Saturday , May 4 2024

Criminalul băiatului de 12 ani din Capu Codrului a fost trimis în judecată

Narcis Marian Covaci, de 18 ani, din Capu Codrului – Păltinoasa, a fost trimis în judecată sub aspectul comiterii infracţiunii de omor. Acesta este acuzat că a omorât un băiat de 12 ani care nu a vrut să bea cu el. Criminalul l-a bătut crunt pe copil, l-a lovit cu o piatră în cap, iar apoi l-a sugrumat cu un șiret de la pantofi . Când și-a dat seama că băiatul a murit, Covaci  a ascuns cadavrul în niște arbuști

 narcis


Procurorii Par­chetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Narcis Marian Covaci, de 18 ani, din Capu Codrului – Păltinoasa, cercetat în stare de arest preventiv pentru comiterea infracţiunii de omor. Anchetatorii au stabilit că acesta locuiește în cătunul Tîmpoci, sat Capul Codrului, comuna Păltinoasa, la o distanţă de aproximativ un kilometru de imobilul în care a locuit victima Cosmin Covaci, în vârstă de 12 ani.
La data de 30 iulie 2016, în jurul orei 22.00, inculpatul a plecat cu mai mulţi prieteni din satul Capul Codrului spre orașul Gura Humorului, loc unde a consumat cantităţi mari de băuturi alcoolice la un local public. În dimineaţa zilei de 31 iulie a.c., pe la ora 02.00, Narcis Marian Covaci s-a întors acasă având asupra sa și o sticlă ce conţinea cel mai probabil palincă. În momentul când a ajuns în dreptul casei sale a observat că în zonă se află fratele său M.D.I., împreună cu victima, Cosmin Covaci.
Inculpatul l-a invitat în casa sa pe minor, spunându-i: „Tu în seara asta bei cu mine”. Băiatul a acceptat invitaţia și l-a urmat pe Narcis Marian Covaci în casă, iar după puţin timp a intrat în locuinţă și martorul M.D.I. Din cercetări a rezultat că victima a băut două pahare din respectiva băutură, aproximativ 50 – 100 de mililitri.
Conștient că vârsta, precum și tăria băuturii îl vor împiedica să ajungă înapoi acasă, minorul i-a spus inculpatului că nu poate continua să mai bea cu el. Starea de ebrietate în care se afla atunci Narcis Marian Covaci, combinată cu o așa-zisă agresiune anterioară din partea victimei asupra unei rude a inculpatului l-au determinat pe individ să-l lovească în casă pe Cosmin Covaci.
Agresorul l-a lovit de două ori cu palma peste faţă, acesta fiind și momentul când martorul a văzut ultima dată în viaţă victima deoarece, temându-se de fratele său și el fiind anterior agresat de acesta de mai multe ori, a plecat din locuinţă – în cursul nopţii dormind în casa unei vecine.
După plecarea martorului, pe la ora 03:00, Cosmin Covaci a ieșit din casa lui Narcis Marian Covaci cu intenţia de a se deplasa spre domiciliu. Inculpatul s-a deplasat după victimă și a continuat să exercite acte de violenţă asupra minorului – l-a lovit cu palmele și picioarele, precum și cu o piatră în cap, a fugit după băiat când acesta s-a îndepărtat în fugă de el, l-a prins, l-a trântit pe sol, l-a imobilizat, continuând să-i aplice lovituri cu pumnii în diverse zone anatomice, după care i-a aplicat o nouă lovitură cu piatra în zona cranio – cerebrală, iar apoi a luat un șiret de la pantoful victimei și cu acesta a sugrumat-o.
Constatând că minorul a încetat din viaţă, l-a apucat de mâini și de picioare și l-a târât la o distanţă de câţiva metri, abandonând apoi cadavrul printre arbuști. Trupul neînsufleţit al băiatului a fost descoperit de un frate de-al său în după-amia­za zilei de 1 august 2016, în jurul orelor 16.00, ulterior desfășurându-se și primele investigaţii ale organelor de urmărire penală.
Conform concluziilor medicului legist din cadrul SML Suceava, moartea victimei a fost violentă și s-a putut datora insuficienţei respiratorii acute consecutivă asfixiei mecanice prin comprimarea cervicală prin intermediul unui laţ cu nod fix, posibil asociat și cu o comprimare toracică sub corp greu, în condiţiile unei intoxicaţii etilice acute.
La momentul decesului, minorul prezenta o alcoolurie de 2,10 gr ‰, valoare probabil ușor influenţată de starea de putrefacţie (maxim 0,2 – 0,5 %). În opinia medicului legist, moartea victimei a putut surveni la data de 31 iulie 2016, fiind avute în vedere atât starea, cât și mediul în care a fost identificat cadavrul.
Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Tribunalului Suceava.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie. (Dănuţ ZUZEAC)
 

Vezi si

Cinema City din Iulius Mall Suceava deschis în prima zi de Paști. Programul complet al Iulius Mall de Sărbători

De Paște ne întâlnim cu bucurie și recunoștință pentru a celebra nu doar renașterea primăverii, …