Saturday , April 27 2024

Bugetul municipiului Suceava ar putea fi aprobat la jumătatea lunii februarie

In prezent, Primăria Suceava funcționează în baza bugetului aprobat pentru anul 2016. Aprobarea bugetului de la nivel local depinde în mare parte de aprobarea bugetului la nivel național, astfel că, data aprobării acestuia va fi stabilită în funcție de cât de repede va aproba Parlamentul bugetul propus de noua guvernare

 Consiliu local 4 nov 2016 - 1

Bugetul municipiului Suceava pentru anul 2017 ar putea fi aprobat într-o ședință extraordinară de Consiliu Local, programată la jumătatea lunii februarie, anunța ieri primarul Ion Lungu. Aprobarea bugetului de la nivel local depinde în mare parte de aprobarea bugetului la nivel național, astfel că, data aprobării acestuia va fi stabilită în funcție de cât de repede va aproba Parlamentul bugetul propus de noua guvernare. Așa cum a mai arătat și cu alte ocazii, Ion Lungu își dorește ca bugetul pe 2017 să fie unul realist și realizabil, cel din 2017 fiind umflat, în parte din cauza faptului că bugetul a fost aprobat în apropierea perioadei campaniei electorale.

„Estimez că vom putea aproba acest buget undeva în jurul datei de 15 februarie, într-o ședință extraordinară. Asta depinde de cât de repede se mișcă lucrurile la București cu bugetul de stat. Din ceea ce am văzut, pe data de 25 ianuarie va fi înaintat în Parlament bugetul pentru anul 2017, până vor avea loc dezbaterile de acolo, până vin sumele defalcate prin Ministerul de Finanțe, până se aprobă sumele de echilibrare, deci nu cred că mai repede de data de 15 februarie vom putea aproba bugetul municipalității. Stiu că nu este foarte bine. Se întârzie foarte mult lucrările, licitațiile. Noi acum funcționăm conform legii din bugetul anului trecut”, a transmis ieri primarul Ion Lungu.

In realizarea bugetului pe anul 2017 vor fi consultate asociațiile de proprietari, directorii de școli, oamenii de afaceri, acesta fiind supus și dezbaterii publice, astfel încât bugetul pe 2017 să fie unul cât mai apropiat de capacitățile reale ale Municipiului Suceava, și să permită realizarea principalelor proiecte pe care primăria le-a început sau le-a licitat în 2016.

„Ce am făcut dintotdeauna, voi face și în acest an. Voi respecta întocmai litera și spiritul legii, în ceea ce privește dezabaterea publică  a bugetului pe anul 2017, voi consulta, așa cum se știe, asociațiile de proprietari, directorii de școli, oamenii de afaceri, vom avea dezbatere publică pe această temă a bugetului, întocmai cu prevederile legislative din România. Sigur, la fel fac apel la grupurile de consilieri, să găsim o soluție să avem  un buget echilibrat și realizabil. Se știe că anul trecut, din anumite rațiuni, și electorale domnii consilieri, inclusiv de la PSD au făcut foarte multe amendamente și bugetul a fost cam umflat pe anul trecut. Anul  acesta trebuie să intrăm într-o matcă normală”, a transmis ieri Ion Lungu.

El a mai spus că, în bugetul pentru 2016 trebuiesc prinse în primul rând lucrările începute sau licitate anul trecut, acestea neputând fi abandonate. Conform legislației în vigoare, în momentul fundamentării bugetului trebuie avute în vedere, în primul rând lucrările în desfășurare, care nu pot fi abandonate fără a fi încheiate, pentru a începe unele noi.

„Am spus că o parte din prioritățile mele sunt obligatorii pentru că sunt lucrări în continuare. 90% din bugetul pe care îl avem în acest an sunt lucrări în continuare din anul trecut. Conform legii finanțelor publice nu putem să abandonăm aceste lucrări și să începem altele. Trebuie să ducem la capăt lucrările începute. Nu mai spun că se discuta de lucrări care deja sunt licitate, au fost licitate, aprobate în Consiliul Local. Dar eu sper să putem reveni la o stare de normalitate. Nu voi intra în campanie electorală. Voi face exact ce trebuie să fac și ce am promis în fața sucevenilor, exact ce prevede legea și sper să găsim o soluție corectă să aprobăm acest buget, în așa fel încât să beneficieze sucevenii de un buget cât mai bun în acest an, dar și realizabil”, a mai arătat ieri primarul municipiului Suceava. (A.I.)

 

 

 

 

Vezi si

(P) Alege inteligent! Alege PYAM Residence! Cartier Privat de Vile 

PYAM Residence Cartier de vile – executate impecabil, gândite până la cel mai mic detaliu! …