Saturday , April 27 2024

Cu un credit de 18 milioane de euro, anul viitor ar putea începe construcţia noului stadion al Sucevei

Lungu stadion nou 1 [800x600]

Pentru că posibilitatea accesării fondurilor europene pentru o asemenea investiţie nu este prevăzută pentru perioada 2014 – 2020, primarul Sucevei vrea să ia credit pentru a construi noul stadion. Valoarea estimată ar fi de 18 milioane de euro, Ion Lungu fiind de părere că poate fi accesat creditul anul viitor şi ar fi de preferat un stadion nou, în zona Metro, cu toată infrastructura conexă, decât modernizarea actualului stadion

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a declarat că nu renunţă la construirea unui nou stadion, cu toate că posibilitatea accesării fondurilor europene pentru o asemenea investiţie, nu este prevăzută pentru perioada 2014 – 2020. Prin urmare, şansele ca să se mai schimbe câte ceva în acest sens sunt modeste şi primarul a lăsat să se înţeleagă că şi-a luat gândul de la a mai atrage fonduri europene pentru noul stadion. „Mă doare sufletul că nu sunt prinse fonduri pentru un stadion, un complex sportiv”, a declarat Ion Lungu.
Pe de altă parte, tot Ion Lungu a arătat că varianta pe care ar putea-o promova şi pe care, de altfel, o va discuta cu grupurile de consilieri locali suceveni, este cea a accesării unui credit pentru a putea demara lucrările la stadionul respectiv. „Vreau să facem acest lucru anul viitor. Cred că încape (în gradul de îndatorare al municipalităţii – n.red.) un credit pentru un stadion nou”, a declarat primarul Ion Lungu. Reamintim că tot el a pus, săptămâna trecută, şi problema unui credit pentru cofinanţarea unor lucrări la sistemul de termoficare şi finanţarea unor lucrări la piaţele agroalimentare din centrul Sucevei şi din cartierul George Enescu, dar şi de modernizare a zonei de agrement din strada Parcului.
Din punctul de vedere al primarului, este preferabil să se facă un stadion nou, decât să se dea curs demersurilor de refacere şi modernizare a celui actual. Potrivit afirmaţiilor făcute de Ion Lungu, costurile refacerii şi modernizării stadionului actual din Areni ar fi similare cu cele pentru un stadion nou cu o capacitate de 12 – 15 mii de locuri.
Amplasamentul noului stadion ar fi, potrivit celor afirmate de primar, în afara zonei locuite din oraş, în relativa apropiere a hipermaketului Metro, unde au fost date, în mandatul trecut, 12 hectare de teren de la Academia de Stiinţe Agricole către municipalitate, tocmai în ideea că va fi realizat un complex sportiv.
In primă fază, acel complex sportiv urma să aibă şi o sală de sport polivalentă, de dimensiuni olimpice şi un bazin olimpic. Asta cel puţin în mandatul trecut când Ion Lungu spera ca să fie atrasă o finanţare de la Ministerul Turismului. Intrucât necesarul de fonduri pentru o asemenea investiţie era prea mare, priorităţile fiind orientate pentru investiţii mai multe şi de dimensiuni mai mici, demersul edilului Sucevei s-a oprit la nivelul obţinerii a 15 hectare de teren – 12 pentru un complex sportiv în zona Metro şi trei pentru un cimitir în cartierul Iţcani.
In acest mandat, primarul nu a renunţat la o astfel de investiţie, însă a dat semne că abordează lucrurile de o manieră etapizată, pe primul loc situându-se stadionul iar apoi celelelate obiective din cadrul complexului sportiv, în funcţie de finanţare. Deja pentru stadion a fost realizat un studiu de fezabilitate, suma estimată fiind în jur de 18 milioane de euro, după cum a spus Ion Lungu.
Stadionul ar trebui să aibă nocturnă şi parcări pentru autocare şi autoturisme, fiind vorba cu alte cuvinte de o lucrare care să cuprindă şi infrastructura conexă unui stadion, nu doar acesta în sine. Acesta a fost unul din argumentele aduse în discuţie de Ion Lungu pentru un nou stadion, edilul arătând că şi dacă s-ar lua un credit pentru modernizarea celui actual tot nu ar putea fi rezolvate o serie întreagă de probleme legate de parcarea maşinilor şamd.
In schimb, pe mai puţin de jumătate din suprafaţa de 12 hectare pe care o are municipalitatea de la Academia de Stiinţe Agricole poate fi ridicat un stadion nou, modern care să aibă şi infrastructura rutieră necesară. Ba mai mult, la un moment dat s-a vehiculat şi o eventuală nouă autobază pentru societatea de transport în comun a Primăriei, pe o suprafaţă de un hectar. (Dan PRICOPE)

Vezi si

(P) Alege inteligent! Alege PYAM Residence! Cartier Privat de Vile 

PYAM Residence Cartier de vile – executate impecabil, gândite până la cel mai mic detaliu! …

4 comments

  1. In rest le avem pe toate!

  2. Pe vremea cand Romania avea fotbalisti de valoare (generatia lui Hagi), nu avea stadioane moderne. Acum, Romania incepe sa aibe stadioane moderne, dar nu mai are fotbalisti de valoare.

  3. Bravo pe mine ma bucura ideea!

  4. prin 2030 daca va mai fi nea lungu primar vom avea un stadon ultra modern,dar cred ca pana atunci nu vom mai avea fotbal la suceava