Sunday , May 5 2024

Bazarul privat al avocatului Stefănoaia, sursă de bani iliciţi

bazar 1 [800x600]

Inspectorii Direcţiei Antifraudă Suceava au calculat impozitul suplimentar neplătit de Mihai Stefănoaia pentru sumele încasate de la proprietarii de chioşcuri amplasate pe terenul său, la 2,5 miliarde de lei vechi. Suma reprezintă 16% din veniturile declarate din anul 2010 şi până în prezent. Inspectorii antifraudă urmează să înainteze plângere penală împotriva proprietarului terenului pe care au fost amplasate sau construite, fără niciun fel de autorizaţie, circa 500 de chioşcuri

 
Inspectorii Direcţiei Regionale Antifraudă Suceava au finalizat actul de control demarat la sfârşitul anului trecut în Bazarul privat din Lunca Sucevei, ce funcţionează pe terenul aflat în proprietatea avocatului sucevean Mihai Stefănoaia. Ca primă măsură, s-a decis stabilirea unui impozit suplimentar datorat bugetului de stat în cuantum de 16% din totalul veniturilor obţinute din închirieri începând cu anul 2010 şi până în prezent, mai precis în ultimii patru ani. Reprezentanţii Direcţiei Regionale Antifraudă Suceava au lăsat la latitudinea calculatorului cuantumul sumelor ce au fost stabilite suplimentar la plată. Cu o medie de 1,3 milioane de lei vechi chirie lunară pe chioşc, cu o estimare a unui număr de 300 de chioşcuri pentru care s-a plătit chirie lunar şi cu un indiciu relevant – pentru şase luni s-a stabilit că s-au încasat de către proprietarul Stefănoaia două miliarde de lei vechi, o estimare lejeră ajunge la o sumă de circa 2,5 miliarde de lei vechi bani calculaţi suplimentar ca impozit neplătit către bugetul statului, sumă îndeajuns de consistentă pentru a face obiectul unei plângeri penale pentru evaziune fiscală, ce va fi transmisă în zilele următoare Parchetului. Trebuie precizat faptul că, încă din momentul în care i s-a adus la cunoştinţă actul final al controlului făcut de Direcţia Antifraudă, cel vizat îl poate contesta în instanţă.
Una peste alta, munca celor de la Atifraudă nu a fost uşoară în descâlcirea iţelor afacerii cu bazarul privat din lunca Sucevei, care căpuşează de altfel bazarul public, proprietatea Primăriei. Mai întâi, a fost foarte greu de luat declaraţii de la deţinătorii de chioşcuri, mulţi dintre aceştia eschivându-se ori pur şi simplu punând lacăt pe acestea, la sosirea inspectorilor financiari. De aceea, din cei câteva sute de proprietari, abia s-a putut discuta cu 20 – 30 dintre aceştia, care au recunoscut că nu au contracte înregistrate la Fisc şi nu li se calculează impozite pentru veniturile încasate în contul chiriei plătite. In acest context şi calculele făcute pentru stabilirea prejudiciului adus bugetului de stat au fost făcute doar estimativ. Pe de altă parte, inspectorii antifraudă au constatat, la fel ca miile de suceveni care vizitează locaţia, că pe proprietatea lui Mihai Stefăoaia funcţionează un centru comercial în adevăratul sens al cuvântului, dar care nu are niciun fel de autorizaţie de funcţionare. Nici din partea Primăriei, nici de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, nici de la Agenţia de Protecţie a Mediului. Mai mult, niciunul dintre sutele de chioşcuri ridicate în respectivul perimetru, unele mobile, dar multe altele ridicate pe fundaţii cu caracter definitiv, nu deţine autorizaţie de construire. De asemenea, nu există niciun plan de amenajare al centrului comercial, orice vizitator putând constata că micile construcţii sunt puse alandala, după cum i-a venit la îndemână deţinătorilor acestora, fără nicio preocupare privind siguranţa acestora, darmite pentru o minimă estetică a stabilimentului.
Proprietarul Mihai Stefănoaia a justificat lipsa autorizaţiilor prin aceea că el nu este decât o simplă persoană fizică ce închiriază teren iar chiriaşii ar fi cei obligaţi să obţină acele autorizaţii, fiecare în parte.
Mai mult, inspectorii Direcţiei Regionale Antifraudă Suceava au constatat că din mulţimea de chiriaşi care ocupă cele peste 500 de chioşcuri, nu mai mult de 150 funcţionează sub o formă de organizare economică – societate comercială sau măcar persoană fizică autorizată. De aceea şi estimările făcute la calcularea impozitului pe profit neachitat statului au avut ca bază de calcul un număr mai mic de chioşcuri decât cel existent pe teren. La asta se mai adaugă, spun lucrătorii primăriei, din bazarul oficial, faptul că în ultimele săptămâni cam 100 de chioşcuri au fost deja scoase de pe terenul lui Mihai Stefănoaia, aparţinând celor care, la solicitarea expresă a avocatului de a încheia, în al douăzeci şi patrulea ceas, contracte de închiriere, au refuzat acest lucru. bazar 2 [800x600]
Administratorul bazarului privat a murit de inimă, în timpul controlului făcut de inspectorii antifraudă
A fost un început de an dramatic pentru partea privată a bazarului din lunca Sucevei. Inspectorii antifraudă au făcut descinderi insistente imediat după Revelion în acest perimetru iar în a treia săptămână a lunii ianuarie, cu sau fără legătură cu cele petrecute, administratorul părţii de bazar ce funcţionează pe terenul aflat în proprietatea avocatului sucevean Mihai Stefănoaia, a încetat din viaţă, în urma unui atac de cord. Ilie Ungureanu avea 39 de ani, lucra pentru Stefănoaia de 13 ani, era căsătorit şi avea doi copii, cel mai mic, o fetiţă de patru ani.
Am arătat încă de la acea vreme că insistenţa cu care inspectorii Direcţiei Regionale Antifraudă Suceava îi verifică pe comercianţii din Bazarul sucevean a produs probleme mai ales în zona centrului comercial din lunca Sucevei care este aplasată pe proprietatea privată a avocatului sucevean Mihai Stefănoaia. Astfel, cele aproximativ 600 de chioşcuri din această parte a bazarului au stat închise mai multe zile. In acel interval, verificările fiind extinse şi asupra contractelor de închiriere pe care bazariştii deţinători de chioşcuri în respectivul perimetru le au cu proprietarul terenului, urmând să stabilească dacă contractele de inchiriere semnate între chiriaşi şi proprietar sunt înregistrate conform legii şi se plătesc impozitele aferente la Fisc.
In Bazarul sucevean funcţionează peste 2.500 de chioşcuri – 1.980 pe terenul primăriei, restul pe cel aparţinând lui Mihai Stefănoaia. Chiria lunară medie pentru fiecare chioşc este asemănătoare – cam 130 de lei. Un calcul simplu relevă faptul că proprietarul Mihai Stefănoaia ar încasa lunar pentru cele 600 de chioşcuri cam 700 de milioane de lei vechi. Cât îl priveşte pe administratorul Ilie Ungureanu, cei care l-au cunoscut au arătat că încă de la debutul lor, bărbatul era foarte stresat de controalele făcute de cei de la antifraudă. “Nu a luat în viaţa lui măcar o amendă, era un om exemplar dar, când vine cineva şi îţi repetă la nesfârşit că o să o păţeşti, că nu vei scăpa de pedeapsă, nu se poate să nu fii afectat”, a declarat unul dintre apropiaţii acestuia. Lui Ilie Ungureanu i s-a făcut rău într-o dimineaţă de sâmbătă, a fost dus la Spitalul Judeţean unde a fost internat însă, în ciuda eforturilor făcute de medici, bărbatul a decedat în seara aceleaşi zile. (Neculai ROSCA)

Vezi si

Ion Lungu, mesaj adresat sucevenilor cu ocazia sfintelor sărbători de Paști

Într-un scurt mesaj video, primarul Ion Lungu le transmite sucevenilor, cu ocazia Învierii Domnului, cele …

3 comments

  1. si totul s/a descoperit in vremea lui CHITOIU…..oare cum e cu evaziunea….de sus porneste….mda…

  2. Si contributia la sanatate de 5,5% ? De aia e scutit?

  3. Si de ce ma rog nu vindeti la executare terenul privat? Adica nu plateste nici un leu la stat, dar statul il lasa in continuare sa produca chirii,nu ? Tipic romanesc.