Wednesday , May 8 2024

Carambol între trei mașini produs în zona pasarelei Burdujeni

Un tânăr de 19 ani a vrut să intre într-o de­pășire neregu­la­men­­tară însă a pro­­dus un accident în­tre trei ma­șini u do­uă persoa­ne au fost răniteaccident pasarela

Ieri, pe la ora 11.00, Ionuț Marțole, de 19 ani, din comuna Fântânele, în timp ce conducea autoturismul BMW pe strada Nicolae Iorga, dinspre Gara Burdujeni spre strada Calea Unirii, la intersecția cu strada ce face accesul pe sub pasarelă, a efectuat o depășire neregulamentară și a intrat în coliziune cu autoturismul Skoda condusă de Bogdan Berbecaru, de 42 de ani, din muni­cipiul Suceava, care circula pe strada Nicoale Iorga, din sens opus. În urma coliziunii, autoturismul BMW a fost proiectat în autotu­rismul Volks­wagen Bora, care se deplasa dinspre „Pasa­re­lă” înspre Gara Burdujeni, la volan aflându-se Dorin Burduja, de 43 de ani, din localitate.În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a două persoane, respectiv a lui Bogdan Berbecaru și a Valeriei Berbecaru, de 39 de ani, din municipiul Suceava, pasageră în Skoda, aceștia fiind transportați la Spitalul Județean Suceava pentru a le fi acordate îngrijiri medicale. Soferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. In acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”. (D.Z.)

Vezi si

Ștrandul se va deschide pe 15 mai, dacă vremea nu va fi capricioasă

Ștrandul Sucevei ar putea fi deschis la data de 15 mai. Un anunț în acest …