Saturday , April 27 2024

Criza de încredere în ACL: Consilierii locali suceveni suflă şi-n iaurt, trăgând nădejde că vor schimba un viceprimar PSD

De teama unor eventuale contestaţii şi a altor şicane pe care cei de la PSD le-ar putea face la viitoarea şedinţă a Consiliului Local pentru a mai amâna înlocuirea din funcţia de viceprimar a lui Gavril Vîrvara, şedinţa de joi a fost mutată, de la ora 10, când era programată iniţial, la ora 16, pentru a fi siguri că trece termenul legal de 72 de ore de la convocare. Deşi sunt şanse mari ca să fie ales un viceprimar de la PDL,  nu este exclus ca, în cazul în care un liberal şi-ar exprima intenţia  de a candida, PSD să îi dea votul ca să încurce jocurile PDL  

consiliu local august 2014 - 1 [800x600]

Demersul pentru schimbarea viceprimarului PSD al municipiului Suceava, Gavril Vîrvara, capătă tente nebănuite până nu demult. Dacă în zilele trecute era un fel de tensiune privind desemnarea unui candidat pentru înlocuirea lui Gavril Vîrvara şi convingerea celor de la PNL ca să se alăture celor de la PDL, de luni după-amiază lucrurile au luat altă turnură.
Convinşi de faptul că PSD va încerca să găsească orice fel de chichiţe pentru a-şi proteja omul susţinut la funcţia de viceprimar, cei de la PNL şi PDL au început să sufle în iaurt pentru a nu lăsa niciun fel portiţă de scăpare celor de la PSD. De aceea, şedinţa extraordinară de joi a fost mutată de la ora 10.00, când se convenise iniţial, la ora 16.00. Asta pentru a respecta întrutotul litera legii, care precizează că o şedinţă extraordinară nu se poate convoca mai devreme de 72 de ore.
Până acum, nu era nicio problemă dacă şedinţa era convocată luni după- amiază pentru joi dimineaţă, de exemplu, fiind un fel de cutumă conform căreia erau deja în a treia zi de la data convocării. De data asta, dată fiind miza politică mare, nu s-a mai procedat la fel.
Asta în contextul în care luni pe la ora 11.00, după o discuţie între social democratul Eugen Girigan şi celălalt viceprimar al municipiului Suceava, liberalul Ovidiu Doroftei, s-a arătat că şedinţa poate să aibă loc la minimum 72 de ore de la momentul comunicării oficiale. Prin urmare, nu era suficient ca la finele unei şedinţe dezastruoase a CL Suceava să se stabilească şi să se comunice verbal că viitoarea şedinţă va avea loc joi, tot de la ora 10.00, ci trebuia parcursă mai întâi o procedură de la încheierea căreia şedinţa extraordinară urma să aibă loc în 72 de ore.
De fapt, situaţia cu totul inedită constă în faptul că, deşi suflă şi-n iaurt cei de la PDL şi PNL pentru a decurge şedinţa aşa cum trebuie, în continuare sunt tot felul de suspiciuni pe care le au unii faţă de ceilalţi. Cuvântul de ordine este neîncrederea în partenerii politici, lipsa cea mai mare de încredere afişând-o cei de la PDL, în condiţiile în care la şedinţa de luni schimbarea viceprimarului nu s-a putut face pentru că trei din şase liberali lipseau iar unul din cei trei prezenţi a venit brusc cu o criză de conştiinţă şi preocupare pentru cetăţean, motive temeinice ca să nu mai voteze alături de ceilalţi colegi din PNL şi PDL. Sentimentul de neîncredere este alimentat şi de posibile jocuri de culise prin care, chiar dacă viceprimarul PSD ar fi schimbat din funcţie, pesediştii ar urma să voteze un penelist care ar candida pentru funcţia de viceprimar, nu un pedelist. Strategia este încă în discuţie.
Ceea ce este cert însă, în opinia PSD, ar fi faptul că schimbarea viceprimarului nu constituie un motiv urgent pentru o şedinţă extraordinară. Totuşi, cu jumătate de gură, cei de la PSD admit că nici nu este ilegal ca schimbarea viceprimarului să se decidă în şedinţă extraordinară.
In continuare, cei de la PSD vor bate monedă pe grija pentru cetăţean, eforturile depuse de-a lungul vremii pentru a îndrepta greşeli din guvernarea precedentă. De aceea, nu este exclus ca să procedeze la fel ca la precedenta şedinţă şi să părăsească discuţiile. Ca argument este deja faptul că ordinea de zi de la şedinţa de joi nu diferă faţă de cea de luni, când proiectul cu privire la termoficare nu era pe primul plan, deşi interesa cetăţeanul de rând, ci proiectele de schimbare şi de punere în funcţie a unui nou viceprimar şi de modificare a componenţei AGA în societăţile TPL şi ACET. (Dan PRICOPE)

Vezi si

(P) Alege inteligent! Alege PYAM Residence! Cartier Privat de Vile 

PYAM Residence Cartier de vile – executate impecabil, gândite până la cel mai mic detaliu! …