Friday , April 26 2024

Continuarea lucrărilor la o construcție fără autorizație în centrul Rădăuțiului, privită cu mare îngăduință de Primărie și Poliție

După ce Asociația Rădăuțiul Civic a semnalat public faptul că pe partea estică a Magazinului General, în apropierea corpului de sticlă, SC PIGAL COM SRL execută o serie de lucrări fără a avea autorizație, în 27 septembrie Primăria a dispus sistarea lucrărilor, a aplicat o amendă minimă și a dat un timp constructorului să intre în legalitate. In zilele următoare însă activitatea pe șantierul respectiv a continuat, ceea ce constituie infracțiune. Primăria avea obligația legală de a sesiza organele de urmărire penală, dar a evitat acest lucru u Poliția Municipiului Rădăuți s-a deplasat abia în urma unui apel la 112, direcționat către IPJ, iar atunci nu a întocmit niciun act de constatare. SC PIGAL COM SRL este deținută de Viorica Plămadă, soția controversatului om de afaceri rădăuțean Iacov Plămadă 

Asociația Rădăuțiul Civic a transmis ieri un comunicat de presă  în care anunță că a sesizat organele de urmărire penală cu privire la continuarea unei construcții ilegale din centrul Rădăuțiului, chiar după sistarea lucrărilor. În urmă cu exact o lună de zile, asociația civică a semnalat public o lucrare de construcție ilegală, realizată chiar în centrul orașului însă constructorul continuă nestingherit, sub privirile Poliției Rădăuți și ale Primăriei Rădăuți.

În data de 24 septembrie 2019, Asociația Ră­dă­uțiul Civic a semnalat public o serie de lucrări efectuate de către compania SC PIGAL COM SRL, în zo­na Piața Unirii Rădăuți, pe partea estică a Maga­zinului general, în apropierea corpului de sticlă, pentru care a apreciat că nu există o autorizație de con­struire. Conform Asociației, SC PIGAL COM SRL este deținută de Viorica Plămadă, soția controversatului om de afaceri rădăuțean Iacov Plă­ma­dă. În acea zi, lucrările au continuat până noaptea târziu.

În data de 25 septembrie, lucrările au continuat, motiv pentru care cetățenii au sesizat în scris Primăria Municipiului Rădăuți și au cerut ca angajații Direcției de Urbanism să ia măsuri, întrebând totodată dacă această lucrare avea sau nu autorizație de construire. Primăria Rădăuți a confirmat că această firmă nu avea autorizație de construire și că în data de 27 septembrie a întocmit un proces verbal prin care a constatat contravenția și a dispus sistarea lucrărilor.

Primăria se face că sancționează neregulile

Deși anterior primarul municipiului Rădăuți afirma faptul că li s-au aplicat „două amenzi de câte 30.000 de lei” firmei SC PIGAL COM SRL, în realitate este vorba de o singură amendă de 2.000 de lei și sistarea lucrărilor. Practic, Primăria a preferat să aplice o amendă minimală (2.000 de lei ce poate să fie înjumătățită dacă e plătită în 15 zile), în condițiile în care legea permite amendarea celui care construiește ilegal cu sume de până la 100.000 de lei, ulterior dispunând „intrarea în legalitate până pe 30 noiembrie”. Pe scurt, i s-a dat timp celui care construiește ilegal să obțină autorizația de construire, se arată în comunicatul menționat.

În zilele următoare și până în prezent, lucrările au continuat. Potrivit art. 24 lit. b) din Legea nr. 50/1991: „Art. 24. –   Constituie infracțiuni și se pe­dep­sesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amen­dă următoarele fapte: b) continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, potrivit legii”. Așadar, continuarea lucrărilor în toate aceste zile reprezintă infracțiune, iar autoritățile locale (primarul Munici­piu­lui Rădăuți, inspectorii de urba­nism) cunoșteau acest lucru și au fost și se­sizați cu privire la acesta. Autori­tățile locale aveau obligația legală de a sesizeza organele de urmărire penală.

Poliția Municipiului Rădăuți s-a deplasat abia în urma unui apel la 112, iar atunci nu a întocmit niciun act de constatare

„În data de 2 octombrie 2019, observând conti­nuarea lucrărilor, am apelat Poliția Municipiului Rădăuți pentru a sesiza săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 24 lit. b) din Legea nr. 50/1991, discutând cu domnul ofițer de poliție Țugui Cazac George. În urma acestui apel, la locul faptei (care era în derulare) s-a deplasat un echipaj al Poliției Locale Rădăuți (nu al Poliției Municipiului Rădăuți – aparținând MAI), deși conform legii, Poliția Română este obligată să verifice faptele semnalate. Abia în urma unui apel la numărul național de urgență 112, direcționat către IPJ Suceava la ora 18:36 de minute, în aceeași seară, un echipaj al Poliției Rădăuți s-a deplasat la locul faptei, însă nu avem informații asupra constatării respectivei infracțiuni. Martori oculari ne-au povestit cum echipajul de poliție își cerea oarecum scuze de la afacerisul Iacov Plămadă pentru faptul că au fost nevoiți să-l deranjeze în urma unui apel la 112. Am cerut Inspectoratului Județean de Poliție Suceava să ne comunice ce a constatat acel echipaj și să ne transmită o copie a fișei de constatare din acea seară. IPJ Suceava ne răspunde că fișa de constatare este un document „de uz intern”. Mai mult, IPJ Suceava ne spune că a invitat reprezentatul firmei la Poliție, iar dacă nu se prezintă într-un anume termen (nu știm care), va aplica legea. Acea fișă de intervenție este un document de interes ­pu­blic, iar IPJ are toate șansele să piardă în instanță pentru că nu ne comunică ce a făcut Poliția Rădăuți în urma sesizării, așa că am făcut reclamație administrativă și s-ar putea chiar să ajungem în instanță. În realitate, nu s-a întocmit niciun document constatator în seara în care a fost apelat numărul de urgență 112, motiv pentru care am cerut cercetarea disciplinară a polițiștilor care au fost acolo”, susțin reprezentanții Asociațieia Rădăuțiul Civic.

Primăria avea obligația legală de a sesiza organele de urmărire penală, dar a evitat acest lucru

Anterior apelării Poliției Municipiului Rădăuți și numărului de urgență 112, reprezentanții asociației l-au contactat telefonic pe primarul Municipiului Rădăuți și l-au întrebat de ce Primăria Municipiului Rădăuți nu sesizează organele de urmărire penală și asistă la construirea de spații comerciale, în mod ilegal, aflate chiar în centrul Municipiului Rădăuți. Li s-a răspuns că primăria nu are ce face și că a fost dată în lucru sarcina redactării unui astfel de denunț. În data de 4 octombrie 2019, asociația a cerut și în scris Primăriei Municipiului Rădăuți același lucru, însă până în prezent nu a primit niciun răspuns.

Date fiind toate aceste lucruri, dată fiind pasivitatea autorităților, cetățenilor nu le-a rămas decât să ceară ca legea să fie respectată, așa că în cursul zilelor trecute, a fost depus un denunț către organele de urmărire penală și trimis către Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți.

„Pasivitatea autorităților locale care asistă la construirea de spații comerciale în centrul orașului de către omul de afaceri Iacov Plămadă cu încălcarea flagrantă a legii, poliția care abia după sesizarea prin 112 se deplasează la locul faptelor, dar nu întocmește niciun document și faptul că astfel de practici s-au perpetuat de-a lungul timpului ne-au adus în acest punct. Nu ne-am dorit să se ajungă la sesizări penale, dar este halucinant să vedem cum de o lună de zile o firmă continuă să construiască ilegal, iar autoritățile asistă pur și simplu la asta. Legea este egală pentru toți, indiferent de avere, influență, funcții sau statut social” a declarat Luca Ciubotaru, președinte al Asociației Rădăuțiul Civic.

În acest denunț au fost menționate astât infracțiunea de continuare a lucrărilor fără autorizație după sistarea lor de către autorități, având drept be­neficiar firma controlată de omul de afaceri Iacov Plămadă, cât și omisiunea autorităților locale de a sesiza organele legii, se arată în comunicatul transmis de Asociația Rădăuțiul Civic.

Vezi si

(P) Alege inteligent! Alege PYAM Residence! Cartier Privat de Vile 

PYAM Residence Cartier de vile – executate impecabil, gândite până la cel mai mic detaliu! …