Saturday , April 27 2024

Astăzi începe Festivalul-Concurs de Folclor Bucovinean “Friedrich Schwartz”

Zece ansambluri din ţară şi cunoscuţi solişti de muzică populară vor urca pe scena de pe esplanada Casei de Cultură Suceava, în cele două zile de desfăşurare a festivalului 

Festivalul-Concurs de Folclor Bucovinean “Friedrich Schwartz”, organizat de Asociaţia Culturală “Friedrich Schwartz”, cu co-finanţarea Consiliului Judeţean Suceava, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Suceava, Centrul Cultural “Bucovina”, Colegiul Tehnic “Alexandru Ioan Cuza” Suceava, Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava, Asociaţia Culturală Bucovina din Lisabona şi Asociaţia culturală “Ardealul” Harghita, debutează astăzi, pe esplanada Casei de Cultură Suceava. Astăzi, începând cu ora 15:00, spectatorii sunt invitaţi să participe la o paradă a portului popular care va porni din Parcul Universităţii, va trece prin faţa Primăriei şi se va opri la Casa de Cultură, urmând ca, de la ora 17:00, să înceapă concursul, la care vor participa zece ansambluri folclorice: Junii Călimanilor din Deda, Csonko Torony din Balan, Tradiţii Maramureşene din Baia Mare, Tradiţii Uiorene din Ocna Mureşului, Colibiţa din Prundu Bârgăului, Plaiurile Soloneţului din Soloneţ, Balada Bucovinei din Suceava, Flori de Sînziene din Stroieşti, Rapsodia Bucovinei din Suceava, Ciobănaşu din partea Uniunii Judeţeană a Cooperaţiei Meşteşugăreşti. Concursul se va desfăşura pe două secţiuni şi anume dans şi muzică, iar concurenţii vor fi grupaţi pe categorii de vârstă 8-14 ani şi 15-22 de ani. In recitalurile care vor avea loc astăzi, după concurs şi mâine, înaintea galei laureaţilor, începând cu ora 18:00, vor fi soliştii: Anton Achiţei, Alexandru Recolciuc, Laura Haidău, Gabriela Teişanu, Doina şi Ciprian Petroaie, Livia Constantinescu.
Aflat la prima ediţie, Festivalul-Concurs de Folclor Bucovinean “Friedrich Schwartz” se adresează formaţiilor de dansuri populare şi soliştilor vocali de muzică populară din zonele limitrofe şi din zonele partenere ale organizatorilor şi are ca scop promovarea şi valorificarea folclorului autentic.

Vezi si

(P) Alege inteligent! Alege PYAM Residence! Cartier Privat de Vile 

PYAM Residence Cartier de vile – executate impecabil, gândite până la cel mai mic detaliu! …