

Premiul al III-lea la Concursul Internațional de Dramaturgie ”Matei Vișniec”, obținut de un elev de la Colegiul Național ”Eudoxiu Hurmuzachi”

Concursul Internațional de Dramaturgie ”Matei Vișniec”, organizat de Teatrul Municipal ”Matei Vișniec” Suceava, Societatea Scriitorilor …